Autor: fara autor
Un cioban isi pastea oile pe tarmurile unei mari si intamplanduse atunci sa fie liniste pe mare, el pofti sa calatoreasca pe dansa ca negutator. Deci se abatu la targuri de-si vandu oile toate si cumpara curmale, apoi intrand intr-o corabie pleca pe mare ; dar nu tarziu se starni o furtuna mare de ameninta sa scufunde corabia.
Atunci aruncara in mare toate marfurile din corabie, intre care si curmalele fostului cioban, si asa de-abia putura scapa cu sufletele la uscat. Iar dupa ce iesira din corabie, fostul cioban inca umbla pe tarmurile marii si vazu ca se facu liniste in mare si incepu a jura tare si a zice:
— Oh, Doamne, cat se vedea de groaznica marea, pana a nu manca curmalele mele, iar dupa ce le-a mancat, cat se facu de lina.
Invatatura: Cate nenorociri patimeste omul in viata lui, la toate se deprinde si se invata, ca se ispiteste ca argintul prin foc.
