Autor: fara autor
Ultima ninsoare-a prins sa cearna
Fulgul moale-a sarutat tapsanul,
Mama, cand nici nu-mplinisem anul
Tu mi-ai aratat intaia iarna.
Mi-ai purtat manuta peste nea
Ca sa simt ca-i moale si e buna
Si-ai privit cu mine, impreuna
Turturii ca un tais de stea.
Toate anotimpurile apoi,
Rand pe rand le-ai colindat cu mine
Ca sa-nvat mai iute si mai bine
Mandrele privelisti de la noi,
Si-n casuta mintii sa incapa
Bogatia-atator intelesuri,
Cate salcii se rasfrang in ape,
Cate spice se indoaie-n sesuri.
Tu, intaia mea invatatoare,
Cu povete drepte calea-mi semeni
Si ma-ndemni spre dragostea de oameni
Ca spre cel mai drept dintre izvoare.
As dori sa te iubesc mereu,
Sa iti mangai cu mana mea cea mica
Bluza mirosind a levantica,
Mama, cand ma strangi la pieptul tau.
Ultima ninsoare-ncarca merii,
Dar curand ce plini vor fi de floare!
Martie, mamico, sarbatoare!
Sarbatoarea ta si-a primaverii!