V-am spus, cum mi se pare, de nu iti fi uitat,
Ca lupul se-ntamplase s-ajunga imparat.
Dar fiindca v-am spus-o, voi inca sa va spui
Ceea ce s-a urmat sub stapanirea lui.
Auzind imparatul ca-n staturile sale
Fac napastuiri multe parosii dregatori,
Ca pravila sta-n gheare, ca nu e deal sau vale
Unde sa nu vezi jertfe mai multi prigonitori1,
Porunci sa se stranga obsteasca adunare
Langa un copac mare;
Caci vrea pe unii-altii sa ii cam dojeneasca, Si-n putine cuvinte, Sa le-aduca aminte Datoriile lor.
Toti se infatisara; si-naltimea lupeasca Incepu sa vorbeasca C-un glas dojenitor: "Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate? Datoriile slujbei astfel le impliniti? Nu aveti nici sfiala, nici frica de pacate, Sa faceti nedreptate si sa napastuiti? Toate slujbele voastre tara vi le plateste: Inca, pe la soroace, Cate un dar va face. Dar reaua naravire, Ce o aveti din fire, Nu se tamaduieste. Vedeti cu ce morti grele Se ispravesc din lume Si cum lasa rau nume Acei care fac rele. Ganditi-va ca poate veti da cuvant odata La-nalta judecata. Ganditi-va la suflet, si luati de la mine Pilda a face bine." Ast cuvant minunat, Pe care domnul lup auz ca l-a-nvatat, Trecand pe langa sat, La ziua unui sfant, cand preotul citea Si propovaduia, Pe multi din dregatori sa planga i-a-ndemnat. "E! ce ati hotarat, jupani amploiati? Oare-o sa va-ndreptati?" Ii intreba atunci inaltimea-mblanita, Ce purta o manta de oaie jupuita. "Spuneti, o sa schimbati purtarea-va cea proasta?" - "Sa traiti la multi ani, dobitocia-voastra, Raspunse un vulpoi, in slujbe laudat; Ne poate fi iertat, Sa va-ntrebam smerit, de vreti a ne-arata, De unde-ati cumparat postavul de manta?" Cand mantaua domneasca este de piei de oaie, Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie.
