Autor: fara autor
A fost odata ca niciodata un
imparat pe nume Cuvant. Si stapanea imparatul peste o imparatie intinsa,
cu supusi bogati si fericiti. O sigura mare durere avea el insa, in
toata fericirea ce-l inconjura: nu avea copii. Si ajunsese imparatul la
batranete de mare suparare il cuprinsese si numai plangea si altceva nu
mai facea.
Azi asa, maine asa, intr-o zi, stand imparatul la poarta si plangandu-si trista soarta, ia ca trecu un mos pe langa el si-i dadu binete, apoi ii zise:
- Imparate, ai mila de un biet calator si da-mi, rogu-te, o cana cu apa si o bucata de paine.
Imparatul ii raspunse:
- Mosule, d-apoi nu ti-oi da numai atat, pofteste in casa si ti-o da imparateasa mea de mancare si-oi innopta la noi, ca poate ai drum lung de facut.
Si-l duse imparatul pe mos in casa si-i dadu imparateasa mancare calda si-i turna imparatul o cana de vin, apoi ii urara somn bun si-l lasara odihnei noptii. Iar peste noapte imparatul avu un vis: se facea ca mosul ii spunea:
- Drept multumire pentru bunatatea ta si a imparatesei tale, va voi lua durerea din suflet. Asculta cele ce-ti voi spune, fa intocmai si rau nu va fi: sa mearga imparateasa in curtea palatului si va vedea un pomisor. Sa-l ude, sa-l sape si sa-l curete de uscaturi. Fructele ce le va da pomisorul sa le manance imparateasa. Asa sa faceti si nicicum altfel si bine va va fi.
Dimineata imparatul ii povesti imparatesei visul si fugira amandoi la mos sa-l intrebe ce a fost aceasta. Dar mosul nu mai era, plecase. Si au stat ei la sfat si au hotarat sa faca ce il sfatuise mosul pe imparat in vis. Si s-a dus imparateasa in curtea palatului si mare-i fu mirarea cand gasi pomisorul acolo unde nu fusese pana deunazi nimic. Si-l sapa, il uda, il curata de uscaturi. A doua zi imparateasa gasi in pomisor trei poame pe care le manca. Iar la sorocul potrivit imparateasa dadu nastere la trei fete. Mare bucurie fu pe imparat si in intreaga imparatie, avand acum cine sa-i mangaie batranetile.
In ziua hotarata, pusera imparatul si imparateasa masa cu faina, lapte, miere, sare si apa, sa le fie ursitoarelor de hrana. Acestea se infruptara din cele date, apoi le ursira fetelor:
-Si se va numi aceasta fata, cea mare fiind, Vorba Dreapta. Si va fi apriga, va lovi, va sfarama si va indrepta, cu dreptate si adevar, numai pe voie, fara de nevoi.
- Si se va numi aceasta fata, cea mijlocie fiind, Vorba de Duh. Si va starni minti si va cauta sambure de cunoastere.
- Si se va numi aceasta fata, mezina fiind, Vorba Buna. Si va fi blanda si miloasa, si va mangaia durere si va inchide rani. Si va fi dulce si frumoasa inimii.
Crescura fetele, bucurand parintii in toate cele ce faceau. Iar cele ce li se ursisera se vadeau adevarate: Vorba Dreapta era asa de inteleapta, incat imparatul o pusese in locul sau la judecatile cele mari; Vorba de Duh atata era de mintoasa, ca numai cu cei mai mari invatati statea la vorba si talmacea cele mai grele carti; Vorba Buna mangaia pe toti cei aflati in durere si pe unde trecea tot zambet si bucurie lasa in urma. Iar imparatului si imparatesei li se umpleau sufletele de bucurie si nu era zi de la Dumnezeu in care sa nu multumeasca pentru ziua in care mosul se oprise la ei la poarta.
Si ar fi fost tot o fericire peste imparatia lor, pana intr-o zi, cand la marginea imparatiei isi facu salas un balaur. Ardea satele, manca bucatele oamenilor. Ce nu facuse imparatul: trimisese soli, trimisese osti, daduse sfoara-n tara ca va da o fata de nevasta celui ce va infrange balaurul… degeaba, balaurul nu putea fi invins. Atunci, nemaigasind scapare, imparatul merse el insusi la balaur.
- Ia spune, balaure, ce vrei tu de la noi, de atata necaz ne faci?
- Apoi, imparate, eu n-as vrea nimic, dar tare sunt catranit din cauza stapanei mele, imparateasa Litera. Caci a ramas fara ganduri si numai invalmaseala este in imparatia noastra. Mare suparare are, caci nu se mai stie descurca. Iar eu ma manii si eu unde si pe cine pot.
Cand auzi imparatul atare vorbe, se gandi ca ceva trebuie sa faca, sa isi scape imparatia de balaur. Si zise:
- Mai balaure, eu am trei fete, care or descurca-o pe imparateasa ta. Le-oi trimite la ea si or sa-i dea de cap, numai pleaca de pe pamanturile mele si lasa-mi oamenii in pace.
- Apoi fie ca tine, imparate, zise balaurul si, luandu-si ziua buna, pleca in ale sale.
Se duse imparatul si isi chema fetele. Le spuse cum sta toata tarasenia si cuvantul ce-si daduse, iar ele isi luara cele trebuincioase drumului si plecara.
In mare suparare o gasira fetele pe imparateasa Litera. Iar ea, cum le vazu, le omeni ca orice drumet venit de la drum lung, apoi le povesti:
- De toate-s vinovata numai eu. Stand la sfat cu oamenii mei, m-am laudat intr-o zi ca nimeni nu ar putea incurca ce eu pun pe hartie-n scris. Atunci a aparut furioasa tare – dar parca alta i-ar fi starea? – zana Bombaneala. Si m-a blestemat, rau m-a blestemat… sa nu-mi fie odihna odihna si spuse curate sa nu mai fie in imparatia mea, numai incalceala si balbaiala, pana ce n-oi aduce ruga istetimii aici. Cum o fi aceea, nu stiu, doar mi-a zis c-o voi gasi in Lege, Invatatura si Mangaiere. Am cautat si-am tot cautat, dar n-am gasit nimic din cele ce mi-a spus zana. Iar voi, de veti afla si rupe blestemul, eu sluga ma voi face la curtea Cuvantului, iar voua va voi da imparatia mea s-o stapaniti.
Ei, si-au stat fetele la sfat, se sfatuira si-ntrebara care pe unde stia, dar raspuns nu aflau. Cand li se luase gand ca ar afla capat de unde sa apuce, iata ca li se infatisa mosul ce-i aparuse si imparatului in alte timpuri. Si ospatandu-l ele, mosul le zise:
- Fetele tatii, de pornit sa va fie drumul unde rasare soarele si apune moartea. De aflat, insa, numai de va este dat veti afla.
Si plecara fetele spre soare-rasare. Mersera ele pret de doua paini si un urcior cu apa si ajunsera intr-o padure. Dar ce padure, cum nici in lume nu intalnisera: neagra si involburata, numai ganduri rele si manie bantuind-o. Flamande si obosite, fetele mersera pe o carare plina de maracini si ajunsera la o casa ce sta sa se naruiasca. Batura la poarta si le deschise o batrana atat de batrana, ca nici anii batranetii nu se mai puteau numara. Fetele se rugara de o cana cu apa si o bucata de paine.
- Apa v-oi da, ca-i de la Dumnezeu lasata, dar pentru paine trebuie sa imi munciti o zi.
Fetele se invoira si intrara slugi la batrana. Vorba Dreapta ajunse la ograda orataniilor. Le curata, le spala, apoi se grabi sa le dea de mancare. Si mare ii fu uimirea, cand vazu ca mancarea pasarilor era amestecata cu a vitelor si a cainilor. Cu rabdare ea alese pentru fiecare si le imparti cinstit sa le ajunga tuturor. Vorbei de Duh ii fu dat sa faca curat si ordine in scrisorile si cartile batranei. Si erau tare incurcate, nici gand sa fi inteles ceva din ele. Dar fata, cu rabdare si amintindu-si invataturile inteleptilor cu care isi impartea vremea in imparatia Cuvantului, le descurca si le aseza cum nu se putea mai bine. Cat despre Vorba Buna, batrana o puse sa o spele si sa o ingrijeasca chiar pe ea. Iar baba era tare artagoasa si uracioasa, dar fata, cu felul ei de a fi, o ingriji si o mangaie, de zambet aparu in ochii femeii.
Ziua de munca terminandu-se, batrana le spuse:
- Ati fost atat de pricepute si ati pus atata suflet in tot ce ati facut, incat va voi spune ce mai aveti de facut. Intoarceti-va la curtea imparatesei Litera. Spuneti-i sa urce in turnul parasit si sa aduca sipetul ce-l va gasi acolo. Restul veti stii, poate, singure ce aveti de facut.
Fetele multumira de sfat si se intoarsera la imparateasa Litera. Gasira sipetul si-l deschisera. Nu gasira in el decat trei hrisoave, pe care stateau scrise numele fetelor. Mirate, isi luara fiecare hrisovul si le citira. Vorba Dreapta citi ‚zanogan’,
Vorba de Duh ‚direovin’, iar Vorba Buna ‚caslachin’. Afland ce statea scris in hrisoave, imparateasa Litera se puse pe un plans de se scutura camasa pe ea, gandind ca asta tot lucratura zanei Bombaneala trebuie sa fie. Dar fetele, se sfatuira, mai citira si aflara ce scria in hrisoave. Citira cu glas puternic, sa sparga vraja: ‚ZANO GANDIREO, VIN CA-S LA CHIN!’. Si-atunci, ca de niciunde, aparu o minune de zana, insotita fiind de trei flacai cum nu se mai aflau altii. Si zise:
- Aceasta e ruga istetimii, iar voi ati reusit sa descalciti scrisele. Eu sunt zana Gandire, iar ei sunt copiii mei, Lege, Invatatura si Mangaiere. Iar ei va sunt voua sortiti de soti, dar trebuia sa dovediti ca-i puteti afla.
Si astfel, fetele se maritara cu cei trei flacai, Litera intra slujnica la Cuvant, iar Gandirea ii vegheaza pe toti pentru liniste si implinire a mintii si sufletului.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.
Azi asa, maine asa, intr-o zi, stand imparatul la poarta si plangandu-si trista soarta, ia ca trecu un mos pe langa el si-i dadu binete, apoi ii zise:
- Imparate, ai mila de un biet calator si da-mi, rogu-te, o cana cu apa si o bucata de paine.
Imparatul ii raspunse:
- Mosule, d-apoi nu ti-oi da numai atat, pofteste in casa si ti-o da imparateasa mea de mancare si-oi innopta la noi, ca poate ai drum lung de facut.
Si-l duse imparatul pe mos in casa si-i dadu imparateasa mancare calda si-i turna imparatul o cana de vin, apoi ii urara somn bun si-l lasara odihnei noptii. Iar peste noapte imparatul avu un vis: se facea ca mosul ii spunea:
- Drept multumire pentru bunatatea ta si a imparatesei tale, va voi lua durerea din suflet. Asculta cele ce-ti voi spune, fa intocmai si rau nu va fi: sa mearga imparateasa in curtea palatului si va vedea un pomisor. Sa-l ude, sa-l sape si sa-l curete de uscaturi. Fructele ce le va da pomisorul sa le manance imparateasa. Asa sa faceti si nicicum altfel si bine va va fi.
Dimineata imparatul ii povesti imparatesei visul si fugira amandoi la mos sa-l intrebe ce a fost aceasta. Dar mosul nu mai era, plecase. Si au stat ei la sfat si au hotarat sa faca ce il sfatuise mosul pe imparat in vis. Si s-a dus imparateasa in curtea palatului si mare-i fu mirarea cand gasi pomisorul acolo unde nu fusese pana deunazi nimic. Si-l sapa, il uda, il curata de uscaturi. A doua zi imparateasa gasi in pomisor trei poame pe care le manca. Iar la sorocul potrivit imparateasa dadu nastere la trei fete. Mare bucurie fu pe imparat si in intreaga imparatie, avand acum cine sa-i mangaie batranetile.
In ziua hotarata, pusera imparatul si imparateasa masa cu faina, lapte, miere, sare si apa, sa le fie ursitoarelor de hrana. Acestea se infruptara din cele date, apoi le ursira fetelor:
-Si se va numi aceasta fata, cea mare fiind, Vorba Dreapta. Si va fi apriga, va lovi, va sfarama si va indrepta, cu dreptate si adevar, numai pe voie, fara de nevoi.
- Si se va numi aceasta fata, cea mijlocie fiind, Vorba de Duh. Si va starni minti si va cauta sambure de cunoastere.
- Si se va numi aceasta fata, mezina fiind, Vorba Buna. Si va fi blanda si miloasa, si va mangaia durere si va inchide rani. Si va fi dulce si frumoasa inimii.
Crescura fetele, bucurand parintii in toate cele ce faceau. Iar cele ce li se ursisera se vadeau adevarate: Vorba Dreapta era asa de inteleapta, incat imparatul o pusese in locul sau la judecatile cele mari; Vorba de Duh atata era de mintoasa, ca numai cu cei mai mari invatati statea la vorba si talmacea cele mai grele carti; Vorba Buna mangaia pe toti cei aflati in durere si pe unde trecea tot zambet si bucurie lasa in urma. Iar imparatului si imparatesei li se umpleau sufletele de bucurie si nu era zi de la Dumnezeu in care sa nu multumeasca pentru ziua in care mosul se oprise la ei la poarta.
Si ar fi fost tot o fericire peste imparatia lor, pana intr-o zi, cand la marginea imparatiei isi facu salas un balaur. Ardea satele, manca bucatele oamenilor. Ce nu facuse imparatul: trimisese soli, trimisese osti, daduse sfoara-n tara ca va da o fata de nevasta celui ce va infrange balaurul… degeaba, balaurul nu putea fi invins. Atunci, nemaigasind scapare, imparatul merse el insusi la balaur.
- Ia spune, balaure, ce vrei tu de la noi, de atata necaz ne faci?
- Apoi, imparate, eu n-as vrea nimic, dar tare sunt catranit din cauza stapanei mele, imparateasa Litera. Caci a ramas fara ganduri si numai invalmaseala este in imparatia noastra. Mare suparare are, caci nu se mai stie descurca. Iar eu ma manii si eu unde si pe cine pot.
Cand auzi imparatul atare vorbe, se gandi ca ceva trebuie sa faca, sa isi scape imparatia de balaur. Si zise:
- Mai balaure, eu am trei fete, care or descurca-o pe imparateasa ta. Le-oi trimite la ea si or sa-i dea de cap, numai pleaca de pe pamanturile mele si lasa-mi oamenii in pace.
- Apoi fie ca tine, imparate, zise balaurul si, luandu-si ziua buna, pleca in ale sale.
Se duse imparatul si isi chema fetele. Le spuse cum sta toata tarasenia si cuvantul ce-si daduse, iar ele isi luara cele trebuincioase drumului si plecara.
In mare suparare o gasira fetele pe imparateasa Litera. Iar ea, cum le vazu, le omeni ca orice drumet venit de la drum lung, apoi le povesti:
- De toate-s vinovata numai eu. Stand la sfat cu oamenii mei, m-am laudat intr-o zi ca nimeni nu ar putea incurca ce eu pun pe hartie-n scris. Atunci a aparut furioasa tare – dar parca alta i-ar fi starea? – zana Bombaneala. Si m-a blestemat, rau m-a blestemat… sa nu-mi fie odihna odihna si spuse curate sa nu mai fie in imparatia mea, numai incalceala si balbaiala, pana ce n-oi aduce ruga istetimii aici. Cum o fi aceea, nu stiu, doar mi-a zis c-o voi gasi in Lege, Invatatura si Mangaiere. Am cautat si-am tot cautat, dar n-am gasit nimic din cele ce mi-a spus zana. Iar voi, de veti afla si rupe blestemul, eu sluga ma voi face la curtea Cuvantului, iar voua va voi da imparatia mea s-o stapaniti.
Ei, si-au stat fetele la sfat, se sfatuira si-ntrebara care pe unde stia, dar raspuns nu aflau. Cand li se luase gand ca ar afla capat de unde sa apuce, iata ca li se infatisa mosul ce-i aparuse si imparatului in alte timpuri. Si ospatandu-l ele, mosul le zise:
- Fetele tatii, de pornit sa va fie drumul unde rasare soarele si apune moartea. De aflat, insa, numai de va este dat veti afla.
Si plecara fetele spre soare-rasare. Mersera ele pret de doua paini si un urcior cu apa si ajunsera intr-o padure. Dar ce padure, cum nici in lume nu intalnisera: neagra si involburata, numai ganduri rele si manie bantuind-o. Flamande si obosite, fetele mersera pe o carare plina de maracini si ajunsera la o casa ce sta sa se naruiasca. Batura la poarta si le deschise o batrana atat de batrana, ca nici anii batranetii nu se mai puteau numara. Fetele se rugara de o cana cu apa si o bucata de paine.
- Apa v-oi da, ca-i de la Dumnezeu lasata, dar pentru paine trebuie sa imi munciti o zi.
Fetele se invoira si intrara slugi la batrana. Vorba Dreapta ajunse la ograda orataniilor. Le curata, le spala, apoi se grabi sa le dea de mancare. Si mare ii fu uimirea, cand vazu ca mancarea pasarilor era amestecata cu a vitelor si a cainilor. Cu rabdare ea alese pentru fiecare si le imparti cinstit sa le ajunga tuturor. Vorbei de Duh ii fu dat sa faca curat si ordine in scrisorile si cartile batranei. Si erau tare incurcate, nici gand sa fi inteles ceva din ele. Dar fata, cu rabdare si amintindu-si invataturile inteleptilor cu care isi impartea vremea in imparatia Cuvantului, le descurca si le aseza cum nu se putea mai bine. Cat despre Vorba Buna, batrana o puse sa o spele si sa o ingrijeasca chiar pe ea. Iar baba era tare artagoasa si uracioasa, dar fata, cu felul ei de a fi, o ingriji si o mangaie, de zambet aparu in ochii femeii.
Ziua de munca terminandu-se, batrana le spuse:
- Ati fost atat de pricepute si ati pus atata suflet in tot ce ati facut, incat va voi spune ce mai aveti de facut. Intoarceti-va la curtea imparatesei Litera. Spuneti-i sa urce in turnul parasit si sa aduca sipetul ce-l va gasi acolo. Restul veti stii, poate, singure ce aveti de facut.
Fetele multumira de sfat si se intoarsera la imparateasa Litera. Gasira sipetul si-l deschisera. Nu gasira in el decat trei hrisoave, pe care stateau scrise numele fetelor. Mirate, isi luara fiecare hrisovul si le citira. Vorba Dreapta citi ‚zanogan’,
Vorba de Duh ‚direovin’, iar Vorba Buna ‚caslachin’. Afland ce statea scris in hrisoave, imparateasa Litera se puse pe un plans de se scutura camasa pe ea, gandind ca asta tot lucratura zanei Bombaneala trebuie sa fie. Dar fetele, se sfatuira, mai citira si aflara ce scria in hrisoave. Citira cu glas puternic, sa sparga vraja: ‚ZANO GANDIREO, VIN CA-S LA CHIN!’. Si-atunci, ca de niciunde, aparu o minune de zana, insotita fiind de trei flacai cum nu se mai aflau altii. Si zise:
- Aceasta e ruga istetimii, iar voi ati reusit sa descalciti scrisele. Eu sunt zana Gandire, iar ei sunt copiii mei, Lege, Invatatura si Mangaiere. Iar ei va sunt voua sortiti de soti, dar trebuia sa dovediti ca-i puteti afla.
Si astfel, fetele se maritara cu cei trei flacai, Litera intra slujnica la Cuvant, iar Gandirea ii vegheaza pe toti pentru liniste si implinire a mintii si sufletului.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.
