Balada de toamna

Printre buruieni uscate
Si ganganii alarmate,
Toamna lunga si ploioasa
A secerat ca o coasa
Tot ce-a intalnit in cale
De pe munti, dealuri si vale
Lasandu-le zgribulite,
Lacrimate, pustiite...

Parca-i nesfarsita ceata!
Cand brumata-i dimineata,
Cand mohorata cu ploi
Udand pomisorii goi,
Dar si vanturi nesfarsite...
Pasarile ingrozite,
Parasind cuiburi de-o vara,
Pe sub stresini se strecoara.

Nicio frunza n-a iertat!
Le-a pictat si au picat,
Le-a stropit cu ploi marunte.
Cu manie sus, la munte,
Burnita a presurat
Si pamantul l-a muiat,
Topind snopi de ciumafai,
Dand la copii guturai.

Doar din galeria mica
Scoate capul, mort de frica,
Un soricel tremurand
Si pe toamna intreband:
- Unde-s zilele senine?
Te-ai gandit doamna, la mine,
Ca am spice doar pe-o luna?!
S-a retras albit de bruma.