Cica
era odata
intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes
ce era,
nici imbucatura din gura nu si-o mesteca. Si satul vazand ca acest om nu se da la munca nici in ruptul capului, hotari
sa-l
spanzure pentru a nu mai da pilda de lenevie si altora. Si asa se aleg
vreo doi
oameni din sat si se duc la casa lenesului, il umfla
pe sus, il pun intr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai cu
dansul
la locul de spanzuratoare. Asa era pe vremea
aceea. Pe drum se intalnesc ei cu o
trasura in care era o cucoana.
Cucoana, vazand in carul cel de boi un om
care semana
a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand:
- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l
duceti la
vro doftoroaie undeva, sa se caute?
-Ba nu, cucoana - raspunse unul dintre tarani, - sa
ierte cinstita fata dumneavoastra, dar aista e un lenes care nu credem
sa fi
mai avand pareche in lume, si-l ducem la spanzuratoare, ca sa curatim
satul
de-un trandav.
- Alei! oameni buni! - zise
cucoana, infiorandu-se - pacat, sarmanul, sa moara ca un cane fara de
lege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata
curtea pe costisa ceea.
Eu am acolo un hambar plin de posmagi, ia asa
pentru
imprejurari grele, doamne fereste! A manca la posmagi, si a trai si el
pe langa
casa mea, ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucatica
de paine. Da, suntem
datori a ne ajutam unii
pe altii.
- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca
te-a pune
la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul ditre sateni. Iaca peste
ce noroc ai dat, bata-te intunerecul sa te
bata, luandu-te
sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sopon si
franghie.
Iar cucoana, cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa-si puie cineva
obrazul
pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe
un
trantor, mare minune-i asta! Dar tot de noroc sa se
planga cineva. Bine a mai zis cine a zis, ca boii ara
si caii mananca. Hai, da raspuns cucoanei, ori asa,
ori asa,
ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.
- Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul
cu
jumatate de gura, fara sa se carneasca din loc.
- Ce-a zis? intreaba cucoana pe sateni.
- Ce sa zica, milostiva cucoana -raspunde unul, -ia,
intreaba ca muieti-s posmagii?
- Vai de mine si de mine -zise cucoana cu mirare - inca
asta n-am auzit! Da el nu poate sa si-i
moaie?
- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi
posmagii
singur, ori ba?
- Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija
pentru
asta pustie de gura!
Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:
- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a
strica
orzul pe gaste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la
spanzuratoare numai asa de flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat
intreg n-ar fi
pus oare mana de la mana, ca sa poata face dintr-insul ceva? Dar
ai pe cine ajuta? Doar lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati
capul!
Cucoana atunci cu toata bunavointa ce avea,
se
lehameste si de binefacere si de tot, zicand:
- Oameni buni, faceti dar cum v-a luminat Dumnezeu!
Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit, si-i fac
felul.
Si iaca asa a scapat si lenesul acela de sateni si
satenii
aceia de dansul. Mai pofteasca de acum si
alti lenesi
in satul acela daca le da mana si-i tine cureaua.
S-am incalecat pe-o sea, si v-am spus
povestea asa.
