Autor: Gheorghe Scripca
Pe Alba-ca-Zapada si cei sapte pitici,
noi - i-am gasit acasa, cind am sosit aici.
Trebaluia, frumoasa, spalind si maturind -
Plecarea celor sapte se-anunta-n curind:
bravi taietori de lemne si, harnici, curajosi,
in zori, piticii - iata - plecau la drum, frumosi...
Redusi la scara mica a basmului - ei, toti,
erau, de fapt, prin codri, doar sapte barba-coti.
N-am stinjenit povestea si i-am condus, la drum,
doar cu privirea noastra, pin-s-au pierdut prin fum.
Ca-i urmarea si Zina, cu dragoste, din prag,
la fat - frumosu-i, gindul ii tot zbura cu drag...
***
Dar, iata, Vrajitoarea - cu marul otravit,
din negura si ura, la poarta-i s-a ivit !...
Ispititor e marul! Si... mustul? E venin !
Noi ? Stim ce se petrece...Dar nu intervenim !
In basmele traite, cu zine si sacali,
aici - la Disney, iata: NOI sintem ireali...
Iar, cind tirziu, in seara, piticii se intorc
si lacrimi ca si focul din inima isi storc,
ne strecuram - penumbre - intre real si vis,
si-i multumim povestii ca poarta si-a inchis...
Dar tot povestii, iarasi, adinc ii multumim,
ca Alba-ca-Zapada nu-i dusa-n tintirim !
In prag, apare Printul, venindu-le de hac
la toti cei rai ...cum, poate, facuse si-n Irak !
Noi ? Fericiti ca, iata, cei doi se duc pe cai,
incalecind-i saua, plecan cu-n monorai !...
