Dimineata, discutie la tigara intre doi tipi care lucreaza la o companie ce are sediul in aceeasi cladire cu cea la care lucrez si eu:
- Ce zici, ma, de toate vedetele astea care s-au trezit acuma ca au fost abuzate?
- Ce sa zic, ma, e la moda sa fii abuzat.
Si-au ras…
N-am stat sa aflu finalul discutiei, pentru ca nu eram sigura ca ma pot abtine si-am invatat acum multa vreme ca nu e bine sa-ti pui mintea cu prostii pentru ca o au odihnita. Am fost de acord totusi cu o chestie, femeile care au declarat raspicat zilele astea cau au fost hartuite de diversi barbati de-a lungul vietii lor, "s-au trezit" si este bine ca s-au trezit pentru ca sper ca, datorita curajului lor, tinerele de maine sa nu mai traiasca experiente atat de injositoare.
De ce injositoare? Pentru ca asa te simti atunci cand esti abuzata, hartuita, agresata de un barbat. Te simti lipsita de putere si fara valoare, o carpa cu care el sterge pe jos, un nimeni, murdara.
Implineam 19 ani, eram ultimul an de liceu si ma intorceam de la scoala. Locuiam in coltul opus al orasului fata de liceu, dar nu ma deranja. Imi placea plimbarea mea de 30 de minute prin centrul orasului chiar daca uneori ploua sau ningea foarte tare. Deh, tineretea…
Era toamna si o zi frumoasa ca azi, cald si insorit, copaci cu frunze ruginii si agitatia specifica unui oras nu foarte mare, dar activ. Observ ca langa trotuar, un pic mai in fata, opreste o masina cunoscuta. Era masina unui bun prieten de-al tatalui meu, un pic mai tanar ca tata. Mergeam aproape weekend de weekend cu ai mei si impreuna cu el si cu familia lui "la iarba verde", cum spunea tata si faceam gratar, jucam tenis de picior si ne bucuram de soare. Ne cunosteam bine.
S-a bucurat ca m-a vazut si recunosc ca si eu. Era bine sa vezi o fata "de acasa". Mi-a placut toata perioada aceea a liceului, cu teribilismul si spiritul de aventura si mi-a placut si orasul, mult, dar nu m-am simtit niciodata acasa acolo. Stiam ca voi termina si ma voi intoarce in oraselul meu natal unde voi cauta un job, voi avea un sot, voi face copii. Nu s-a intamplat chiar asa, dar e bine.
Am schimbat cateva vorbe, mi-a spus ca venise cu treaba. Mai era cineva in masina, tot de acasa, tot barbat. Mai aveam ceva de mers pana acasa, nu ajunsesem inca la jumatatea drumului. S-a oferit sa ma duca el cu masina. Am acceptat, nu era prima data cand as fi mers cu el cu masina. Se mai intamplase sa aiba treaba in oras vinerea si sa ma ia si pe mine spre casa. Niciodata nu a facut niciun gest deplasat. Eram in siguranta.
Am ajuns in fata blocului in care locuiam cu chirie la o babuta simpatica. M-a intrebat cum ma inteleg cu gazda. "Bine, acum e la tara la cules de porumb", i-am spus. Inainte sa cobor m-a intrebat daca am un caiet si un pix ca se ducea la o sedinta sau intalnire si nu avea pe ce sa scrie. I-am spus ca ii aduc imediat. "Ce sens are sa cobori, lasa ca urc eu sa il iau", mi-a zis. In continuare ma simteam in siguranta, n-am obiectat.
Am ajuns la usa, am descuiat, am lasat geanta de scoala langa usa si usa deschisa si m-am repezit in camera in care imi tineam cartile si caietele. Aveam caiete noi si pixuri noi, doar incepuse scoala. Am luat un caiet si un pix si m-am intors la usa. El intrase, se descaltase, inchisese usa.
Atunci am simtit prima data nelinistea. N-am luat-o in seama. A intrat in bucatarie, s-a asezat pe scaun si a inceput sa imi povesteasca diverse. Am stat in picioare o vreme. Cand am vazut ca se prelungeste "vizita" lui m-am asezat pe scaun, am stat putin si apoi m-am ridicat. Am crezut ca va intelege ca e momentul sa plece. Devenise jenanta situatia si tacerea care se asternea din cand in cand, probabil atunci cand scormonea in mintea lui un nou subiect de discutie. Nu s-a ridicat. M-am asezat din nou si am repetat figura cu ridicatul in picioare. NU am avut taria sa ii spun nici macar ca il astepta prietenul lui in masina, deh, nu era politicos sa dai oamenii afara din casa.
A doua oara a functionat. S-a ridicat si a pornit spre usa cu mine in spatele lui. S-a aplecat sa se incalte si in timpul asta eu am vrut sa deschid usa. Atunci am observat ca e incuiata si mintea mea a inceput sa tremure de frica. In timp ce ma intindeam spre yala, sa ridicat si m-a prins in brate. A vrut sa ma sarute, dar am scapat cumva si am fugit in sufragerie. Voiam sa strig pe geam. M-a prins, m-a trantit si s-a asezat peste mine. Eu ma zbateam si el gemea si se freca de corpul meu. Am inceput sa plang si s-a oprit ca prin minune. S-a ridicat, si-a asezat hainele si mi-a zis: "Ce, fa, daca te pupam ti se lua rujul?" Apoi a plecat.
M-am ridicat si am incuiat repede usa. Am plans. Am plans mult. Apoi am fost furioasa! Am facut dus, am facut curat in casa (nu stiu de ce, nu era nevoie, probabil trebuia sa-mi tin mintea ocupata cu ceva). N-am putut ramane acasa, am dormit la o prietena de-a mamei care locuia in oras si pe care o mai vizitam uneori. I-am povestit. M-a sfatuit sa nu tac, sa le spun alor mei.
Nu le-am spus. Mi-a fost rusine. M-am simtit vinovata. Murdara. Injosita.
Nu m-am mai gandit la asta niciodata. Am evitat instictiv toate ocaziile in care as fi putut sa dau ochii cu el. Am plecat la facultate, m-am casatorit, am facut copii si povestea asta a ramas acolo ingropata. Pana azi, cand la tigara de dimineata, m-am trezit.
Am primit aceasta poveste de la una dintre cititoarele noastre care ne-a solicitat sa ii pastram anonimatul. Ea si-a dorit publicarea acestei experiente pentru ca oamenii sa inteleaga magnitudinea fenomenului, dar, pentru ca nu este o persoana influenta, nu crede ca dezvaluirea identitatii ei ar aduce un aport in plus fata de povestea in sine.
Asteptam si povestile voastre - mai triste sau mai fericite, legate de acest subiect sau de altul, pentru a impartasi experiente si a incerca sa schimbam mentalitati.
