Autor: Aurora Luchian
-Hei! am apa-n sosonei,
Ca un nor cat un ponei,
A scapat din ochiul mic,
Lacrimi repezi, pic cu pic!
Soarele in colt de cer,
S-a ascuns crezand ca-i cer
Doar o raza, doar un pui,
Sa m-aline… Iata, nu-i!
Asa se vaita un stir,
Pe camp aspru ca un zbir,
Pravalit, insingurat,
Si de toamna botezat.
Volbura cu fruntea uda,
Sopti in namol cu ciuda:
-Imprejur, toate-au murit…
Vantul, ploaia, m-au zgulit!
Stirita cu intriga:
-Ce mai toamna vitrega!
Stropi de tina au sarit,
Rochia ti-au murdarit!
-Sunt scunda… si-a lacrimat.
Un mohor pe chip grimat,
Si-a pierdut spicul si el,
Si catandu-l usurel,
A cascat si-a atipit,
Iar toamna l-a invelit,
Cu un snop de ciumafai,
Doarme ca un prunc in Rai!
-Hei! acum ma trec fiori,
Am bruma pe obrajori!
