Autor: fara autor
Miezul noptii, e-o tacere peste tot orasul, sfanta...
Dar deodata glas de clopot tot vazduhul il framanta!
Da semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, maret vuind in noapte,-o razboinica chemare.
Raspandind talaz de sunet ca talazurile marii,
Tot mai grav, tot mai departe, in adancurile zarii.
Desteptat din somn, raspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, batranul clopot, dar sfatos, cucernic, viu...
In sfarsit, cu ritmul vesel, clopotele mici si ele
Bat sonor in noaptea clara sub albastrul plin de stele,
Iar metalicele note revarsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupola de cristal.
De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Isi amesteca-armonia in acest feeric ropot.
-"Primavara" lung rasuna prin vazduhuri cadentat,
Iar ecoul bland raspunde: "Adevarat a inviat!"...
Si cand templele sfintite deschid vechile lor porti
E-ntr-un gand intreg pamantul: "A-nviat Hristos din morti!"...
Fratilor, cand voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicati-va din tarna, va-naltati mai sus, mai sus!
Desteptati-va si-aprindeti iarasi candela vegherii
Salutati in mandre canturi sarbatoarea primaverii.
Uniti glasurile voastre cu al clopotelor cor
Innoiti-va viata la al vietii sfant izvor!...