Autor: Florenta Sarmasan
Sunt un catelus fricos,
Ma tem si de umbra mea,
Stapanul meu e furios
Ca nu latru, cum ar vrea.
Datoria mi-o fac bine
Chiar daca sunt mai sfios.
De un strain in curte vine,
Pe loc devin curajos.
Doar pe strada-mi este teama
Cand dau de copiii rai.
Unii nu mai iau in seama,
Dar altii-s dusmanii mei.
Cand ma vad ma fugaresc,
Se prefac ca ma ataca
Si cu pietre ma lovesc,
Parca nu au ce sa faca.
Eu sunt mic, nu am putere
Sa ma lupt cu toti, ei rad.
De la pietre simt durere
Cand se duc si-s singur, plang.
Cat de rai pot ca sa fie...
Rar pe strada pot iesi
Si ma-ntreb: ce veselie
Pot, lovindu-ma, gasi?
Ore cum se pot distra
Un catel sa chinuiasca?
Cine i-anvatat asa?
In loc ca sa daruiasca
Un cuvant de-ncurajare
Sau un strop de mangaiere,
Un osut, ceva mancare,
Sa prind un pic de putere.
Sau sa ne imprietenim,
Uneori sa ne jucam,
Bucurosi mereu sa fim,
Impreuna sa alergam.
Giumbuslucuri eu stiu face.
Cand gasesc un sufletel
Cu mine ca sa se joace
Sunt cel mai vesel catel.
Chiar imi place sa ma joc.
Cand de acasa pot scapa
Alerg mult, pe drum e loc.
Toata strada e a mea.
Insa prea rar se intampla
Ca liber sa fiu si eu,
Caci trebuie sa stau la panda,
In curte, la locul meu.
