Autor: Aurora Luchian
Dup-atatea zile triste,
Cu valtori si vreme rea,
Si nasucuri in batiste,
Si fiori, Natura mea,
S-a gatit in voaluri verzi,
Si se plimba prin livezi.
Ochii blanzi, gene din iarba,
Ce se pleaca a blandete;
Ea cuprinde lumea-ntreaga,
Se-nclina, le da binete,
La flori si mladite noi,
Si gandacilor vioi.
Isi zvarle din cand in cand,
Paru-i lung, verde-smarald,
Pe spate. Un vant zburdand,
Jucaus, sprintar si cald,
Il rasfira si-l suceste,
Ia uite cum o zbarleste!
Nu se supara! Zambeste.
Lent, isi scutura din el,
Dupa ce il netezeste;
Zambile, un ghiocel,
Toporasi, o viorea...
Dar ce salba poarta ea?
Flori de zarzar parfumate,
Cu miezul dospind nectar;
Lucind de imaculate,
Atragand si un bondar,
Ce dormise zile-n sir,
Si-i flamand. Ce musafir!
Pe toate le-ntinereste!
Sub catarile-i de mama,
Corcodusul inverzeste.
Si ramas ca intr-o drama,
Un sticlete mult se mira,
Si-i canta duios din lira!
