Noua ceasuri si noua minute... Peste sase minute pleaca trenul. Un minut inca si se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt in vagon... Trec de colo pana colo prin coridor, sa vaz in care compartiment as gasi un loc mai comod... Aci. O dama singura, si fumeaza, atat mai bine! Intru si salut, cand auz o maraitura si vaz aparand dintr-un paneras de langa cocoana capul unui catel latos, plin de funde de panglici rosii si albastre, care-ncepe sa ma latre ca pe un facator de rele intrat noaptea in iatacul stapanii-si.
- Bubico! zice cocoana... sezi mumos, mama!
"Norocul meu, gandesc eu, sa traiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javra!"
Bubico se linisteste putin; nu mai latra; isi retrage capul in paneras, unde i-l acopere iar cocoana cu un tartanas de lana rosie; dar tot maraie infundat... Eu, foarte plictisit, ma lungesc pe canapeaua din fata cocoanii si-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umbla pasajeri si vorbesc. Bubico maraie artagos.
- Biletele, domnilor! zice conductorul, intrand cu zgomot in compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus si, vrand sa sara afara de la locul lui, incepe sa latre si mai grozav ca adineaori. Eu intind biletul meu conductorului, care mi-l perforeaza.
Conductorul face un pas catre cocoana, care-si cauta biletul ei in saculetul de mana, pe cand Bubico latra si chelalaie desperat, smucindu-se sa iasa din paner.
- Bubico! zice cocoana, sezi mumos, mamito!
Si-ntinde biletul. Cand mana conductorului s-a atins de mana cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul si-a terminat treaba si iese. Cocoana isi inveleste favoritul mangaindu-l "mumos"; eu ma lungesc la loc inchizand ochii, pe cand Bubico maraie infundat ca tunetul care se tot departeaza dupa trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz harsaitul unui chibrit: cocoana isi aprinde o tigareta... inca nu mi-e somn. De ce n-as aprinde si eu una? A! de degraba sa nu pierz trenul, am uitat sa-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic... S-o rog pe mamita lui Bubico... Scot o tigareta, ma ridic si dau sa m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc sa fac bine o miscare, si Bubico scoate capul latrandu-ma mai furios decat pe conductor; latra si chelalaie si tuseste si...
- Bubico - zice cocoana - sezi mumos, mamitico!
"Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!" zic in gandul meu. N-am vazut de cand sunt o javra mai antipatica si mai scarboasa... Daca as putea, i-as rupe gatul.
In zbieretele desperate ale lui Bubico, mamitica imi da s-aprind. Ii multumesc si m-asez in locul cel mai departat din compartiment, de teama ca n-am sa mai pot rezista pornirii si am sa-i trag la cap cand si l-o mai scoate din paner.
- Frumusel catel aveti, zic eu cocoanii, dupa cateva momente de tacere; da' rau!
- As! nu e rau, zice cocoana; pana se-nvata cu omul; dar nu stiti ce cuminte si fidel este, si destept! Ei bine! e ca un om, frate! doar ca nu vorbeste...
Apoi catre paner, cu multa dragoste:
- Unde-i Bubico?... Nu e Bubico!...
Din paner se aude un miorlait sentimental.
- Sa-i dea mama baietelului zaharel?... Bubico! Bubi!!
Baietelul scoate capul cu panglicute... Mamita-l degajeaza din toalele in cari dospeste-nfasurat si-l scoate afara. Bubico se uita la mine si maraie-n surdina. Eu, apucat de groaza la ideea ca nenorocitul ar incerca sa ma provoace, zic cocoanei:
- Madam! pentru Dumnezeu, tineti-l sa nu se dea la mine! eu sunt nevricos, si nu stiu ce-as fi in stare... de frica...
Dar cocoana, luand in brate pe favorit si mangaindu-l cu toata duiosia:
- Vai de mine! cum crezi d-ta?... Noi suntem baieti cuminti si binecrescuti... Noi nu suntem mojici ca Bismarck...
- Ha? zic eu.
- Bismarck al ofiterului Papadopolinii.
Dandu-mi aceasta explicatie, cocoana scoate din saculetul de mana o bucatica de zahar:
- Cui ii place zaharelul?...
Bubico (facand pe banca sluj frumos, cu toata cletinatura vagonului): Ham!
- Sa-i dea mamitica baiatului zaharel?
Bubico: Ham! Ham!
Si apuca bucatica de zahar si-ncepe s-o rontaie... Cocoana scoate din alt saculet o sticla cu lapte, din care toarna intr-un pahar; apoi:
- Cui ii place laptic?
Bubico (lingandu-se pe bot): Ham!
- Sa-i dea mamitica laptic baiatului?
Bubico (impacient): Ham! Ham!
"Ah! suspin eu in adanc; lua-te-ar hengherul, Bubico!"
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe sa lapaie, si lapaie, si lapaie, pana cand un pasajer se arata la usa compartimentului nostru uitandu-se-nauntru.
Bubico se opreste din lapait si se porneste sa latre ca o fiara, cu ochii holbati si muscand in sec si clantanind din dinti, si tusind si...
"Vedea-te-as la Babes, jigaraie indracita!" gandesc eu, si prin mintea mea incepe sa treaca fel de fel de idei, care de care mai cruda si mai infama.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarna iar lapte-n pahar si bea si dumneei. Eu simt cum ma navalesc, din ce in ce mai irezistibile, ideile negre.
- A propos - zic eu - madam, vorbeati adineaori de Bismarck... al...
- Al ofiterului Papadopolinii...
- Ei! Ce e Bismarck?
- Un dulau de curte... Era sa mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o catelusa, Zambilica, foarte frumusica! sade alaturi de mine; suntem prietene; si dumnealui (arata pe Bubico), curte teribila! (Catre Bubico:) Craiule!... (Catre mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoaca! i-am spus, cand l-a dus afara de dimineata - ca nu stii ce curat e! - zic: "Baga de seama sa nu scape, sa se duca iar la Papadopolina, ca-l rupe Bismarck..." dulaul ofiterului, care sade cu chirie la ea. (Tuseste cu mult inteles.) Eu nu stiu ce faceam pan casa, cand auz afara chelalaituri si tipete... Strig: "Bubico! Bubico! unde e baiatul?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoaca pe brate; d-abia-l scosesera ea si Papadopolina si soldatul ofiterului din gura dulaului. Ce sa-l vezi?... tavalit, lesinat si moale ca o carpa. Zic: "Vai de mine! moare baiatul!" Stropeste-l cu apa! da-i cu odicolon la nas!... Ce-am patimit, numai eu stiu... Doua saptamani a zacut... Am adus si doftor. Da-n sfarsit, slava Domnului! a scapat... (Catra Bubico:) Mai merge la Zambilica baiatul?
Bubico: Ham!
- Sa te manance Bismarck... craiule!
- Ham! ham!
-
Si sare de pe banca jos in vagon si apuca spre mine.
- Cocoana! strig eu, ridicandu-mi picioarele; eu sunt nevricos, sa nu se dea la mine, ca...
- Nu, frate! zice cocoana, nu vezi ca vrea sa se-mprietineasca? Asa e el: numaidecat simte pe cine-l iubeste...
- A! zic eu, avand o inspiratie infernala; a! simte pe cine-l iubeste... vrea sa ne-mprietenim!... Bravo!
Si pe cand catelul se apropie sa ma miroasa, iau un pachetel de bonboane, pe cari le duc in provincie, la un prietin; il deschid, scot un bonbon si, intinzandu-l in jos, cu multa blandete:
- Cutu, cutu! Bubico baiatul! Bubi!
Bubico, dand din coada, se apropie mai intai cu oarecare sfiala si indointa, apoi, incurajat de blandetea mea, apuca frumos bombonul si-ncepe sa-l clefaie.
- Vezi ca v-ati imprietinit! zice cocoana cu multa satisfactie de aceasta apropiere.
Apoi imi spune genealogia favoritului... Bubico este copilul lui Garson si al Gigichii, care era sora cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va sa zica, insemneaza ca Zambilica este matusa lui Bubico dupa mama... in timp ce cocoana-mi povesteste, eu, infranandu-mi aversiunea si dezgustul in favoarea unui scop inalt, intrebuintez cele mai injositoare mijloace spre a intra in bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Si-n adevar, Bubico se tot apropie de mine, pana se lasa sa-l iau in brate. Simt ca mi se bate inima de teama ca nu cumva, printr-o miscare, ori privire, sa tradez un plan mare ce l-am croit in adancul constiintei mele. Cocoana nu se poate mira indestul de prietenia ce-mi arata Bubico, pe cand eu cultiv cu staruinta aceasta prietenie atat de scumpa mie, prin mangaieri si bonboane.
- Ei vezi! cum v-ati imprietenit... Ce e, Bubico? ce e, mama? iubesti pe domnul? da?
Si Bubico raspunde, gudurandu-se-n bratele mele:
- Ham!
- Asa? ai tradat-o care va sa zica pe mamitica?... craiule!
Bubico: Ham! ham!
- Trebuie sa fii om bun! Nu trage el la fitecine...
- Fireste, coconita; simte canele; are instinct.
Cand zic acestea, iata ca trenul se opreste in Crivina. Pe peron se aud latraturi si cearta de cani. Bubico da sa se smuceasca din bratele mele; eu il tiu bine; el incepe sa latre indarjit catra fereastra vagonului. Trenul porneste iar, si Bubico, intorcand capul catre partea de unde s-aude departandu-se cearta semenilor lui, latra mereu; eu il mangai, sa-l potolesc; el, cand nu se mai aude nimic, ridica botul spre tavan si incepe, in bratele mele, sa urle... in bratele mele!
"Ah! Bubico - zic eu in sine-mi, mangaindu-l frumos - de capu-ti!... vedea-te-as manusi!"
Dar Bubico urla mereu.
- Doamna - zic eu - rau faceti ca-l tineti asa de aproape pe Bubico si acoperit asa in caldura, poate sa turbeze... Chiar asa, aici e prea cald.
Si zicand acestea, ma scol cu Bubico-n brate si m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binisor jos langa mamita lui, si cobor geamul, aplecandu-ma sa respir. Afara, noapte neagra ca si ideile mele.
- Bine faci! sa mai iasa fumul de tigara, zice cocoana.
Intram pe podul Prahovii... Ma-ntorc, iau o bomboana, i-o arat lui Bubico, care s-apropie de mine bataind frumusel din coada.
"Pe memoria lui Plutone si a fidelului sau Cerber! zic eu in gand ; jur ca au mintit acei cari au cantat instinctul canilor! E o minciuna! Nu exista!"
Bubico imi ia bonboana; il iau in brate si ma dau langa fereastra, ridicandu-l in dreptul deschizaturii. Aerul racoros, trecandu-i pe la bot, face mare placere lui Bubico. Scoate limba si respira din adanc.
- Sa nu-l scapi pe fereastra!... pentru Dumn...
Dar n-apuca mamitica sa rosteasca-ntreg sfantul nume al creatorului, si Bubico dispare ca un porumbel alb in neagra noapte, inapoi spre Bucuresti, zburand - la Zambilica, probabil. Ma-ntorc cu fata spre cocoana si, prezentandu-i manile goale, strig exasperat:
- Doamna!
Un racnet!... A-nnebunit cocoana!
- Repede, doamna, semnalul de alarma!
O duc la semnal si o-nvat cum sa-l traga. Pierduta de durere, executa miscarea cu o suprema energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinatura colosala. Emotie generala-ntre pasajeri.
- Cine? cine a dat alarma?
- Dumneaei zic eu catre personalul trenului, aratand pe cocoana lesinata.
Trenul se pune din nou in miscare. La Ploiesti, cocoana s-a desteptat din lesin; zdrobita de nenorocire, trebuie sa raspunza la procesul-verbal ce i se dreseaza pentru intrebuintarea semnalului. Pe cand, in mijlocul pasajerilor gramaditi, cocoana se jeleste, eu m-apropiu de urechea ei si, c-un ranjet diabolic, ii soptesc raspicat:
- Cocoana! eu l-am aruncat, manca-i-ai coada!
Ea lesina iar... Eu trec ca un demon prin multime si dispar in noaptea neagra...
