Acum cateva zile vorbeam cu prietenele mele despre sentimentul de vinovatie, care se srtecoara imediat in sufletul nostru dupa ce devenim mame. Nu cunosc o mama care sa nu se fi simtit vreodata vinovata de ceva ce le-a facut sau le-a spus copiilor ei. Sau de modul in care s-a comportat de fata cu acestia.
Dar, daca exista un lucru care provoaca vinovatie in inimile tuturor mamelor, aceea este senzatia ca petrec prea putin timp cu cei mici. Acest gand si aceasta vinovatie apare in mod frecvent in randul parintilor, dar in special al mamelor, care merg la serviciu. Este un sentiment comun in viata tuturor parintilor, mai ales in primii ani de viata ai copiilor, cand acestia au cea mai mare nevoie de mama lor.
Lipsa timpului: cel mai mare dusman al mamelor care muncesc
Sentimentul este cu atat mai profund in cazul celor care nu au posibilitatea de a lucra de acasa. In acest caz avem sentimentul ca nu suntem alaturi de copiii nostri suficient de mult timp si ajungem sa ne intrebam adesea daca facem ceea ce trebuie. Iar acest sentiment de vinovatie creste considerabil in momentul in care apare o intalnire de ultim moment, un proiect care este musai de terminat iar asta inseamna ore peste program, un blocaj in trafic etc. Asa ajungem sa pierdem clipe pretioase alaturi de cei mici, nu suntem prezente pentru a-I ajuta la teme, pierdem momentul baitei si cel dedicat timpului petrecut impreuna inainte de culcare. Asa ca ne torturam gandindu-ne cum ar fi viata noastra daca am putea avea mai multe ore pe zi pe care sa le petrecem alaturi de copiii nostri si sa ne bucuram de ei.
Mi se intampla mie, li se intampla prietenelor mele si colegelor. Prin urmare, daca si tu treci prin asta, este important sa stii ca nu esti singura.
Desigur, nici persoanele care lucreaza de acasa nu sunt straine de acest sentiment. Telemunca inseamna, de cele mai multe ori, sa fii prezent doar fizic, iar asta nu este suficient pentru copil. Pe de alta parte insa, nu mai exista timpul pierdut in trafic.
Si apoi, indiferent de situatia de la locul de munca, exista mereu treburile casnice, pentru ca mancarea nu se gateste singura, vasele nu se spala singure, hainele nu merg singure la masina de spalat, iar apoi trebuie calcate… .Prin urmare munca de acasa nu se termina niciodata. Dar apar epuizarea si vinovatia isi spun cuvantul.
"Ar trebui sa ma joc cu copiii mei in loc sa spal rufele?". Dar daca nu le spal si nu le calc hainele, cu ce se vor imbraca maine la scoala? Este o bucla din care nu mai iesim. Si stim ca timpul zboara, copilaria trece si ca amintitile copiilor nu vor fi despre cat de curate le sunt hainele sau cat de ordonata este casa ori despre cat de sanatoasa este mancarea. Insa, aceste detalii conteaza si nu putem sari peste ele.
Si ce se intampla cand putinul timp liber pe care reusesti sa ti-l faci intr-o zi trebuie sa ti-l dedici tie? Ei bine, vinovatia creste si te zdrobeste. Dar singurul timp liber pe care il mai avem ca parinti este cel in care reusim sa facem un dus, sa mergem la salon ca sa ne tundem parul (si asta mai rar ca inainte) sau pentru trebui administrative (ca nici facturile nu se platesc singure).
Cand iti promiti ca maine va fi altfel
Ca mama a trei copii, marturisesc ca unul dintre lucrurile care m-au chinuit intotdeauna cel mai mult a fost sa inchei ziua fara sa petrec timp de calitate cu fiecare dintre copiii mei. Si atunci cand esti constient de cat de important este sa petreci timp zilnic alaturi de copii, dar pur si simplu nu reusesti, oricat te-ai stradui, vina pe care o resimti este cu atat mai mare.
Si iti spui ca maine va fi altfel. Dar mereu apare cate ceva. Mereu sunt haine si vase de spalat, mereu trebuie sa faci mancare, curat, ordine, sa-I pregatesti pe copii pentru a merge a doua zi la scoala, etc. Este un cerc vicios in care intrii si din care nu mai poti iesi.
Si asta deoarece oricat am incerca sa ne pacalim ca mine va fi altfe, ziua tot 24 de ore are. Si este un adevarat chin sa le spun copiilor ca nu pot desena cu ei pentru ca trebuie sa prepar cina sau ca nu putem merge in parc pentru ca ma simt mult prea epuizata sa mai fac si asta.
Cu timpul si cu foarte multa munca depusa cu propriul meu psihic am invatat sa nu ma mai abandonez in vinovatie si sa nu-mi mai fac asteptari nerealiste uitandu-ma la alte mame care au mai mult timp la dispozitie. Desigur, ar fi minunat sa pot petrece intreaga dupa-amiaza jucandu-ma cu copiii mei! Dar, deoarece nu este intotdeauna posibil, nu castig nimic dand vina pe mine pentru asta.
Cel mai important este sa profitam la maxim de putinul timp pe care-l avem alaturi de cei mici si sa-l valorificam asa cum trebuie.
