Autor: Aurora Luchian
In asfintit, rasfrangeri rosii
Se lasa-n ape licarind,
Un ultim cant striga cocosii
Si glasurile-ncet se sting.
Coboara-n lume inserarea
Punandu-si valul de matase,
Adoarme linistita marea,
Adorm ogoarele manoase.
Iar din frunzisuri vineti, iata,
Ce-ascund atatea cuiburele,
Patru capsoare se arata
Cu ochi sfiosi de pasarele.
Lent, din tacere, se desprinde
Un murmur, apoi zgomot mare
Se-nalta si adanc cuprinde
Padurea si intreaga zare!
Lunca din somn a tresarit
Si vaile din departare
Brusc s-au umplut si au vuit,
Iar prin copaci starni rumoare.
Nu a fost tren, nici trasnet lung,
S-a departat cum a venit!
Si multe pasari din cuib fug
Parca-ntr-un cor de ciripit.
- Ce o fi fost? se-ntreaba-n soapte
Prin ascunzisurile dese.
- S-o iscodim pe doamna Noapte,
Caci multe mistere mai tese!
