Autor: Aurora Luchian
Plangand iarna cu suspine,
A-nteles ca rolul sau
Nu mai are sens, ei bine,
Toate au mustrat-o, zau!
- Du-te iarna, se rasteste
Pitigoiu' imbufnat.
Vezi ca soarele zambeste
Si zapada s-a-nmuiat?
- Pleaca, o repede-ndata
Un brad. Iata, haina mea
Este vesnic neschimbata,
Dar nu mai vreau nea pe ea!
- Fa-te iarna nevazuta,
Ii da sfat o ramurica.
Doar nu vrei sa pici urata,
Du-te c-ai ajuns bunica!
Cu toiagu-n mana dreapta,
Pleaca susotind in barba:
" Daca plec, par inteleapta,
De nu, o senila baba!
Tarsaind ghetele rupte,
Carand cojocu' uzat,
Printre rapile abrupte,
Oftand adanc, a plecat!
