Autor: Aurora Luchian
Intr-o scorbura-n padure,
Vantul s-a pitit si tace.
Cu plete scortoase, sure,
Ochii, doua ghemotoace,
Gene ninse, lipicioase,
Nas si buze albicioase.
Ar zburda cu voiosie,
Dar gerul l-a-ntepenit.
Aoleu, ce grozavie,
Pe oriunde a privit
Este alb si frig si rece,
Pe spate fior il trece!
Se rasfira, iata-l jos,
Se ridica, iarasi pica!
Bombaneste ca un mos,
Tup, Vantoasa il ridica
Si il scutura de nea:
- Vino la casuta mea!
Sa refuze? Ce-i nebun?
Cu asa fata frumoasa
Ar tremura nopti in drum
Pe o iarna manioasa.
Si s-au dus inspre campie,
Ce fac, numai Domnul stie!
Si-au trecut si nopti si zile,
Gerul si-a facut de cap.
Eu am scris pe multe file
Zeci de versuri sa va-mpac,
Caci vantul n-a mai venit,
Cred ca s-a indragostit!
