Autor: Aurora Luchian
Casca norul mai sa-i crape
Falcile din vatelina!
Ceru-i oglindit in ape,
Insa el sfios, ce mina!
Pluteste cam destramat,
N-a plouat, nici n-a plecat!
Cu un ochi deschis, alene,
Se uita inspre campie.
Vede iarba printre gene,
Ascunzand o ciocarlie
Si o prepelita mama,
Ce duios puii isi cheama.
Se rasfira, se aduna,
Ca un sal pufos si moale.
Calmitatea parca-i suna
De atata relaxare!
Si orbit de astru cald
Cazu atipind pe-un gard.
Liniste ca nu cumva,
Pe acest nor delicat,
Sa-l treziti din lumea mea!
N-a plouat, n-a-ntunecat,
Doar privind-o fascinat,
Doarme ca un imparat!
