Autor: Aurora Luchian
Cica Nicusor in vara,
Auzind cantari afara,
Cand prin iarba, cand prin pom,
Isi zice: "Sunt pui de om,
Ce, sa nu fiu eu in stare
Sa-ntrec o privighetoare?!"
Cu un fluieras de soc,
Desi nu stia deloc,
Nici de note, nici masura,
Abia lalaia din gura;
Urca in ciresul mare,
Rival la ciocanitoare.
Sufla-n fluier voiniceste,
Sunetele le poceste!
Mai incerca inca o data,
De se umfla ca o roata.
Se gandeste el cuminte
Si-ncepu vocal, sa cante.
Nu e cantec, ci zbierat,
Curcile s-au speriat.
Si gainile pe oua,
S-au pitit vreo ora, doua,
Crezand ca, de-i vanzoleala,
O fi dat vulpea navala.
Bunicutu-i uluit,
Chiar si el a auzit!
Curios, caci de-i vorbesti,
Trebuie ca sa racnesti,
Ca auzul i-a slabit
De cand a imbatranit.
Se incrunta, salta capul,
Tintind ciresul, saracul,
Si-i spune lui Nicusor:
-Niciun doctor, mare domn,
N-a reusit sa ma faca
Sa aud macar o data!
