Autor: Aurora Luchian
Cu ochii umezi o privesc
Pe doamna mea, caci o iubesc,
Pe blanda mea educatoare,
Ca nu-i alta ca ea sub soare!
Ii mangai mana si o-ntreb,
Daca, ghidus, un an intreg,
Am suparat-o, sa ma ierte,
Ba o s-o rog sa ma si certe!
N-as vrea sa ma despart de ea,
Nici de colegi, de masa mea,
De scaunel si dulapior,
Uf! Stiu ca-mi va fi tare dor!
Si jucariile de plus,
Colajele ce le-a expus
Sus, pe panou, caci am lasat
Tot ce cu drag eu am creat.
O rog pe doamna, dac-ar vrea,
Un an sa mai stau langa ea,
Caci mi-a iertat la prostioare,
Si nici nu m-a mustrat prea tare!
M-a mangaiat si a rostit:
- Sa nu uitati ca v-am iubit,
Dar ati crescut, ce voinicei!
La toamna veti fi scolarei.
- Cu bine, atunci si-o-mbratisez,
Ma chinui sa nu lacrimez
Si-i spun din inimioara mea,
Ca nicicand nu o voi uita!
