Toporul si padurea

Minuni in vremea noastra nu vaz a se mai face,
Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace
Nu ramane-ndoiala; pentru ca de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Si caii lui Ahil, care proorocea,
Negresit ca au fost, de vreme ce-l tragea.
intamplarea ce stiu si voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care il cinstesc
Si care imi zicea
Ca si el o stia
De la stramosii lui,
Care stramosi ai lui ziceau si ei c-o stiu
De la un alt stramos, ce nu mai este viu
Si pe-ai carui stramosi, zau, nu pot sa vi-i spui.

intr-o padure veche, in ce loc nu ne pasa,
Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa.
Trebuie sa stiti, insa, si pot sa dau dovada,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.

Astfel se incep toate: vremea desavarsaste
Orice inventa omul si orice duhul naste.
Asa taranul nostru numai cu fieru-n mana
incepu sa sluteasca padurea cea batrana.

Tufani, palteni, ghindarii se ingrozira foarte:
\"Trista veste, prieteni, sa ne gatim de moarte,
incepura sa zica, toporul e aproape!
in fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape!\"

- \"E vreunul de-ai nostri cu ei sa le ajute?\"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte.
\"Nu.\" - \"Asa fiti in pace: asta data-avem parte;
Toporul si taranul alt n-o sa izbuteasca,
Decat sa osteneasca.\"

Stejaru-avu dreptate:
Dupa multa silinta, cercari indelungate,
Dand in dreapta si-n stanga, cu putina sporire,
taranul se intoarse fara de izbutire.

Dar cand avu toporul o coada de lemn tare,
Puteti judeca singuri ce trista intamplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevarata,
imi pare ca arata
Ca in fiece tara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara,
Nu le aduc strainii, ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri, o ruda sau un frate.