Autor: fara autor
Buruiana, nu stiu care
Ti-i porecla de nascare
Si nici nu vreau sa ti-o stiu.
Stiu ca esti pamantul viu.
Si ca, orisicum, tu cresti
Far-a sti cum te numesti.
In fiestecare sat,
In fiecare urzica,
A pus Domnul o margica
Si-a croit tulpini si floare
Dupa soiuri de tipare
Cu osardnica migala,
Sa nu stea tarana goala.
De folos ori nefolos,
El vrea-ntai lucru frumos.
Dintr-o ingustime-a stofii...
A scos crinii si cartofii.
Cu acelasi fir de ata
Tese, prinde si agata,
Si la fel, cu aceeasi ravna...
Ca scoti floare, ca dai tafna.
Omul insa, capcaun,
Vrea frumos numai ce-i bun,
Impartind pe cate toate
Sunt, in feluri de bucate,
Judecata i-o da gura
Si-i da lingura masura.
Nu-i frumos la el ceva
Care nu se poate bea
Si nimic bun si curat
Nu-i, ce nu e de mancat.
Buruieni cu fir aprins,
Nu va caut dupa lins,
Spicul nu-l aleg cu must
Si nici ghimpii dupa gust.
