Autor: Vasilica Tianu
In fiecare primavara,
Coboara dintre norisori
O randunica speriata
Sa faca cuib la puisori.
Si cara, biata, tot ce prinde
Punand la adapost de ploi
Crengute, paie, ramuri rupte,
Lipindu-le cu mult noroi.
Si ciripeste fericita,
Cand cuibul ei s-a conturat,
Iar in curand va fi mamica,
Caci primul ou l-a si ouat.
Nu trecu mult si randunica
Iesi in zborul ei usor,
Din ramuri tinere se-arata,
Mic si firav, un puisor.
"Mi-e foame" parca-ar vrea sa zica
In tipatul de-acum mieros,
E noapte-afara si e frig,
Dar mama lui nu s-a intors.
Cand zorii zilei se arata,
In cuib e liniste demult.
Pacat de soarta randunicii,
Dar n-am sa pot nicicand s-o uit!
