Momente din viata de parinte pe care le vei privi cu amuzament

/ / Modificat: 2023-09-14
Momente din viata de parinte pe care le vei privi cu amuzament

Viata de parinte este presarata cu numeroase experiente confuze sau de panica, ce se transforma ulterior in amintiri amuzante, de care razi copios peste ani. Iata cateva experiente de parinte care candva ti se pareau un capat de lume sau situatii fara iesire, dar care acum ti se par niste copilarii!

Nelinistea cu care iti tineai nou-nascutul in brate

Mai tii minte cat de viteaza te dadeai inainte sa nasti si cat de sigura erai pe tine ca nu vei avea probleme in a jongla cu alaptatul, schimbatul scutecului sau baita nou-nascutului? Parca iti venea sa iti inghiti cuvintele in momentul in care medicul ti-a pus in brate "o mana" de om, ce parea ca se rupe la cea mai mica atingere. Vitejia ta a fost inlocuita cu precautie si teama. Pe atunci, te macina stresul, dar acum iti amintesti de acele momente cu zambetul pe buze.

Stangaciile din ingrijirea copilului

Nu o data te-ai panicat atunci cand i-ai facut baita si ti s-a parut apa fierbinte sau cand ai incercat sa ii iei temperatura cu un temometru rectal, pe care, din greseala, i l-ai bagat in ureche. Nici deprinderea abilitatii de a schimba scutecul nu a fost, probabil, lipsita de stangacii de care acum iti amintesti amuzata, dar care, atunci, ti-au scos peri albi de teama.

Simptomele banale transformate in boli

Grija pentru siguranta si sanatatea copilului tau te-a facut, in nenumarate randuri, sa asociezi simptome banale, precum o iritatie sau un stranut, cu unele dintre cele mai grave si nemaiauzite boli. Probabil ca acum iti amintesti cu zambetul pe buze de momentele in care te intrebai, ingrijorata, daca nu cumva stranutul banal al copilului era o pneumonie sau daca iritatia de pe fundulet cauzata de scutec nu era un simptom de psoriazis.

Ba chiar ai investigat pe internet astfel de informatii, iar daca cercetezi cu atentie istoricul motorului de cautare, te minunezi si te distrezi afland ce idei ti-au trecut prin cap, de-a lungul timpului.

Telefoanele panicate din miezul noptii

Internetul nu a fost singurul "deranjat" de cautari provocate de ipohondria de mama. Nici pediatrul copilului nu a fost scutit de panica ce te-a cuprins cand ai vazut ca bebelusul doarme prea mult, doar pe o singura parte sau ca nu a mai plans de prea multe ore.

Mai mult decat atat, nu doar motivele pentru care sunai erau stanjenitoare, ci si orele la care te trezeai formand numarul medicului te-au facut sa dai cu greu ochii cu el la consultatiile ulterioare copilului. Acum, realizezi cat de penibile au parut aceste temeri si razi in hohote cand iti amintesti, insa atunci, grijile tale pareau mai mult decat indreptatite!

Obsesia pentru... scaunele bebelusului

Nu te bufneste rasul cand iti amintesti cat de obsedata erai de culoarea, textura si intervalul la care copilul avea scaune cand era bebelus? Intotdeauna ti se parea ca este prea tare, prea galben sau ca are o consistenta cel putin dubioasa. In plus, ti-aduci aminte ca mai aveai putin si faceai un calendar pentru zilele si orele in care avea scaun, de teama sa nu se constipe sau sa nu pateasca ceva.

Uitarea copilului in vizita sau in magazin

Daca ti s-a intamplat sa pleci din vizita pe care ai facut-o unor prieteni fara bebelusul care dormea linistit intr-o camera separata, nu esti singurul parinte care a trecut prin aceasta patanie. Nici daca l-ai ratacit prin vreo parcare sau magazin nu este de judecat, caci au patit-o si altii. Daca atunci te-au trecut toate transpiratiile si ai facut instantaneu un atac de panica, acum probabil ca razi cu gura pana la urechi de aceste intamplari, nu-i asa?

Proiectul "doar mancare gatita"

Era o vreme cand nu concepeai ideea de a oferi copilului altceva sa manance decat preparate gatite in casa. Erai hotarata sa transformi alimentatia sanatoasa si gatita in cel mai "aprig" proiect al tau. In cele din urma, vehementa ta in aceasta privinta a fost detronata de alimente cumparate la borcan, de-a gata, dar si de gustari junk food pe care nu credeai i le vei da vreodata sa manance.

Lipsa de timp, stresul si oboseala te-au facut sa lasi standardele alimentare ceva mai jos. Nu te poti abtine sa nu razi de perioada cand criticai alte mame ca ofera copiilor pufuleti sau grisine cumparate, desi acum acestea au devenit o gustare obisnuita in dieta micutului tau.

Mancarea arsa

Ca ti s-a intamplat sa arzi mancarea in trecut, in timp ce incercai sa iti imbraci copilul sau sa il convingi sa stea cuminte, nu este amuzant. Insa ca ai ars-o din cauza ca ai ramas blocata, in stare meditativa, la el, si l-ai admirat minute in sir in timp ce dormea ca un ingeras, este o sursa grozava de ras copios acum.

Verificarea pulsului sau respiratiei copilului

Pana sa iti dai seama si sa constientizezi ca, in perioada de nou-nascut sau bebelus, copilul mai mult doarme decat sta treaz, ai avut numeroase momente de panica, in care ti se parea ca ceva nu este in ordine cu el. Ba chiar iti amintesti cu zambetul pe buze de datile in care dormea atat de adanc incat ii verificai pulsul sau respiratia, de teama ca nu care cumva sa fi murit. Panica de mama nu cunoaste limite, nu-i asa?

Intrebarile stanjenitoare adresate pediatrului

Dincolo de gandurile uneori aberante care ti-au trecut prin cap, exista si amintiri legate de numeroasele intrebari stanjenitoare pe care i le-ai adresat pediatrului. Din prea multa grija si din dorinta de a avea un prichindel sanatos, te-ai trezit si in situatia de a "hartui" medicul pentru a suplimenta testele facute pentru o banala iritatie si pentru a-ti oferi aviz in scris ca nu este vorba decat de o banala dermatita de contact. Esti aproape convinsa ca intrebarea "sunteti sigur ca este doar atat" ori "sunteti sigur ca este perfect sanatos" inca ii mai creeaza cosmaruri pediatrului.

Tu de ce alte momente sau intamplari iti mai aduci aminte acum cu zambetul pe buze, dar care pe atunci ti se pareau un capat de lume? Care este cel mai haios moment cu care te-ai confruntat in experienta ta de mama? 

Taguri Experienta mama Crestere copii Ingrijire copii

Articole recomandate

Citeste si despre