Autor: Valeriu Cercel
As fi putut sa cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe cand eram copil in satul dintre vii
Si nu aveam pe-atunci ca azi atata minte,
Ca Mosul cel iubit e-un basm pentru copii,
Si nici chiar prin liceu, chiar si la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am asteptat,
Catau sa ma convinga, cu chestii fumate,
Ca Mosul nu exista si nici n-a existat,
Dar n-am crezut atunci si n-am sa cred vreodat',
Cand pruncul ce-a adus iubirea intre noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri asteptat
De oameni intelepti si nu de maimutoi,
Asa ca ma gandesc, acum, la anii mei,
Cu primii ghiocei la tample, cum mi-ar sta,
Vazand cat ma iubesc, sa-i mint pe nepotei
Ca "Mosul" care-l stiu nicicum n-ar exista...
De-aceea, cand pe brazi stelute se coboara,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepotii azi, e sigur c-o s-apara
Batranul Mos Craciun, cu daruri la copii...
Iar voi ce-ati mai nega, de rai si uraciosi
Ce-ntr-una clevetiti ca "Mosu"-i basm curat,
Va rog, pe cinstea mea, fiti oameni seriosi!
Pe Mos Craciun il stiti ca este-adevarat...
E drept, batranul "Mos", care odinioara
Venea prin nea in zbor, din nordul departat,
Cu barba, nasul ros', cu reni la sanioara,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat.
E tuns, chiar mai mereu, si-i zilnic barbierit,
De sac a si uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu', v-o spun eu, ma mir cum n-ati ghicit!
E rosu cateodat', de la un paharel.
Si cand o ia la mers, ca un arac de vita,
E zvelt, nu-i cocosat, si-atata-i de vioi...
Indeosebi cand da cu ochii de-o pipita,
Dar asta... ce sa mai!... ramane intre noi...
