Autor: Mahok Valeria
Clipeste toamna peste vii,
Pierzandu-si genele-aramii,
Peste frunzele tarzii,
De pe dealuri si campii.
Sarutand fructe brumate,
In panere saturate
Si ogoarele arate,
De vant rece maturate.
Sfidand tot cu eleganta
Crizantemelor in floare,
Cu a muzelor vioare,
Implinesc sublim romanta.
Iar dupa atatea fapte,
Nici iubirea nu-i departe,
Ea saruta la altare
Mirii, jumatati de floare.
Numai ea prinde-n carare
Spiritul viu in culoare
Si sa-mi fie cu iertare,
Iubirea e lucru mare.
Pictand versul fericirii,
Visul toamnelor tarzii,
Cant in versuri aramii,
Inteleptele-armonii.
