Autor: Cristina Ungureanu
Intr-un colt, cam stingherit,
Sade melcul catranit.
Ploaia rece de amiaza
Prin tavan se furiseaza.
O aude cum il cearta,
Precum o moara stricata:
- Pic, pic, pic! Pic, pic, pic, pic!
Vad ca n-ai chef de nimic.
Toata ziua lenevesti,
Casa nu ti-o ingrijesti.
Uite, gunoiul nu-i dus,
Un paianjen, colo sus,
Fara a-ti plati chirie,
A deschis tesatorie;
Iar podelele murdare,
Mai ca te trag de picioare.
Geamurile, nu-ti mai spun,
Parca-s date cu sapun…
Vasele se plang si ele,
Cine oare sa le spele?
- Inceteaza, ca nu-mi placi!
Las' ca te fac eu sa taci!
Se ridica, asadar,
Scotoceste prin sertar,
Ia ciocan, sindrila, cuie,
Scara de zorele-o suie;
Acoperisu-l repara,
Lasand ploaia pe afara.
Iata-l cum, gospodareste,
Casa-ntreaga randuieste…
Totu-n jurul lui sclipeste,
Ca sub vraja de poveste.
Obosit, dar multumit,
Savureaza linistit
O salata de laptuca
Si-o prajitura cu nuca.
Ploaia rade la fereastra:
- Nu ma mai primesti in gazda?
