Inul: — stii tu, camesa draga, ce erai odata?
— Ce sa fiu? Eram ceea ce ma vezi: camesa alba, cu care se imbraca oamenii.
— Nu-i asa! Ai fost o samanta, apoi o burueana, clatinata de vant, ca toate buruenele: asa nalta, suptirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricica albastra, fata mea. Cand ai fost crescut si copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pamant, te-au legat in fuioare, te-au pus copacel si te-au lasat la soare ca sa te usuci. Dupa aceea te-au culcat pe tol si te-au batut cu bete, ca sa-ti scoata samanta; apoi batut si stalcit cum erai, te-au dus la balta si te-au pus in topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca sa te topesti, adeca sa-ti putrezeasca hlujul. Dupa asta, te-au scos si te-au pus iarasi la soare, ca sa te usuci, razamandu-te de gardul pe care esti intinsa acum. Fiind uscat, te-au melitat, si hlujul tau s-a prefacut in pozderie, iara cojita ta in fuior. Femeile apoi te-au ragilat, te-au periet si te-au facut fuior frumos si moale ca matasa; din fuior te-au facut caier, te-au pus in furca si au inceput a toarce, prefacandu-te in tort sau ata. Tortul l-au depanat pe raschitor, spre a-l face caleap; calepele s-au fert cu lesie, sa se inalbeasca, apoi te-au pus pe vartelnita, de pe care au inceput a le depana pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat si te-au invalit pe sulul de dinapoi, punand vergele pintre paturi, ca sa nu se hrentuiasca urzala; si fuscei pintre rost, ca sa nu se incalceasca natra. Dupa asta te-au nevedit, trecandu-te prin ite si prin spata; si, cu ajutorul slobozitorului, al zavorului si al lopatelei, te-au intins in stative, legandu-te de sulul de dinainte, de unde se incepe "gura panzei". Calepele lasate pentru batatura le-au depanat pe tevi cu sucala; apoi, punand tavile in suveica, au inceput a tese, adeca a trece batatura pintre urzala cu ajutorul talpigilor, al scriptilor si al itelor. Ca sa se indesasca firele, batatura se bate cu vatalele, intre care e asazata spata. si iaca asa te-au prefacut in panza. Cand era cald afara si frumos, femeile te-au dus la balta si te-au ghilit; apoi te-au fert cu lesie si iar te-au ghilit, pana te-ai inalbit. Cand erai alba cum trebuie, te-au uscat, te-au facut valatuc, te-au croit si au facut din tine ceea ce esti acum.
— Mica burueana, nu stiu de unde-ai mai scos atatea despre
mine. Ei, draga, poate nu stii ca oamenii mai fac panza si din sora
noastra canepa, si din fratele nostru bumbac, ba si din inghimpatoarea
urzica mai fac un fel de panza. Dar in fabrici se tes fel de fel de
panzeturi, mult mai usor si in timp mult mai scurt.
— Bre!
multe mai auzi!
— Mai asteapta, ca n-am sfarsit inca. Din
camesa sau rufa, peste catva timp ai sa te faci tearfa, din care se face
scama pentru bolnavii din spitale si pentru soldatii raniti in batalie.
Apoi te cauta, ca iarba de leac, sa faca la fabrica din tine hartie.
— Mare minune mi-ai spus, draga burueana, zise camesa. De-a fi
asa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se vad, ci altaceva au fost
odata, altaceva sunt acum si altaceva au sa fie.
— Tocmai
asa, soro! Gardul, pe care esti tu intinsa acum, a fost altadata padure.
Ce are sa fie de-acum inainte? Matasa, frunza de dud intrata in
pantecele unor gandaci. Varul, ce-a fost mai inainte? Dar funiile si
odgoanele? s.a.
Femeile lenese de la tara au cantecul acesta:
Puseiu panza, cand
da frunza,
S-o gatiiu in San-Vasii
Si-mi paru ca ma
grabiiu...
Si de lunga-i ca o punga
Si de lata... toata-i
sparta!
Pe sulul de dinapoi,
O suta de latunoi,
Pe sulul
de dinainte,
Cioprea le mai tine minte.
Pintre ite si-ntre
spata
Paste-o iapa desalata;
Pintre ite si fuscei
Paste-o
scroafa cu purcei.
Povestire publicata prima oara in Invatatorul copiilor..., ed. a
III-a, Iasi, 1874.
