Autor: Florenta Sarmasan
Un melc lucios si mititel,
Cu cochilia sidefie
Isi trage casa dupa el
Prin tufele de papadie.
In spate isi cara casuta
Si se taraste-ncetisor.
Incet strabate potecuta
Si se opreste sub razor.
Gaseste o frunza de varza
Ce-o rontaie cu lacomie
Si-ncet el face cale-ntoarsa.
Ce bine e satul, sa fie!
El simte bine greutatea
Ce trupul lui firav o tine.
De aceea cu rapiditatea
Nu se impaca asa de bine.
Si astfel vorba a ramas
Ca melcul merge-ncetisor.
Cornitele si le-a retras
Si se taraste lin, usor.
In cochilie se retrage
Cand cineva il necajeste,
Cornitele si le retrage
Si de pericol se fereste.
