Autor: George Cosbuc
Priveam fara de tinta-n sus
Intr-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus,
Un urias cu frunte-n soare,
De paza tarii noastre pus.
Si ca o taina calatoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Si n-avea aripi sa mai zboare!
Si tot vazduhul era plin
De cantecele ciripitoare.
Privirile de farmec bete
Mi le-am intors catre pamant
Iar spicele jucau in vant,
Ca-n hora dup-un vesel cant
Copilele cu blonde plete,
Cand salta largul lor vestmant,
In lan erau feciori si fete,
Si ei cantau o doina-n cor,
Juca viata-n ochii lor
Si vantul le juca prin plete,
Miei albi fugeau catre izvor
Si grauri suri zburau in cete.
Cat de frumoasa te-ai gatit,
Naturo, tu! Ca o virgina
Cu umblet drag, cu chip iubit!
As vrea sa plang de fericit
Ca simt suflarea ta divina,
Ca pot sa vad ce-ai plasmuit!
Mi-e inima de lacrimi plina,
Ca-n ea s-au ingropat mereu
Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu!
O mare e, dar mare lina
Natura, in mormantul meu,
E totul cald, ca e lumina!
George Cosbuc - 1892 Balade si idile
