Este timpul sa pui pe hartie si sa planifici deja vacantele si concediile de anul acesta. Poate ca nu o sa poti sa le si rezervi si sa stabilesti datele lor exacte, insa merita sa te gandesti macar la locurile pe care iti doresti cu tot dinadinsul sa le vizitezi in acest an. Iata cateva locuri care merita sa fie vizitate cu familia in 2013!
Amsterdam, Olanda
Reputatia pe care si-a castigat-o Amsterdamul de-a lungul timpului, daca e sa ne luam dupa popularitatea Cartierului Rosu sau a consumului de marijuana pe strazi, nu pare sa il faca cea mai atractiva destinatie pentru un copil. Insa dincolo de aceasta faima mai putin familista pe care si-a castigat-o, Amsterdamul este, in esenta, un izvor bogat de cultura.
In 2013, capitala Olandei este in plina sarbatoare culturala, deoarece Canal Ring implineste 400 de ani, muzeul Van Gogh implineste 40 de ani de existenta, iar celebra Royal Concertgebouw Orchestra celebreaza 125 de ani de cat a fost infiintata.
Un mare eveniment cultural al anului il reprezinta redeschiderea muzeului Rijksmuseum, celebru pentru colectiile sale de opera semnate de Rembrandt, Vermeer sau Durer, dupa 10 ani de la inceperea renovarii. Agenda culturala a Amsterdamului face din acest oras un loc numai bun de vizitat impreuna cu familia, din care copiii, dar si adultii au atat de multe de invatat si descoperit pe plan artistic si nu numai.
Kosice, Slovacia
Kosice este al doilea oras ca marime din Slovacia si unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din tara. Chiar daca multi turisti se orienteaza spre capitala tarii, Bratislava, pentru un sejur turistic, Kosice ajunge mult din urma aceasta destinatie populara, ba chiar concureaza cu ea.
Slovacia face parte din top 10 destinatii turistice ale anului 2013, iar orasul Kosice este in acest an una dintre capitalele Culturale Europene, alaturi de Marsilia. Asadar, atat tu, cat si copiii, aveti ce vizita in aceasta regiune spectaculoasa din punct de vedere cultural si nu numai.
Este o zona recunoscuta pentru schi si detine cea mai mare gradina zoologica din Europa Centrala si de Est.
Barcelona, Spania
Barcelona este unul din orasele Spaniei care iti pune la dispozitie o oferta variata de metode de a-i distra pe cei mici, dar de a te bucura si tu de atractiile zonei. In functie de anotimp, Barcelona iti ofera sansa sa vizitezi principalele obiective turistice ale unuia dintre orasele importante ale Europei, sa faci plaja si sa oferi copiilor sansa la o gama diversificata de activitati de distractie si voie buna: parcuri, acvariu, gradina zoologica etc.
Este un oras fascinant din multe puncte de vedere si o destinatie turistica potrivita pentru a fi vizitata de intreaga familie, de la cel mai mic membru al familiei, pana la cel mai mare.
Voi ce destinatii turistice aveti in plan pentru 2013? Care sunt locurile pe care le consideri cele mai potrivite de vizitat impreuna cu familia? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!