Autor: Aurora Luchian
Timpul pare-ncremenit.
Campu-n straie de argint
Se-nspaimanta, spune-o ruga;
Un bursuc pe-o buturuga
Sufla-n labele brumate
Iscodind pe un confrate:
- De ce-s alb si-nfiorat?
Astru unde a plecat?
Si nici triluri nu aud...
De ce-s albicios si ud?!
Un cioroi cu mina grava,
Ii raspunde cu zabava:
- Este soare da-i slabit,
Dormiteaza istovit,
Cetile ii sug puterea,
Dar si noua mangaierea.
Tu esti mic, insa n-ai teama,
Sunt podoabele de toamna:
Brume, neguri, aspru vant,
Lacrimi multe pe pamant,
Zile scurte, friguroase
Si nopti lungi, intunecoase.
Un fag fruntea si-a plecat
Si tacut a scuturat
O frunza cu un strat rece,
Si nostalgic o petrece:
- Cu bine, du-te pe strat!
Trei lacrimi a picurat
Si-ntr-un vals ametitor
S-a depus lumii, covor.
