Autor: La Fontaine
Monarhul dobitoacelor, naprasnic,
voia sa dea de ziua lui un praznic
si chibzui sa faca o mare vanatoare,
de ursi, de cerbi, de lupi, de caprioare
si de mistreti;
caci Leul, cand vaneaza, nu cauta sticleti!
Dorind sa scoata grabnic vanatul din unghere,
l-a pus pe Magarila intr-un tufis sa zbiere.
Si cand porni sa raga din rasputeri Magarul,
dezlantuit ca viforul in toi,
ai fi jurat ca suna cu surlele Tartarul
ca-n ziua Judecatii de Apoi.
De ragete-ngrozindu-se de-a binele,
pornind innebunite spre zavoi,
cadeau in gheara Leului Jivinele.
-Vezi, spuse Magarila uitandu-se la ele,
ce-am savarsit cu ragetele mele?
-Da, ii raspunse Leul, cumplit ai mai ragit,
ca eu, cat sunt de Leu, m-as fi-ngrozit,
de n-ar fi fost sa am si eu habar
ca esti doar o rapciuga de Magar!...
Cand auzi Magarul
cum suna multumita,
i-ar fi sarit mustarul
de i-ar fi dat copita.
Dar el cu umilinta isi indura ursita.
Sursa: Editura Erc Press
