Autor: Aurora Luchian
Un motan vargat, odata,
A iesit tiptil, pe poarta,
Intr-o noapte, pe racoare,
In padure la plimbare.
Cum mergea, vioi, hoinar,
Zari dupa un artar,
Ochi sticlosi de fiara, coarne,
Jinduind la dulcea-i carne.
Tup, in artar repejor,
Mai sa-si rupa un picior!
Sta tacut in nemiscare,
Cu ochii spre aratare.
S-a gandit ca-i lupul sur,
Ori ursul, puternic, dur...
Vor ajunge peticele
Dungile lui subtirele.
S-un sacal daca ar fi,
Nicidecum nu i-ar zambi.
L-ar tara pana-n zavoi,
Preparandu-l felul doi.
Acum chiar a-ncremenit.
Jivina ,vaj, a tasnit,
Facand salturi, cum sa spun,
Parca era capcaun!
Pitigoiu-n pijamale,
Intinzandu-se agale,
Vazu motanul zbarlit,
Si distrat l-a lamurit:
-Era Rica-iepurasul,
Ce l-ai ingrozit, poznasul,
Caci n-a mai vazut vreodat'
Un motan pufos, vargat!
