Autor: Panait Cerna
Din varsta fericirii fara minte,
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte.
De lume razletita si sfioasa,
In rama de salcam zaresc o casa.
Si-n casa, intr-un colt intunecat,
Vad un copil de mama lui certat.
Din toti cati trec, nu-i nimeni sa-l aline
Si-adoarme-ncet copilul, in suspine.
Dar peste noapte-o biruieste dorul
Si mama merge unde-i doarme-odorul.
El simte cum s-apleaca peste dansul
O umbra buna ce ii sterge plansul.
De gatul ei s-atarna in nestire.
Toti ingerii din ceruri ii sunt frati!
Invaluiti de-a candelei lucire,
Copil si mama dorm imbratisati.
