A venit incetisor,
Trecand munti, dealuri in cute,
Toamna cu un vantisor.
Cu hainuta fosnitoare,
Pastelata, lunga, sic,
Zari cerul sumbru-n zare,
Fierband ceai intr-un ibric.
L-a sorbit. Precis racise,
Febra-l incerca usor.
Revenindu-si se decise
Sa adune nor cu nor.
Prudent, greierasul Nicu
Inspre casa a fugit,
De mana cu ala micu',
Ca se puse pe scancit.
Cufundat ca-ntr-o visare,
Cu ochii lipiti de geam,
Greierasul rosti tare:
- E prapad! De nu fugeam,
Ploile reci, zvapaiate,
Dezinvolte, deviate,
Ne-ar fi facut ciuciulete,
Topaindu-ne si-n plete!
Desfacu o plapumioara,
Apoi rupse vreascuri, poc!
Isi culca puiul de-o vara,
Si facu in soba foc.