Povestea Porcului

Cica erau odata o baba si un mosneag: mosneagul de-o suta de ani, si baba de nouazeci; si amandoi batranii acestia erau albi ca iarna si posomorati ca vremea cea rea din pricina ca nu aveau copii. si, Doamne! tare mai erau doriti sa aiba macar unul, caci, cat era ziulica si noaptea de mare, sedeau singurei ca cucul si le tiuiau urechile, de urat ce le era. si apoi, pe langa toare aceste, nici vreo scofala mare nu era de dansii: un bordei ca vai de el, niste toale rupte, asternute pe laite, si atata era tot. Ba de la o vreme incoace, uratul ii manca si mai tare, caci tipenie de om nu le deschidea usa; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii!

In una din zile, baba ofta din greu si zise mosneagului:

– Doamne, mosnege, Doamne! De cand suntem noi, inca nu ne-a zis nime tata si mama! Oare nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta? Caci la casa fara de copii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta!

– Apoi da, mai baba, ce putem noi face inaintea lui Dumnezeu?

– Asa este, mosnege, vad bine; dar, pana la una, la alta, stii ce-am gandit eu asta-noapte?

–Stiu, mai baba, daca mi-i spune.

– Ia, maine dimineata, cum s-a miji de ziua, sa te scoli si sa apuci incotro-i vedea cu ochii; si ce ti-a iesi inainte intai si-ntai, dar a fi om, da’ sarpe, da’, in sfarsit, orice alta jivina a fi, pune-o in traista si o ada acasa; vom creste-o si noi cum vom putea, si acela sa fie copilul nostru.

Mosneagul, satul si el de-atata singuratate si dorit sa aiba copii, se scoala a doua zi dis-dimineata, isi ia traista in bat si face cum i-a zis baba… Porneste el si se duce tot inainte pe niste ponoare, pana ce da peste un bulhac. si numai iaca ca vede in bulhac o scroafa cu doisprezece purcei, care sedeau tologiti in glod si se paleau la soare. Scroafa, cum vede pe mosneag ca vine asupra ei, indata incepe a grohai, o rupe de fuga, si purceii dupa dansa. Numai unul, care era mai ogarjit, mai rapanos si mai rapciugos, neputand iesi din glod, ramase pe loc.

Mosneagul degraba il prinde, il baga in traista, asa plin de glod si de alte podoabe cum era, si porneste cu dansul spre casa.

– Slava tie, Doamne! zise mosneagul, ca pot sa duc babei mele o mangaiere! Mai stiu eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat in gand ieri noapte de una ca asta.

si cum ajunge-acasa, zice:

– Iaca, mai babusca, ce odor ti-am adus eu! Numai sa-ti traiasca! Un baiat ochios, sprancenat si frumusel de nu se mai poate. iti seamana tie, rupta bucatica! Acum pune de lautoare si grijeste-l cum stii tu ca se grijesc baietii: ca, dupa cum vezi, ii cam colbait, mititelul!

– Mosnege, mosnege! zise baba, nu rade, ca si aceasta-i faptura lui Dumnezeu; ca si noi… Ba poate… si mai nevinovat, sarmanul!

Apoi, sprintena ca o copila, face degraba lesie, pregateste de scaldatoare si, fiindca stia bine treaba mositului, la purcelul, il scalda, ii trage frumusel cu untura din opait pe la toate incheieturile, il strange de nas si-l sumuta, ca sa nu se deoache odorul. Apoi il piaptana si-l grijeste asa de bine, ca peste cateva zile il scoate din boala; si cu tarate, cu cojite, purcelul incepe a se infiripa si a creste vazand cu ochii, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el. Iara baba nu stia ce sa mai faca de bucurie ca are un baiat asa de chipos, de hazliu, de gras si invelit ca un pepene. Sa-i fi zis toata lumea ca-i urat si obraznic, ea tinea una si buna, ca baiat ca baiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignita: ca nu putea sa le zica tata si mama.

intr-una din zile, mosneagul voieste a merge la targ sa mai cumpere cate ceva.

– Mosnege, zise baba, nu uita sa aduci si niste roscove pentru ist baiat, ca tare-a fi dorit, mititelul!

– Bine, mai baba. Dar in gandul sau: "Da’ manca-l-ar branca sa-l manance, surla, ca mult ma mai inadusi cu dansul. De-am avea paine si sare pentru noi, da’ nu sa-l mai indop si pe dansul cu bunatati… Cand m-as potrivi eu babei la toate cele, apoi as lua campii!"

In sfarsit, mosneagul se duce la targ, targuieste el ce are de targuit si, cand vine acasa, baba il intreaba, ca totdeauna:

– Ei, mosnege, ce mai stii de pe la targ?

– Ce sa stiu, mai baba? Ia, nu prea bune vesti: imparatul vrea sa-si marite fata.

– Si asta-i veste rea, mosnege?, D-apoi ingaduieste putin, mai baba, ca nu-i numai atata, ca, de ce-am auzit eu, mi s-a suit parul in varful capului. si cand ti-oi spune pana la sfarsit, cred ca ti s-a incrancena si tie carnea pe tine.

– Da’ de ce, mosnege? Vai de mine!

– D-apoi, iaca de ce, mai baba, asculta: imparatul a dat de stire, prin crainicii sai, in toata lumea, ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pana la curtile imparatesti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe si fel de fel de copaci, pe de-o parte si de alta, si in copaci sa cante tot felul de pasari, care nu se mai afla pe lumea asta, aceluia ii da fata; ba cica-i mai da si jumatate din imparatia lui. Iara cine s-a bizui sa vina ca s-o ceara de nevasta si n-a izbuti sa faca podul, asa cum ti-am spus, aceluia pe loc ii si taie capul. si cica pana acum o multime de feciori de crai si de imparati, cine mai stie de pe unde au venit, si nici unul din ei n-a facut nici o isprava; si imparatul, dupa cum s-a hotarat, pe toti i-a taiat, fara crutare, de le plange lumea de mila. Apoi, mai baba, ce zici? bune vesti sunt aceste? Ba si imparatul cica s-a bolnavit de suparare!

– Of! mosnege, of! boala imparatilor e ca sanatatea noastra! Numai despre fetii de imparat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, ca mare jale si alean or fi mai ducand mamele lor pentru dansii! Mai bine ca al nostru nu poate vorbi si nu-l duce capul, ca pe altii… la atatea iznoave.

– Bune-s si acestea, mai baba; da’ buna ar fi si aceea cand ar avea cineva un fecior care sa faca podul si sa ia pe fata imparatului, ca stiu c-ar incaleca pe nevoie si, Doamne! mare slava ar mai dobandi in lume!

Cand vorbeau batranii, purcelul sedea in culcus, intr-un cotlon sub vatra, cu ratul in sus si, uitandu-se tinta in ochii lor, asculta ce spun ei si numai pufnea din cand in cand. si cum sfatuiau batranii, ei inde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatra: "Tata si mama! eu il fac". Baba atunci a ametit de bucurie, mosneagul insa, gandind ca-i Uciga-l crucea, s-a speriat si, uimit, se uita prin bordei in toate partile, sa vada de unde a iesit acel glas; dar, nevazand pe nime, si-a mai venit in sine. insa godacul iar a strigat:

– Tata, nu te infricosa, ca eu sunt! Ci trezeste pe mama si du-te la imparatul de-i spune ca eu ii fac podul.

Mosneagul atunci zise ingaimat:

– D’apoi ai sa-l poti face, dragul tatei?

– Despre asta n-aibi grija, tata, ca esti cu mine. Numai du-te si vesteste imparatului ce-am spus eu!

Baba, atunci, venindu-si in sine, saruta baiatul si-i zise:

– Dragul mamei, drag! Nu-ti pune viata in primejdie, si pe noi sa ne lasi, tocmai acum, straini, cu inima arsa si fara nici un sprijin!

– Nu te ingriji, mamuca, defel; ca traind si nemurind ai sa vezi cine sunt eu.

Atunci mosneagul, nemaiavand ce zice, isi piaptana barba frumos, ia toiagul batranetilor in mana, apoi iese din casa si porneste spre imparatie si, cum ajunge in targ, se duce cu pieptul deschis drept la palatul imparatului. Un strajer, cum vede pe mosneag ca sta pe-acolo, il intreaba:

– Da’ ce vrei, mosule!

– Ia, am treaba la imparatul; feciorul meu se prinde ca i-a face podul.

Strajerul, stiind porunca, nu mai lungeste vorba, ci ia mosneagul si-l duce inaintea imparatului. imparatul, vazand pe mosneag, il intreaba:

– Ce voiesti de la mine, mosule?

– Sa traiti multi ani cu bine, luminate si preaputernice imparate! Fecioru-meu, auzind ca aveti fata de maritat, m-a trimis, din partea lui, ca sa aduc la cunostinta mariei-voastre ca el, cica, poate sa va faca podul.

– Daca poate sa-l faca, faca-l, mosnege; si atunci fata si jumatate din imparatia mea ale lui sa fie. Iara de nu, atunci… poate-i fi auzit ce-au patit altii, mai de vita decat dansul?! Daca te prinzi asa, apoi mergi de-ti ada feciorul incoace. Iara de nu, cauta-ti de drum si nu umbla cu gargaunii in cap.

Mosneagul, auzind aceste chiar din gura imparatului, se pleaca pana la pamant; apoi iese si porneste spre casa, ca sa-si aduca feciorul. si, cum ajunge acasa, spune fecioru-sau ce a zis imparatul. Purcelul atunci, plin de bucurie, incepe a zburda prin bordei, da un ropot pe sub laite, mai rastoarna cateva oale cu ratul si zice:

– Haidem, tatuca, sa ma vada imparatul!

Baba, atunci, incepe a se boci si a zice:

– Se vede ca eu nu mai am parte in lumea asta de nimica! Pana acum m-am chinuit de l-am crescut si l-am scos din toata nevoia, si acum… parca vad c-am sa raman fara dansul!

Si, tot bocind ea, o apuca lesin de suparare. Iar mosneagul, de cuvant; pune cusma pe cap, o indeasa pe urechi, isi ia toiagul in mana, iese din casa si zice:

– Hai cu tata, baiete, s-aducem nora mane-ta.

Purcelul, atunci, de bucurie, mai da un ropot pe sub laite, apoi se ia dupa mosneag si, cat cole, mergea in urma lui, grohaind si musluind pe jos, cum e treaba porcului. Abia ajung ei la portile palatului imparatesc, si strajerii, cum ii vad, incep a se uita unul la altul si a bufni de ras.

– Da’ ce-i acesta, mosule? zise unul din ei.

– D’apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul imparatului.

– Doamne, mosule, Doamne! multa minte iti mai trebuie! zise un strajer batran; se vede ca ti-ai urat zilele!

– Apoi da, ce-i scris omului in frunte-i este pus, si tot de-o moarte are sa moara cineva.

– D-ta, mosule, cum vedem noi, cauti pricina ziua-miazamare, cu lumanare, zisera strajerii.

– D-apoi asta nu va priveste pe d-voastre; ia, mai bine paziti-va gura si dati de stire imparatului c-am venit noi, raspunse mosneagul.

Strajerii, atunci, se uita lung unul la altul si strang si ei din umeri, apoi unul din ei vesteste imparatului despre venirea noilor petitori, mosneagul cu purcelul sau! Atunci imparatul il cheama inaintea sa. Mosneagul, cum intra, se pleaca pana la pamant si sta la usa, smerit. Iara purcelul calca inainte pe covoare, grohaind, si incepe a muslui prin casa.

Atunci imparatul, vazand asa mare obraznicie, pe de-o parte i-a venit a rade, iara pe de alta se tulbura grozav si zise:

– Da’ bine, mosnege, cand ai venit in cela rand, parca erai in toata mintea; dar acum unde te visezi, de umbli cu porci dupa tine? si cine te-a pus la cale sa ma iei tocmai pe mine in bataie de joc?

– Fereasca Dumnezeu, inaltate imparate, sa cuget eu, om batran, la una ca asta! D-apoi, sa avem iertare, luminareavoastra, ca acesta mi-i flacaul, despre care v-am spus mai deunazi ca m-a trimis la maria-voastra, daca va mai aduceti aminte.

– Si el are sa-mi faca podul?

– D-apoi asa nadajduim in Dumnezeu, ca chiar el, maria-ta!

– Hai! ia-ti porcul de-aici si iesi afara! si daca pana maine dimineata n-a fi podul gata, mosnege, are sa-ti stea capul unde-ti stau talpile. intelesu-m-ai?

– Milostiv este Cel-de-sus, maria-voastra! Iara daca s-a intampla,, sa nu banuiti, puternice imparate!, dupa dorinta luminarii-voastre, apoi atunci sa ne trimiteti copila acasa.

Si zicand aceste, se pleaca dupa obicei, isi ia purcelul, iese si porneste spre casa, urmat de cativa ostasi, in paza carora l-a dat imparatul pana a doua zi; ca sa vada ce poate fi una ca asta. Caci multa vorba, mult ras si mare nedumerire se mai facuse la palat si in toate partile despre o astfel de batjocura nemaipomenita.

Si, catre seara, ajungand mosneagul si cu purcelul acasa, pe baba o apuca un tremur, de spaima, si incepe a se vaicara si a zice:

– Vai de mine, mosnege! da’ ce foc mi-ai adus la casa? Mie ostasi imi trebuiesc?

– Inca mai ai gura sa intrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat dupa capul tau cel sec si m-am dus pe coclauri sa-ti aduc copii de suflet. si acum, iaca in ce chichion am intrat! Ca n-am adus eu ostasii, ci ei m-au adus pe mine. si capului meu se vede ca pana maine dimineata i-a fost scris sa mai steie unde sta!

Purcelul insa umbla musluind prin casa dupa mancare si nici grija n-avea despre incurcala ce facuse. Mosnegii s-au ciondanit cat s-au mai ciondanit si, cat erau ei de ingrijiti, despre ziua au adormit. Iara purcelul atunci s-a suit binisor pe laita, a spart o fereastra de bardahan si, sufland o data din nari, s-au facut ca doua suluri de foc, de la bordeiul mosneagului, care acum nu mai era bordei, si pana la palatul imparatului. si podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. Iara bordeiul mosneagului se prefacuse intr-un palat mult mai stralucitor decat al imparatului! si, deodata, baba si mosneagul se trezesc imbracati in porfira imparateasca, si toate bunatatile de pe lume erau acum in palaturile lor. Iara purcelul zburda si se tologea numai pe covoare, in toate partile.

Tot in acea vreme, si la imparatie strasnica zvoana s-a facut, si insusi imparatul cu sfetnicii sai, vazand aceasta mare minune, grozav s-au speriat, si temandu-se imparatul sa nu i se intample ceva de rau, a facut sfat si a gasit cu cale sa dea fata dupa feciorul mosneagului si de indata a si trimis-o. Caci si imparatul, cat era de imparat, le daduse acum toate pe una, si nici macar aceea nu era buna: frica!

Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca? Fata imparatului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au placut palaturile si socrii. Iar cand a dat cu ochii de mire, pe loc a incremenit, dar mai pe urma, strangand ea din umeri, a zis in inima sa: "Daca asa au vrut cu mine parintii si Dumnezeu, apoi asa sa ramaie". si s-a apucat de gospodarie.

Purcelul toata ziua musluia prin casa, dupa obiceiul sau, iara noaptea, la culcare, lepada pielea cea de porc si ramanea un fecior de imparat foarte frumos! si n-a trecut mult, si nevasta lui s-a deprins cu dansul, de nu-i mai era acum asa de urat ca dintai.

La vro saptamana, doua, tanara imparateasa, cuprinsa de dor, s-a dus sa-si mai vada parintii; iara pe barbat l-a lasat acasa, caci nu-i da mana sa iasa cu dansul. Parintii, cum au vazut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, si, intreband-o despre gospodarie si barbat, ea a spus tot ce stia. Atunci imparatul a inceput s-o sfatuiasca, zicand:

– Draga tatei! Sa nu cumva sa te impinga pacatul sa-i faci vrun neajuns, ca sa nu patesti vreo nenorocire! Caci, dupa cum vad eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere. si trebuie sa fie ceva neinteles de mintea noastra, de vreme ce a facut lucruri peste puterea omeneasca!

Dupa aceasta au iesit amandoua imparatesele in gradina ca sa se plimbe. si aici, mama sfatui pe fata cu totul de alt fel:

– Draga mamei, ce fel de viata ai sa mai duci tu daca nu poti iesi in lume cu barbatul tau? Eu te sfatuiesc asa: sa potrivesti totdeauna sa fie foc zdravan in soba si, cand a adormi barbatu-tau, sa iei pielea cea de porc si s-o dai in foc, ca sa arda, si atunci ai sa te mantui de dansa!

– Ca bine zici, mama! iaca, mie nu mi-a venit in cap de una ca asta.

Si cum s-a intors imparateasa cea tanara seara acasa, a si poruncit sa-i faca un foc bun in soba. si cand dormea barbatusau mai bine, ea a luat pielea cea de porc, de unde o punea el, si a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dansa au inceput a parai si pielea a sfarai, prefacandu-se in cioric ars si apoi in scrum; si a facut in casa o duhoare asa de grozava, incat barbatul pe loc s-a trezit inspaimantat, a sarit drept in picioare si s-a uitat cu jale in soba. si cand a vazut aceasta mare nenorocire, a lacrimat, zicand:

– Alei! femeie nepriceputa! Ce-ai facut? De te-a invatat cineva, rau ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, rau cap ai avut!

Atunci ea deodata s-a vazut incinsa peste mijloc cu un cerc zdravan de fier. Iara barbatu-sau i-a zis:

– Cand voi pune eu mana mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa plesneasca cercul acesta, si numai atunci sa se nasca pruncul din tine, pentru ca ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit si cazaturile ieste de batrani, m-ai nenorocit si pe mine si pe tine deodata! si daca vei avea candva nevoie de mine, atunci sa stii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea-de-Tamaie.

Cum a sfarsit de zis aceste, deodata s-a starnit un vant naprasnic, si, venind un vartej infricosat, a ridicat pe ginerele imparatului in sus si s-a facut nevazut. Atunci podul cel minunat indata s-a stricat si s-a mistuit, de nu se stie ce s-a facut. Iara palatul in care sedeau mosnegii si cu nora, cu toate bogatiile si podoabele din el, s-a schimbat iarasi in saracaciosul bordei al mosneagului, de mai inainte. Atunci batranii, vazand asta mare nenorocire si pe nora lor in asa hal, au inceput a o mustra, cu lacrimi in ochi, si a-i zice cu asprime sa se duca unde stie, ca ei n-au cu ce s-o tina.

Ea, vazandu-se acum asa de nenorocita si oropsita, ce sa faca si incotro s-apuce? Sa se duca la parinti? Se temea de asprimea tata-sau si de sugubata defaimare a oamenilor! Sa ramana pe loc? Nu avea cele trebuitoare si-i era lehamete de mustrarile socrilor. in sfarsit, s-a hotarat a se duce in toata lumea, sa-si caute barbatul. si hotarandu-se astfel, a zis Doamne-ajuta! si a pornit incotro a vazut cu ochii. si a mers ea, a mers tot inainte, prin pustiuri, un an de zile, pana a ajuns intr-un loc salbatic si cu totul necunoscut. si aici, vazand o casuta tupilata si acoperita cu muschi, care marturisea despre vechimea ei, a batut la poarta. Atunci se aude dinlauntru un glas de femeie batrana, zicand:

– Cine-i acolo?

– Eu sunt, un drumet ratacit.

– De esti om bun, da-te aproape de chilioara mea; iara de esti om rau, du-te departe de pe locurile aceste, ca am o catea cu dintii de otel si, de i-oi da drumul, te face mii de farame!

– Om bun, maicuta!

Atunci i se deschide poarta si drumeata intra inlauntru.

– Da’ ce vant te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie, hai? Ca pasare maiastra nu vine pe aici, necum om pamantean.

Atunci drumeata a oftat din greu si a zis:

– Ia, pacatele mele m-au adus, maicuta. Caut Manastirea-de-Tamaie si nu stiu in care parte a lumii se afla!

– Se vede ca tot mai ai oleaca de noroc de ai nimerit tocmai la mine. Eu sunt sfanta Miercuri, de-i fi auzit de numele meu.

– De nume am auzit, maicuta, dar ca te afli in lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodata.

– Vezi? Tot de noroc sa se planga omul!

Apoi sfanta Miercuri a strigat o data cu glas puternic, si pe loc s-au adunat toate jivinele din imparatia ei; si, intrebandu-le despre Manastirea-de-Tamaie, au raspuns toate deodata ca nici n-au auzit macar pomenindu-se de numele ei. Sfanta Miercuri, auzind aceste, s-a aratat cu mare parere de rau, dar, neavand nici o putere, a dat drumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana la drum; si i-a mai dat inca o furca de aur, care torcea singura, si i-a zis cu binisorul: "Pastreaz-o, ca ti-a prinde bine la nevoie". Apoi a indreptat-o la sora-sa cea mai mare, la sfanta Vineri.

Si drumeata, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri salbatice si necunoscute, pana ce cu mare greu ajunse la sfanta Vineri. si aici i s-a intamplat ca si la sfanta Miercuri: numai ca sfanta Vineri i-a mai dat si ea un corn de prescura, un paharut de vin si o vartelnita de aur care depana singura; si a indreptat-o si ea cu multa bunatate si blandete la sora-sa cea mai mare, la sfanta Duminica. si de aici drumeata, pornind chiar in acea zi, a mers iarasi un an de zile prin niste pustietati si mai grozave decat cele de pana aici. si fiind insarcinata pe al treilea an, cu mare greutate a putut sa ajunga si pana la sfanta Duminica. si sfanta Duminica a primit-o cu aceeasi randuiala si tot asa de bine ca si surorile sale. si facandu-i-se mila de aceasta nenorocita si zdruncinata fiinta, a strigat si sfanta Duminica o data, cat a putut, si indata s-au adunat toate vietatile: cele din ape, cele de pe uscat si cele zburatoare. si atunci ea le-a intrebat cu tot dinadinsul daca stie vreuna din ele in care parte a lumii se afla Manastirea-de-Tamaie. si toate au raspuns, ca dintr-o singura gura, ca nu li s-a intamplat sa auda macar vorbindu-se vreodata depre aceasta. Atunci sfanta Duminica a oftat din adancul inimii, s-a uitat gales la nenorocita drumeata si i-a zis:

– Se vede ca vrun blestem al lui Dumnezeu, sau altaceva, asa trebuie sa fie, de nu ai parte de ceea ce cauti, fiica mea! Ca aici este capatul unei lumi necunoscute inca si de mine, si oricat ai voi tu si oricare altul sa mai mearga inainte de aici, este cu neputinta.

Si atunci, numai iaca un ciocarlan schiop se vede venind, cat ce putea; si, sovalc, sovalc, sovalc! se infatisaza inaintea sfintei Duminici. Atunci ea il intreaba si pe acesta:

– Tu, ciocarlane, nu cumva stii unde se afla Manastirea-de-Tamaie?

– Da’ cum sa nu stiu, stapana? Ca doar pe-acolo m-a purtat dorul, de mi-am frant piciorul.

– Daca-i asa, apoi acum indata ia pe aceasta femeie, du-o numaidecat acolo, cum ii sti tu, si povatuieste-o cum a fi mai bine.

Atunci ciocarlanul, oftand, a raspuns cu smerenie:

– Ma supun cu toata inima la slujba mariei-voastre, stapana, desi este foarte cu anevoie de mers pana acolo.

Apoi sfanta Duminica a dat si ea drumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana pana la Manastirea-de-Tamaie; si i-a mai dat o tipsie mare de aur si o closca tot de aur, batuta cu pietre scumpe, si cu puii tot de aur, ca sa-i prinda bine la nevoie; si apoi a dat-o pe seama ciocarlanului, care indata a si pornit, sovalcaind.

SI cand ciocarlanul pe jos, cand drumeata pe sus, cand ea pe jos, cand el pe sus. si cand biata drumeata nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci indata ciocarlanul o lua pe aripioarele sale si o ducea. si tot asa mergand ei inca un an de zile, cu mare greutate si zdruncen, au trecut peste nenumarate tari si mari, si prin codri si pustietati asa de ingrozitoare, in care fojgaiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecatori, vidre cate cu douazeci si patru de capete si alta multime nenumarata de ganganii si jiganii inspaimantatoare, care stateau cu gurile cascate, numai si numai sa-i inghita; despre a carora lacomie, viclenie si rautate nu-i cu putinta sa povesteasca limba omeneasca.

Si, in sfarsit, dupa atata amar de truda si primejdii, cu mare ce au izbutit sa ajunga la gura unei pesteri. Aici calatoarea s-a suit iarasi pe aripile ciocarlanului, din care abia mai putea falfai, si el si-a dat drumul cu dansa pe o alta lume, unde era un rai, si nu altaceva!

– Iaca Manastirea-de-Tamaie! zise ciocarlanul. Aici se afla Fat-Frumos, pe care il cauti tu de-atat amar de vreme. Nu cumva ti-i cunoscut ceva pe aici?

Atunci ea, desi ii fugeau ochii de atatea straluciri, se uita mai cu bagare de seama si indata cunoaste podul cel minunat din ceea lume si palatul in care traise ea cu Fat-Frumos asa de putin, si indata i se umplura ochii de lacrimi de bucurie.

– Mai stai! si nu te bucura asa degraba, ca inca esti nemernica pe aceste locuri si tot n-ai scapat de primejdii, zise ciocarlanul.

Ii arata apoi o fantana, unde trebuia sa se duca trei zile de-a randul; ii spune cu cine are sa se intalneasca si ce sa vorbeasca; o povatuieste ce sa faca, rand pe rand, cu furca, cu vartelnita, cu tipsia si cu closca cu puii de aur daruite ei de cele trei surori: sfanta Miercuri, sfanta Vineri si sfanta Duminica.

Apoi, luandu-si ziua buna de la calatoarea incredintata lui, iute se intoarna inapoi, zburand neincetat de frica sa nu-i mai rupa cineva si celalalt picior. Iara nemernica drumeata, lacrimand, il petrecea cu ochii in zbor, mergand spre fantana ce-i aratase el.

Si cum ajunge la fantana, scoate mai intai furca, de unde o avea stransa, si apoi se pune jos sa se odihneasca.

Nu trece mult si, venind o slujnica sa ia apa, cum vede o femeie necunoscuta si furca cea minunata torcand singura fire de aur, de mii de ori mai subtiri decat parul din cap, fuga la stapana-sa si-i da de veste!

Stapana acestei slujnice era viespea care inalbise pe dracul, ingrijitoarea de la palatul lui Fat-Frumos, o vrajitoare strasnica, care inchega apa si care stia toate dracariile de pe lume. Dar numai un lucru nu stia harca: gandul omului. Talpaiadului, cum aude despre aceasta minunatie, trimite slujnica degraba, sa-i cheme femeia cea straina la palat si, cum vine, o intreaba:

– Am auzit ca ai o furca de aur care toarce singura. Nu ti-e de vanzare, si cat mi-i cere pe dansa, femeie, hai?

– Ia, sa ma lasi sa stau intr-o noapte in odaia unde doarme imparatul.

– De ce nu? Da furca incoace si ramai aici pana la noapte, cand s-a inturna imparatul de la vanatoare.

Atunci drumeata da furca si ramane. stirba-baba-cloanta, stiind ca imparatul are obicei a bea in toata seara o cupa de lapte dulce, i-a pregatit acum una ca sa doarma dus pana a doua zi dimineata. si cum a venit imparatul de la vanatoare si s-a pus in asternut, harca i-a si trimis laptele; si cum l-a baut imparatul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeata in odaia imparatului, dupa cum avusese tocmeala, si a lasat-o acolo, zicandu-i incetisor:

– Sezi aici pana despre ziua, ca am sa vin atunci tot eu sa te iau.

Harca, nu doar ca soptea si umbla catinel ca sa n-o auda imparatul, ci avea grija sa n-o auda, din odaia de alaturea, un credincios al imparatului, care in toate zilele umbla cu dansul la vanat.

Si cum s-a departat baboiul de acolo, nenorocita drumeata a ingenuncheat langa patul sotului ei si a inceput a plange cu amar si a zice:

– Fat-Frumos! Fat-Frumos! intinde mana ta cea dreapta peste mijlocul meu, ca sa plesneasca cercul ist afurisit si sa nasc pruncul tau!

Si, sarmana, s-a chinuit asa pana despre ziua, dar inzadar, caci imparatul parca era dus pe ceea lume!

Despre ziua, Talpoiul a venit posomorata, a scos pe necunoscuta de acolo si i-a zis cu ciuda sa iasa din ograda si sa mearga unde stie. si nenorocita, iesind cu nepus in masa si necajita ca vai de ea, s-a dus iarasi la fantana si a scos acum vartelnita. si venind iarasi slujnica la apa si vazand si aceasta mare minune, fuga la stapana-sa si-i spune ca femeia ceea de ieri are acum o vartelnita de aur, care deapana singura si care-i mult mai minunata decat furca ce i-a dat. Atunci pohoata de baba o cheama iarasi la dansa prin slujnica, pune mana si pe vartelnita, tot cu acelasi viclesug, si a doua zi dis-dimineata o scoate iarasi din odaia imparatului si din ograda.

Insa in aceasta noapte credinciosul imparatului, simtind ce s-a petrecut si facandu-i-se mila de nenorocita de straina, s-a pus in gand sa descopere viclesugul babei. si cum s-a sculat imparatul si s-a pornit la vanatoare, credinciosul i-a spus cu de-amanuntul ce se petrecuse in odaia lui in cele doua nopti din urma. si imparatul, cum a auzit aceste, pe loc a tresarit, de parca i-a dat inima dintr-insul. Apoi a plecat ochii in jos si a inceput a lacrima. si pe cand din ochii lui Fat-Frumos se scurgeau siroaie de lacrimi, la fantana stiuta, urgisita si zbuciumata lui sotie scosese acum pe tipsie si closca cu puii de aur, cea mai de pe urma a ei nadejde! si cum sta ea in preajma fantanii, numai ce iaca pe slujnica stiuta iarasi o aduce Dumnezeu la fantana, si cand mai vede si aceasta mare minunatie, nici mai asteapta sa ia apa, ci fuga la stapana-sa si-i spune.

– Doamne, stapana, Doamne! Ce-am vazut eu! Femeia ceea are acum o tipsie de aur si o closca de aur, cu puii tot de aur, asa de frumosi, de-ti fug ochii pe dansii!

Babornita, cum aude aceasta, pe loc trimite s-o cheme, zicand in gandul sau: "Dupa ce umbla ea nu se mananca".

Si cum vine straina, hoanghina pune mana si pe tablaua cea de aur si pe closca de aur cu puii de aur, tot cu acelasi viclesug.

Dar imparatul, cand a venit in asta-sara de la vanat si cand i s-a adus laptele, a zis in gandul sau:

– Acest lapte nu se mai bea si, cum a zis, l-a si aruncat pe furis, undeva, si pe loc s-a facut ca doarme dus.

Dupa ce harca s-a incredintat ca imparatul doarme, bizuindu-se ea si acum in puterea bauturii sale, a adus iarasi pe straina in odaia lui, tot cu aceeasi randuiala ca si in noptile trecute; si lasand-o acolo, s-a departat! Atunci zbuciumata drumeata, cazand iarasi in genunchi langa patul sotului ei, se ineca in lacrimi, spunand iarasi cuvintele aceste:

– Fat-Frumos! Fat-Frumos! Fie-ti mila de doua suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani, cu osanda cea mai cumplita! si intinde mana ta cea dreapta peste mijlocul meu, sa plesneasca cercul si sa se nasca pruncul tau, ca nu mai pot duce aceasta nefericita sarcina!

Si cand a sfarsit de zis aceste, Fat-Frumos a intins mana, ca prin somn, si cand s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, si ea indata a nascut pruncul, fara a simti catusi de putin durerile facerii. Dupa aceasta imparateasa povesteste sotului sau cate a patimit ea de cand s-a facut el nevazut.

Atunci imparatul, chiar in puterea noptii, se scoala, ridica toata curtea in picioare si porunceste sa-i aduca pe harca de baba inaintea sa, dimpreuna cu toate odoarele luate cu viclesug de la imparateasa lui. Apoi mai porunceste sa-i aduca o iapa stearpa si un sac plin cu nuci, si sa lege si sacul cu nucile si pe harca de coada iepei, si sa-i dea drumul. si asa s-a facut. si cand a inceput iapa a fugi, unde pica nuca, pica si din Talpa-iadului bucatica; si cand a picat sacul, i-a picat si harcei capul.

Harca aceasta de baba era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus ca daduse mosneagul, crescatorul lui FatFrumos. Ea, prin dracariile ei, prefacuse atunci pe stapanusau, Fat-Frumos, in purcelul cel rapciugos si rapanos, cu chip sa-l poata face mai pe urma ca sa ia vreo fata de-a ei, din cele unsprezece ce avea si care fugisera dupa dansa din bulhac. Iaca dar pentru ce Fat-Frumos a pedepsit-o asa de grozav. Iara pe credincios cu mari daruri l-au daruit imparatul si imparateasa, si pe langa dansii l-au tinut pana la sfarsitul vietii lui.

Acum, aduceti-va aminte, oameni buni, ca Fat-Frumos nu facuse nunta cand s-a insurat. Dar acum a facut si nunta si cumatria totodata, cum nu s-a mai pomenit si nici nu cred ca s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. si numai cat a gandit Fat-Frumos, si indata au si fost de fata parintii imparatesei lui si crescatorii sai, baba si mosneagul, imbracati iarasi in porfira imparateasca, pe care i-au pus in capul mesei. Si s-a adunat lumea de pe lume la aceasta mare si bogata nunta, si a tinut veselia trei zile si trei nopti, si mai tine si astazi, daca nu cumva s-a sfarsit.