Autor: fara autor
Intr-un timp, o randunica
Avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei, sarmana
Ca la chipul soarelui!
De cu zori pornea sageata,
Cautand pe deal, pe vai,
Hrana pentru puii sai.
Si-n iubire, nu o data
S-a culcat ea nemancata.
Dar destul de fericita,
Ca nu s-a intamplat nicicand
Dintre pui s-adoarma unul
Ars de sete sau flamand
Nici n-a fost mai mandra mama
Decat ea-ntre randunici,
Cand vazu-ntr-o zi ca puii
Se facusera voinici.
Si n-a mai avut odihna,
Nici cat ai clipi sub soare,
Pana cand pe fiecare pui,
Nu l-a invatat sa zboare.
Dar cand toti puteau sa plece,
Incotro voiau sub slava,
Randunica istovita
A cazut la pat bolnava.
Si cu ochii plini de lacrimi,
Tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:
"Dragii mamei, eu de-aseara
Simt in inima un cui!...
Aripile greu ma dor
Si nici vorba sa mai zbor.
Pana azi avui putere
Oricat am avut nevoi
Sa gasesc intruna hrana
Pentru voi...
Astazi, fiindca sunt bolnava,
Dragii mamei, se cuvine,
Mari cum v-ati facut, maicuta,
Sa-ngrijiti si voi de mine.
Si ca nimeni dintre puii-mi
Sa nu simta ca mi-e rob,
Fiecare sa-mi aduceti
Zilnic, numai cate-un bob.
Ale voastre sase boabe
Milostive, ma vor tine
Pana cand o vrea cerul
Sa ma faca iarasi bine..."
Ascultand cuvantul mamei,
Au zburat cei sase pui
Si-au adus, vreo sase zile,
Fiecare bobul lui...
Mai departe insa puii,
Beti de-al slavilor inalt,
Fiecare avand nadejdea
Ca-i va duce celalalt,
N-a mai adus niciunul bobul,
Si uitata mucenica
A murit atunci de foame,
Cea mai sfanta randunica!
Si-a ramas de-atunci povestea
Trista, neluata-n seama,
Orisicui ai sta s-o spui:
Ca o mama isi hraneste
Sapte, opt sau zece pui,
Insa zece pui, adesea,
Nu pot toti hrani o mama.
