Autor: Georgeta Moraru
Sus pe creasta unui prun
Se taraste-ncet, paroasa,
O omida verde, grasa;
Corpul lung ii unduieste,
Iara gura, ca un cleste
Pare-a fi de capcaun.
Bajbaind incolo-ncoace
Printre crengile-nflorite
Rupe, mesteca si-nghite
Muguri tineri, frunza cruda,
Smulge far nici o truda
De-unde vrea, de unde-i place.
-Hei, ce faci ? ii striga prunul,
Vrei cu dinadinsul, oare,
Roada mea, abea in floare
S-o rapui? Sa nu ramana
Nici o frunza, nici o pruna?
Rade-n hohot capcaunul:
-Ha, ha ha! Si pentru cine
Pregatesti tu rod bogat?
Pomul s-a inseninat:
-Vreau s-adun in jur copii
Si cu prune brumarii
Sa le umplu cosuri, pline,
Sa-i privesc cum vin saltand,
Cum se-nalta catre mine
Ramurile sa-mi incline
Si sa-mi simt in palma lor
Fructul dulce, tuturor
Daruit cu drag, oricand.
Asta e menirea mea!
Mestecand, omida grasa
Nici n-aude, nici nu-i pasa.
Serpuind pe craca-ngusta,
Frunza dupa frunza gusta
Ba de aici, ba de colea.
Geaba se framanta pomul,
Incercand mereu sa scape.
Ea priveste printre pleoape
Si de-atata truda... casca....
Cine poate s-o goneasca?
Nimeni... nimeni... decat omul!
