Razele calde se joaca,
Prin blana-i de promoroaca.
Nu e toamna, da-i albit,
Asa soarta l-a brodit.
El e mândru, caci în sat,
Sase-s negri, un vargat,
Patru-s gri, unul patat,
Iar el, alb imaculat!
Când se plimba pe afara,
Parca i-un pumn de zapada!
Iarna prin strat albicios,
Nu-l mai distingi pe Pufos!
Se întinde relaxat,
Dar deodata s-a-ntâmplat,
Ca din balta cea murdara,
Un broscoi voinic, si sara.
L-a stropit, ce l-a patat,
Pufos este suparat.
Un cotoias l-a zarit,
Si doar bârfe a-mpânzit!
A strigat în gura mare,
Artagos, cu indignare:
- Vedeti cum ne-a pacalit,
Pufos nu-i alb, s-a vopsit!
Pufos vrea sa le arate
Ca-i murdar. Stând într-o parte,
Începu ca sa se spele,
Si scapa de peticele.
Dar e mâhnit, ce stiti voi,
Suparat e pe broscoi
Si pe cotoiasul care
I-a adus grea defaimare!
Ca o morala:
Unii stau doar sa pândeasca,
O chichita sa-si gaseasca,
Sa-si aduca defaimare,
Dar ma-ntreb, ce obtin oare?
Eu zic ca mai multi dusmani,
Caci rasplata nu-i pe bani!
