Autor: Grigore Alexandrescu
"Cat imi sunt de urate unele dobitoace,
Cum lupii, ursii, leii si alte cateva,
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
De se trag din neam mare, asta e o-ntamplare.
Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste.
Cat pentru mine unul, fiestecine stie
C-o am de bucurie
Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta,
Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra."
Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare.
Catelul Samurache, ce sedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Si ca nu au mandrie, nici capricii desarte,
S-apropie indata
Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
"Gandirea voastra, zise, imi pare minunata,
Si sentimentul vostru il cinstesc, fratii mei."
- "Noi, fratii tai? raspunse Samson plin de manie,
Noi, fratii tai, potaie!
O sa-ti dam o bataie
Care s-o pomenesti.
Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?"
- "Dar ziceati..." - "Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam,
Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei."
Aceasta intre noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
