Intr-o zi, pe-aproape de Sant-Ilie, se ingramadise, ca mai totdeauna, o multime de trebi pe capul mamei: niste sumani sa-i scoata din stative; altii sa-i nivideasca si sa inceapa a-i tese din nou; un teanc de sumane croite, nalt pana-n grinda, astepta cusutul; pieptanusii in laita n-avea cine-i tinea de coada; roata sedea in mijlocul casei, si canura toarsa nu era pentru batatura ! s-apoi, vorba ceea: „Nu sedea, ca-ti sede norocul„. tevi de facut la sucala; copil de tata in albie, pe langa altii vro cinci-sase, care asteptau sa le faci demancare. Treaba era acolo, nu incurcala; si inca se cerea degraba, caci venea cu fuga iarmarocul de Falticeni, care acela este ce este. si ma scoala mama atunci mai dimineata decat alte dati si-mi zice cu toata inima:
- Nica, dragul mamei ! vezi ca tata-tau e dus la coasa, caci se scutura ovazul cela pe jos; si eu asemenea nu-mi vad capul de trebi; tu mai lasa drumurile si stai langa mamuca, de-i fa tevi si leagana copilul; c-apoi si eu ti-oi lua de la Falticeni o palariuta cu tasma s-o curalusa de cele cu chimeri, stii cole, ca pentru tine !
- Bine, mama ! dar, in gandul meu, numai eu stiam.
Toate ca toatele, dar la cusut si saraduit sumane si mai ales la roata, ma intreceam cu fetele cele mari din tors; si din asta pricina, rautacioasa de Mariuca Savucului, care, drept sa va spun, nu-mi era urata, facea adeseori in ciuda mea si-mi batea din pumni, poreclindu-ma „Ion Torcalau„, cum ii zicea unui tigan din Vanatori. insa pentru asta tot imi era draga, si torceam impreuna cu dansa, la umbra nucului lor, cate-o movila de drugi de canura, de ma saruta mama, cand i le aratam sara acasa.
Asa ne duceam baietii si fetele unii la altii cu lucru, ca sa ne luam de urat, ceea ce la tara se cheama sezatoare si se face mai mult noaptea, lucrand fiecare al sau; cum torceam eu, de-a mai mare dragul pe intrecute cu Mariuca, si cum sfaraia fusul rotii, asa-mi sfaraia inima-n mine de dragostea Mariucai ! Martor imi este Dumnezeu ! si-mi aduc aminte ca odata, noaptea, la o claca de dezghiocat papusoi, i-am scos Mariucai un soarec din san, care era s-o bage in boale pe biata copila, de n-as fi fost eu acolo.
D-apoi vara, in zilele de sarbatoare, cu fetele pe campie, pe colnice si mai ales prin luncile si dumbravile cele pline de mandrete, dupa cules rachitica de facut galbenele, sovarv de umplut flori, dumbravnic si sulcina de pus printre straie, cine umbla? Povestea cantecului: „Fa-ma, Doamne, val de tei si m-arunca-ntre femei !„
Si, scurta vorba, unde erau trei, eu eram al patrule.
Dar cand auzeam de leganat copilul, nu stiu cum imi venea; caci tocmai pe mine cazuse pacatul sa fiu mai mare intre frati. insa ce era sa faci cand te roaga mama ? Dar in ziua aceea, in care ma rugase ea, era un senin pe ceriu si asa de frumos si de cald afara, ca-ti venea sa te scalzi pe uscat, ca gainile. Vazand eu o vreme ca asta, am sparlit-o la balta cu gand rau asupra mamei, cat imi era de mama si de necajita. Adevar spun, caci Dumnezeu e deasupra ! De la o vreme, mama, crezand ca-s prin livada undeva, iese afara si incepe a striga, de da duhul dintr-insa: „Ioane ! Ioane ! Ioane !„ si Ion, pace ! Vazand ea ca nu dau raspuns de nicaieri, lasa toate in pamant si se ia dupa mine la balta, unde stia ca ma duc; si, cand colo, ma vede tologit, cu pielea goala pe nisip, cat mi ti-i gliganul; apoi, in picioare, tiind la urechi cate-o lespejoara fierbinte de la soare, cu argint printr-insele, si aci saream intr-un picior, aci in celalalt, aci plecam capul in dreapta si in stanga, spuind cuvintele:
Auras, pacuras,
Scoate apa din urechi,
Ca ti-oi da parale vechi;
Si ti-oi spala cofele
Si ti-o bate dobele !
Dupa aceea zvarleam pietrele, pe rand, in stioalna unde ma scaldam: una pentru Dumnezeu si una pentru dracul, facand parte dreapta la amandoi; apoi mai zvarleam cateva, de incuiam pe dracul in fundul stioalnei, cu bulbuci la gura; s-apoi, hustiuliuc! si eu in stioalna, de-a cufundul, sa prind pe dracul de un picior, caci asa ne era obiceiul sa facem la scaldat, de pe cand Adam-Babadam. Dupa asta, ma mai cufundam de trei ori in rand, pentru Tatal, pentru Fiul si Duhul Sfant, si inc-o data pentru Amin. Apoi ma trageam incetisor pe-o coasta, la marginea baltii, cat mi ti-i moronul, si ma uitam pe furis cum se joaca apa cu piciorusele cele mandre ale unor fete ce ghileau panza din susul meu. Mai frumos lucru nici ca se mai poate, cred!
Toate acestea le privea biata mama, uitata cu mainile subsuoara, cum e omul necajit, de dupa un damb din prund, aproape de mine. Dar eu n-o vedeam pe dansa, caci eram in treaba. in totului-tot, a fi trecut la mijloc vro jumatate de ceas, cat a zabovit mama acolo, mai vro trei-patru de cand fugisem de-acasa, s-ar fi trebuit sa inceapa a mi se pune soarele drept inima, dupa cum se zice, caci era trecut de amiaza. insa eu, in starea in care ma aflam, fiind cuprins de fericire, uitasem ca mai traiesc pe lume ! in sfarsit, mama, cat era ea de tare de cap, de la o vreme pierde rabdarea si vine tiptil, in varful degetelor, pe la spatele mele, cand ma uitam la fete, cum va spun, imi ie toate hainele frumusel de pe mal si ma lasa cu pielea goala in balta, zicandu-mi cu naduh:
- Ii veni tu acasa, coropcarule, daca te-a razbi foamea, s-apoi atunci vom ave alta vorba!
Si se tot duce.
Ei, ei ! ce-i de facut, Ioane ? ! Fetele de la ghilit, care vazuse asta, numa-si dau ghiont una alteia si chicoteau pe socoteala mea, de rasuna prundul. Iara eu intram in pamant de rusine, si cat pe ce sa ma inec, de ciuda ce-mi era. si din dragostea cea mare de mai dinioarea, imi venea acum sa le strang de gat, nu altaceva. Dar vorba ceea: „Poti opri vantul, apa si gurile oamenilor ?„ De-aceea le-am lasat si eu pe fete sa rada, pana li s-a duce gura la urechi, si pandind vreme pe cand sed ele plecate si dau panza in apa la ghilit, fac tusti ! din balta s-o ieu la sanatoasa; si asa fugeam de tare pe prund, de sareau pietrele, pe care le starneam cu picioarele, cat mine de sus. si fuga, si fuga, fara sa ma uit in urma, pana ce dau intre huditi, pe drumul care ducea la noi acasa. Dar nu merg pe drum, de rusine sa nu intalnesc vrun om, ci sar in gradina lui Costache si merg tupilus prin papusoi; apoi intr-o hudita, din hudita in gradina la Trasnea, si iar prin papusoi; si cand aproape sa ies din gradina, ma simtesc cainii lui Trasnea, si la mine, sa ma rupa ! Ce-i de facut ? Auzisem eu din oameni ca, daca vrei sa nu te muste cainii si sa te lase in pace, cum ii vezi ca sar la tine, sa te tupilezi jos la pamant si sa-i lasi sa te latre cat le place, fara sa te urnesti din loc; caci ei bat cat bat si, de la o vreme, te parasesc si se duc. si adevarat este, caci asa am scapat si eu de cainii lui Trasnea, atunci cand am dat peste pacat cu ei si ei cu mine. Noroc din ceriu pana-n pamant ca nu m-a prins melianul si haramninul de Trasnea, care avea mare ciuda pe mine, de cand ma zapsise in gradina lui la furat mere domnesti si pere santiliesti, caci m-ar fi snopit in bataie. s-apoi numai asta mi-ar mai fi trebuit acum, cat eram de pricopsit!
In sfarsit, dupa ce m-au lasat cainii lui Trasnea in pace, cum v-am spus, am sarit in raspintenele unui drum; de acolo, in gradina la noi, si atunci mi s-a parut ca ma aflu in sanul lui Dumnezeu. si merg eu acum fara pasare prin papusoi, pana in dreptul ograzii, si ma uit printre gard si vad pe mama cum se da in vant dupa trebi, cand in casa, cand afara; si-mi era mai mare mila de dansa, dar si de pantecele meu cel stocit de apa inca imi era mila. Vorba ceea: „Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este.„ si nemaiputand suferi foamea, incep a marnai ugilit printre gard:
- Mamucai, iacata-ma-s !
S-odata si sar in ograda, ma infatisez dinaintea mamei, asa chipos cum eram, ii apuc mana cu sila, o sarut si zic, scancind:
- Mama, bate-ma, ucide-ma, spanzura-ma, fa ce stii cu mine; numai da-mi ceva de mancare, ca mor de foame ! Vorba ceea: „Golatatea incunjura, iara foamea da de-a dreptul.„ Ea, atunci, cum e mama cu bunatate, se uita gales la mine si zice oftand:
- Bine-ti sede, coscogeme coblizan, sa umbli lela pe drumuri in halul acesta si sa ma lasi tocmai la vremea asta fara leac de ajutor ! Hai de mananca, dar sa stii ca mi te-ai lehametit de la inima; doar sa te porti de-acum tare bine, sa mai fiu ceea ce-am fost pentru tine; dar nu stiu, zau!
Si, scurta vorba, vazand ca m-am pus rau cu mama, ii juruiesc eu ca ce-am facut n-oi mai face. Apoi umblu tot cu binisorul pe langa dansa si nu ies din cuvantul ei afara nici cu fapta, nici cu vorba, caci: „Vorba dulce mult aduce„; la trebi-s harnicut cat se poate: derdicam si maturam prin casa ca o fata mare, de n-avea mama grija cand se ducea undeva. si-ntr-o zi o vad ca ma saruta si-mi zice cu blandete:
- Dumnezeu sa te inzileasca, Ionica, dragul mamei, si sa-ti dea de toate darurile sale cele bogate daca te-i purta cum vad ca te porti de-o bucata de vreme incoace!
Atunci eu, pe loc am inceput a plange, si bucuria mea n-a fost proasta. si mai multa mustrare am simtit in cugetul meu decat oricand. si de m-ar fi batut mama cu toate gardurile si de m-ar fi izgonit de la casa ca pe un strain, tot n-as fi ramas asa de umilit in fata ei, ca atunci cand m-a luat cu binisorul. si sa nu credeti ca nu mi-am tinut cuvantul de joi pana mai de-apoi, pentru ca asa am fost eu, rabdator si statornic la vorba in felul meu. si nu ca ma laud, caci lauda-i fata: prin somn nu ceream demancare; daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi dea altii; si cand era de facut ceva treaba, o cam raream de pe-acasa. s-apoi mai aveam si alte bunuri: cand ma lua cineva cu raul, putina treaba facea cu mine; cand ma lua cu binisorul, nici atata; iar cand ma lasa din capul meu, faceam cate-o draguta de trebusoara ca aceea, de nici sfanta Nastasia, izbavitoarea de otrava, nu era in stare a o desface cu tot mestesugul ei. Povestea ceea: „Un nebun arunc-o piatra in balta, si zece cuminti n-o pot scoate”.
In sfarsit, ce mai atata vorba pentru nimica toata ? Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cu minte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost!
