Autor: Aurora Luchian
Peste tarini zgribulite,
Cu genunchii stransi la gura
Si de toamna dezgolite,
Dar si vant fara masura,
Vine-n goana ca salbatic,
Maracinul sturlubatic.
Fara straie, descaltat,
Tinand mana pe sub coaste,
Ca de-atata alergat,
Ficatelu-i este "paste"!
Si sopteste prabusit:
- Uf, ce vant afurisit!
Dintr-o vagauna mica,
Un harciog intarziat
Il ajuta si-l ridica:
- Hei, cine te-a speriat?
Cred ca toamna jucausa...
Intra-n casa, dar pe usa!
Scarta, usa se deschide
Si paseste timorat.
Tiii, ce multe conopide
Harciogul si-a adunat!
Il pofteste sa ia loc,
Punand surcele pe foc.
Maracinul se foieste,
Tuseste dregandu-si glasul;
I-ar cere, dar nu-ndrazneste,
Si-a pierdut azi copilasul,
L-a luat vantul pe sus,
Si l-a dus, si tot l-a dus...
Ar dori ca sa il cate'
Pe Maracinas-fecior.
Spera ca nu-i prea departe,
Astfel s-ar usca de dor
Si ii spuse cu-n suspin:
- Am un pui de maracin.
Mi l-a smult vantul si-i dus
Departe, in zari de toamna,
Rostogol, catre apus
Si-l va strivi Marea-Doamna
Cu ghetutele brumate,
Imi vreau copilul aproape...
Si din ochii blanzi de tata
Curg suvoaie de durere.
Harciogul porni indata
Si-ndraznet la vant ii cere
Sa aduca puiul mic
Caci sufera un tatic.
Vantul cu ochii mirati
Asculta, nu prea-ntelege.
Nu stie ce-s aia "tati",
Dar incepe sa alerge
In trei zari si iar se-ntoarce
Cu un ghemotoc de ace.
Multumind cum se cuvine
Il duse la casa lui.
Tatal-maracin, pai cine?
Il pupa cu drag pe pui:
Pe frunte, obrajii mici,
Cum faceti si voi, tatici!
Urcand pe maracinasi
M-a luat vantul indata
Ca sa spun la copilasi,
In rime, povestea toata!
