Momentul in care devii mama este cu siguranta cel mai fericit din viata oricarei femei. Sau cel putin asa ar trebui sa fie, insa unele mame au de a face cu depresia postpartum, ceea ce le impiedica sa se bucure de maternitate.
Cauzele care o declanseaza sunt numeroase: lipsa de somn, teama ca nu vei putea face fata noii provocari, numarul mare de sarcini cu care te trezesti dintr-o data pe cap, schimbarile hormonale prin care treci si care iti dau viata peste cap.
Statistica spune ca 1 din 9 femei ajunge sa sufere de depresie postpartum, insa numarul real ar putea fi mai mare, dat fiind faptul ca probabil nu toate femeile care se confrunta cu aceasta problema ajung sa beneficieze de ajutor specializat si sa fie luate in evidenta de specialisti.
Un studiu publicat de "Depression & Anxiety", realizat pe femei care au nascut la un centru medical din Pittsburgh intr-un interval de cinci ani, a aratat ca posibilitatea ca o femeie sa cada in depresie postpartum in primul an de viata al copilului poate fi estimata dinainte ca aceasta sa nasca.
Pe parcursul studiului, specialistii care l-au realizat au analizat patru factori cu potential de risc:
- Numarul de copii pe care il are femeia
- Capacitatea ei functionala la lucru si in relatii
- Nivelul de educatie
- Cat de grava a fost depresia ei postpartum in intervalul 4-8 saptamani dupa nastere.
Dupa acumularea de date si procesarea lor, cercetatorii au stabilit ca riscul de depresie postpartum poate fi determinat cu o precizie de 72,8% si ca, acolo unde se impune, proaspetele mamici pot apela din timp la ajutor specializat si la tratament specific pentru depresia postpartum.
"Putem incuraja interventii timpurii pentru ca mamele sa aiba sanse mai mari de a invinge depresia cat mai curand", a explicat Sheehan Fisher, unul dintre autorii studiului, adaugand ca cercetarea nu se axeaza pe a stabili daca mama se simte sau nu deprimata, ci mai mult pe a stabili incotro se indreapta depresia sa.
"Daca putem stabili ca simptomele de depresie se vor agrava in timp, este nevoie de o atitudine proactiva in legatura cu tratarea acesteia", a punctat Fisher.
De obicei, depresia postpartum are trei traiectorii:
- remisie graduala: simptomele se amelioreaza cu timpul
- imbunatatire partiala: dupa primul an de maternitate depresia pare ca dispare, dar unele simptome inca exista
- depresie cronica: dupa o imbunatatire partiala simptomele se agraveaza.
Autorii studiului sustin ca descoperirea lor poate ajuta femeile cu depresie postpartum sa beneficieze cat mai din timp de tratament personalizat adecvat. Nedescoperita si netratata la timp, depresia postpartum se poate croniciza, iar sansele de recuperare scad simtitor.
Depresia postpartum este o complicatie care poate sa apara dupa sarcina si dupa nastere si nu ar trebui sa fie un subiect tabu. Nu esti singura care trece prin asta si nu ai gresit cu nimic.
Care sunt simptomele depresiei postpartum
- Te simti singura si neinteleasa si nu poti sa te bucuri de faptul ca ai un copil
- Te simti coplesita de toate lucrurile pe care ar trebui sa stii sa le faci, dar nu iti ies, si crezi ca nu vei reusi niciodata sa fii o mama buna
- Simti ca nu ai nicio legatura cu bebelusul
- Esti in permanenta iritata sau nervoasa, te deranjeaza orice si oricine, chiar si bebelusul
- Simti o tristete adanca si plangi foarte mult
- Nu te poti concentra pe nimic, mai ales pe copil
- Te gandesti sa iti faci rau sau sa ii faci rau copilului
Daca experimentezi aceste senzatii, nu ezita sa ceri ajutor specializat. Depresia postpartum nu trece de la sine si orice intarziere poate avea efecte ireversibile.