Fata cu pieze rele

A fost odata un imparat. El avea doisprezece feciori. Cand se punea la masa, copiii stau imprejuru-i cununa deplina. El era totdauna cu voie-buna, fiindca vedea ca trebile ii merg struna.

        Imparatii, vecinii lui, ravnea la traiul lui cel ticnit. Vezi ca si el era bun la inima, si nu se supara intru nimic pe popor, si nu asuprea pe vaduva, nici pe siriman.

        Adeca, de! nimeni nu stia ce vierme il rodea la inima si pe dansul. Ar fi dorit, boieri d-voastra, sa aiba si o fata barim, la atatia feciori.

        Si mai una, si mai alta, dete Dumnezeu in cele din urma de i se implini si aceasta pofta a inimei: nevasta lui, imparateasa, ramase grea si peste noua luni facu o fata, frumoasa, de seaman pe lume n-avea.

        De unde se astepta acum imparatul ca sa fie pe deplin fericit, asi! unde? iaca se adeveri si la dansul, ca la toata lumea asta pacatoasa, povestea cantecului:

                                In lume nascut,
                                Nimeni n-a statut
                                A fi fericit
                                Cu desavarsit.

        Incepu a-i tanji trebile imparatiei. incepu adeca a da indarat. Ba cutare imparat il ameninta ca voieste sa se scoale cu razboi asupra lui, daca nu o face cutare lucru; ba, cutare imparat cere cutare lucru; ba, supusii lui vor sa faca razmirita; ba, vitele de pe mosiile lui a calcat hotarele altei imparatii si sunt luate de pripas; ba, ca moartea a dat in ele, si cate neajunsuri toate se tineau lant, de ajunsese bietul imparat in sapa de lemn.

        Se silea bietul imparat, cu toti cei doisprezece fii ai sai, sa faca pace, sa fie intre oameni buna invoire, sa opreasca relele ce-l bantuiau, dar geaba, pagubele curgeau garla.

        In cele mai de pe urma chema un cetitor de stele sa-i spuie ce e pricina de-i merg lucrurile anapoda si nu poate sa dea inainte.

        Daca veni filosoful, ii puse la stele, si a doua zi ii zise sa bage de seama in trei zile d-a randul cum ii dorm copiii.

        Trecand cele trei zile filosoful veni din nou.

        Imparatul ii spuse ca baietii dormeau care cu mainile deasupra capului, care intr-o parte, care cu mainile pe piept, si care pe spate si cu mainile pe langa dansii, iar fata doarme pe branci, ori stransa facuta ghem, sau cu mainile intre genunchi.

        - Aceasta este piaza rea a a imparatiei tale, raspunse filosoful; de nu o vei departa din casa, nu se va alege nici praful de d-ta si de copiii dumitale.

        Imparatul bagase si el de seama ca se cam adevereau zisele filosofului, ca de cand, adeca, dobandise fata, d-atunci si el da indarat. Dara nu stia ce sa faca, cum sa scape de prapad pe cei doisprezece copii.

        Bietul imparat! si acesta ii era copil. N-ar fi vrut, vezi, sa piara nici unul. in cele din urma se lasa dupa povata filosofilor. Ei ziceau ca mai bine este sa piara unul si sa scape doisprezece, decat toti sa ajunga ca vai de ei si de rasul lumii.

        Se indoia imparatul, se indoia imparateasa sa faca o asa fapta, dara intetiti de toate relele ce-i napadea din toate partile, se induplecara la sfaturile celor mai aproape de dansii, si se hotarara in cele din urma sa faca o jertfa decat trisprezece.

        Vorbi deci imparatul cu credinciosul sau cum sa faca. Sa zica adeca ca vrea sa mearga la vanat, sa ia si pe fata cu dansul, mai cu seara ca tot zicea ea ca-i place sa vaza cum merg oamenii la vanat, si sa o lase acolo in padure. Aceasta insa fara sa stie ea.

        I se rupea rarunchii imparatului de mahnire pentru rapunerea fiicei sale, se mahni imparateasa pana in fundul sufletului ei cand ii aseza merinde in cos, sub care puse primeneli, si cateva giuvaiericale d-ale ei.

        Cand fu caruta gata, puse cosul cu merinde, un urcior cu apa, si se urcara si ei, adeca fata si cu credincerul imparatului. Pornira si ajunsera intr-o padure mare. in urma lor acasa se bocea imparatul, imparateasa si fratii fetei, de-ti venea sa-ti iei lumea in cap.

        Daca ajunsera in padure, stete caruta mai d-o parte la o poteca, luara cu dansii cosul si urciorul, si plecara prin padure dupa vanat. Stand la un colnic, fata se dete sa culeaga niste floricele, sa-si faca un manunchi; iara credincerul imparatului umbla razna prin padure dupa pasarele, si, incet, incet se departa o bucata buna, ajunse la caruta, se puse intr-insa si pe ici ti-e drumul.



        Cand baga de seama fata imparatului, credincerul nu e. Dadu chiot, striga, tipa, dara nimeni nu-i raspuns. Ce sa faca ea? Iara daca vazu ca da inde seara, fata se urca intr-un copaci, se uita intr-o parte, se uita intr-alta, nu care cumva vede vro coliba ceva. Nu e. Se mai intoarse de se mai uita si in alte parti si zari, tocmai ce! intr-o departare licarind o lumina ca o steluta. Atunci se dete jos si cu cosul intr-o mana, iar cu urciorul de apa intr-alta, taras dupa dansa, merse drept la lumina ce zarise.

        Aci daca ajunse, dete peste o coliba, in care ardea un opait in ciob. Batu la use si-i deschise. Acolo sedea o batrana cersetoare. Fata se ruga ca sa o adaposteasca si pe dansa. Saraca o priimi; dara ii spuse ca n-are ce sa-i dea de mancare fiindca tot avutul ei este o gaina, un catel si o pisica.

        Fata scoase din cos si dete si batranei.

        A doua zi cand se sculara, batrana incepu sa se vaiete ca i-a murit gaina pe cuib. Ea se plangea acum ca are sa moara de foame, deoarece cu ousorul ce lua de la gaina pe fiecare zi se hranea ea.

        Biata fata de imparat ii dete o giuvaierica d-ale ei, ca sa-si cumpere o alta gaina cu care sa se hraneasca.

        Baba cam cu maraiala, cam de voie, cam de nevoie, priimi darul fetei si tacu.

        A doua noapte ii muri catelusul. Atunci ea zise:

        - Fata mea, sa-ti iei ale trei fuioare si sa te duci din casa mea, ca de cand ai venit tu, pagubele se tin lant. Catelul asta nu l-as fi dat nu stiu pe ce, fiindca imi pazea coliba, si-l am de atatia mari de ani.

        - Lasa, mamusoara, nu te supara, iti dau eu cu ce sa-ti cumperi altul, ba inca sa-ti mai si ramaie.

        Si scoase de-i mai dete o giuvaierica.

        A treia zi gasira si pisica moarta.

        - Sa te duci, fetico, din casa mea, zise baba si indarat sa nu te mai intorci. Te vaz a fi fata de oameni, te vaz ca ai scule, dara lipsa de asa bogatii. Mai bine eu cu saracia mea si sa traiesc in ticna. De cand ai venit tu, belele mi-au taiat inima. Du-te, dragul mamei, si ia impreuna cu tine tot ce ai adus in casa mea si bun si rau.

        Fata n-avu incotro, si cata sa plece din coliba babei. inainte insa de-a pleca, se dezbraca de hainele sale cele bune si ceru de la baba niste zdrente d-ale ei. Baba ca sa scape de dansa, cauta pe dupa perne, pe sub pat, pe culme, si-i dete niste toale de puse pe dansa, numai sa se duca din casa ei.

        Hainele ce le lasa fata, baba le scoase din casa si le dete in celarul ce avea langa coliba ei.

        Si asa fata, imbracata in haine de cersetoare, pleca din casa babei si incepu a orbacai prin bungetul cela de padure, ca doar' d-o gasi vro poteca care sa o scoata la lume.

        Si tot mergand asa, dete peste o stana de oi. Acolo nu gasi pe nimeni, caci stapanii erau trei tovarosi, carii se duceau catetrei cu oile. Aci daca ajunse, fata imparatului se puse de matura coliba, randui fiecare lucru la locsorul lui, facu focul si atarna caldarusa in cracane. Pana una, alta, mai spala vasele, precum si vedrele si hardaiele in care adunau ciobanii laptele. Apoi se ascunse.

        Venind ciobanii si vazand toate astea, se mirara. Se uitara incoace si incolo, dara nu vazura pe nimeni. Atunci zisera:

        - Cine ne-a facut ast bine, de va fi baiat, frate sa ne fie, iara de va fi fata, sora sa ne fie.

        Fata imparatului atunci se arata. Ea se ruga sa o primeasca a locui cu dansii caci era o nenorocita si n-avea unde sa se adaposteasca, nici sa-si plece capul.

        Ciobanii o primira si ii spusera ce are sa faca. Seara cand venira gasira iarasi toate gata, si de mancarica si hardaiele, in care faceau branza, curate, si toate bune la stana.

        Insa unul din tovarosi se planse ca nu stie ce au oile de tanjesc de azi-dimineata; pasamite dase boala in ele, capitasera ori nu stiu ce li se intamplase.

        A doua zi se planse altul ca a dat varsatul in oi, si nu stie cate vor scapa.

        A treia altul veni cu nu stiu ce bruma de oi. El spuse ca voind a trece peste o punte, pe unde trecea in toate zilele cu oile, de asta data nu stie cum isi facu naluca o oaie si sari in rau, dupa dansa alta, dupa asta alta, pana ce se napustira oile si sarira mai toate in rau. Se sili bietul cioban sa le opreasca, dar asi! pe dracu sa-l opresti? cand intra spaima in oi, degiaba toata munca; abia scapase vro cateva oi, cu care veni acasa.

        Se luara de ganduri bietii ciobani, cum de in cele trei zile de cand venise fata aia la stana lor sa dea ei peste o asa paguba. Ei vazura ca surata lor trebuie sa fie piaza rea, si ca a cazut ca o pacoste peste dansii. Atunci se vorbira ca sa o goneasca de la dansii, si ii zisera:

        - Surata, cum ai venit, sa te duci de la noi unde mila Domnului te va povatui. Noi nu te mai putem tine. Tu ai intrat in coliba noastra cu saracia. Paguba ce am incercat in aceste trei zile de cand estu tu la noi, nici in zece ani nu o vom putea pune la loc.

        Fata n-avu ce zice. Vazu si ea ca asa este. Se scula dara si cerandu-si iertaciune de raul ce le facuse fara voia ei, pleca intr-o doara, ia, asa peste camp unde o vor duce-o ochii. si mergand ea cu inima plina de obida si cu lacramile siroaie, zari intr-o departare mare niste palaturi. intinse pasul si se duse intr-acolo ca sa nu insereze pe drum. Acolo sedea o arapoaica bogata.

        Se ruga de slugile palatului sa o primeasca. Arapoaica, care o vazuse de sus cand intra pe poarta, porunci sa o aduca inaintea ei. Cum o vazu, o cunoscu, si puse de o imbaie frumos, o imbraca cu niste haine curate si o lua pe langa dansa.

        Si asa, intr-o zi arapoaica o puse sa-i caute in cap, caci, zice-se ca arapii cat de curati sa fie, tot se gasesc condrantei in capul lor: pentru ca le e parul imbacsit, paslos si des, nevoie mare! Fata imparatului vazand in capul arapoaicei, ce nu mai vazuse de cand o facuse ma-sa, i se facu scarba si ii veni sa scuipe.

        Se uita in dreapta, se uita in stanga, si nu-i dete de ochi decat scumpeturi, pe care ii fu mila sa scuipe. Sa se duca ceva mai incolo, nu putea, caci arapoaica adormise cu capul in poala ei. Se apuca si ea de scuipa in latele arapoaicei.



        Arapoaica, ca dracu, simti si o data se scula. Ea se uita cu mila la fata, si ii zise:

        - Sa nu te stiu cine esti, ai vedea tu ce ai pati din mana mea. Dara asa, te iert. Sa te gatesti ca mergem la un loc. Zi sa prinza caii la caruta.

        Pana se gatira ele, caruta trase la scara. Se detera jos si se pusera in caruta. Arapoaica spuse vizitiului unde sa mearga. Pe drum insa invata si pe fata ce sa faca acolo unde merg.

        Abia sfarsi de vorbit arapoaica si ajunsera in curtea unui palat cu mii de mii de camari. Cum se dara jos din caruta, arapoaica merse la o camara unde erau doi oameni: unul tanar si gras, sedea intr-un pat de aur rasturnat si se juca cu doua gheme de matase; altul mosneag umbla de colo pana colo si astampar nu mai avea. El se cocosase de munca, era trentaros si slab si pipernicit de credeai ca este alta aia, nu fiinta de om. Pasamite, tanarul era norocul fetei, iara batranul norocul arapoaicei.

        Cum vazu fata pe tanar, jucandu-se cu ghemele de matase, o data se repezi la dansul, dupa cum o invatase arapoaica, ii smulse ghemele din mana, si pe ici ti-e drumul! Iesi fuga, se sui in caruta, vizitiul dete bice cailor si nu statura decat tocmai acasa.

        Cela, greoi si mototol cum era el, pana sa se scoale, pana sa iasa afara, pana sa se ia dupa dansa, ramase cu buzele umflate, ca n-o mai putu ajunge si, intorcandu-se caruta, lua pe arapoaica si o duse si pe dansa acasa.

        Tocmai atunci imparatul locului aceluia se hotarase sa se insoare, ca era holtei. Logodnica ii ceruse sa-i faca o haina de matasarie foarte scumpa. Facu ce facu imparatul, gasi o asemenea matasarie si o dase la croitor. Dara ce-i faci necazului, ca matasaria nu ajungea. ii mai trebuia un petec. Puse imparatul sa-i caute petecul, dara asemenea matasarie nu se mai gasi in toata imparatia.

        Ei! cum ramane cu haina miresei? Daca n-o face-o dupa sartul ei, logodnica nu o priimeste; daca n-o gasi petecul ce-i trebuia, ramane haina neispravita. si aceasta nu se putea, adica sa ramaie nunta dintr-un fleac de nimic.

        Mai pusese imparatul oameni de cercetara si afla ca la arapoaica cutare se gaseste un petec de matasarie aidoma celeia ce cauta imparatul, si tocmai atat cat ii trebuia.

        Pasamite in ghemele luate de fata imparatului de la norocul ei cel lenes se afla acel petec de matasarie.

        Trimise imparatul oameni sa-l cumpere. Arapoaica le spuse ca petecul il da celuia ce ii va da atati galbeni cari sa traga la cumpana cat si matasaria. Puse, deci, intr-un taler al cumpenei petecul de matasarie si indata bratul cumpenei cu petecul se lasa jos. Puse si galbeni in cellalt taler, dara el ramase sus. Mai puse, mai puse si iara mai puse, dara cumpana nu se lasa in jos, pusera oamenii imparatului toti banii ce avura la dansii, cumpana sta tot sus.

        Atunci se dusera de spusera imparatului. Se mira imparatul de intamplarea aceasta. Trimise cativa saci cu galbeni, dara trimisii se intoarsera si spusera ca diavolita de cumpana nu vrea sa se lase in jos de loc, de loc. Atunci imparatul lua cu dansul inca cativa saci cu galbeni si se duse singur, ca sa vaza cu ochii lui asta minune, caci altfel nu-i venea sa creaza.

        Ajungand si intrand in casa la arapoaica, vazu pe fata imparatului, ceea pe care o gonise tatal sau imparatul ca p-o piaza rea, si-i ramase la inima. Vezi ca nu era urata; avea nuri, avea pe vino-ncoace, cum se zice, avea invatatura, ma rog, daca era fata de imparat; dara fusese seaca de noroc.

        Vazu si imparatul cumpana. Bratul cu talerul in care erau pusi banii sta in sus! Puse un sac cu galbeni de care ii adusese, si ca sa se lase cumpana in jos, ba. Mai puse unul, ba inca unul, cumpana habar n-avea. Puse toti sacii, cumpana pare ca era protapita acolo sus. Atunci ce-i veni imparatului, se sui si el deasupra banilor, cam cu necaz, si o data bratul cu talerul in care era pusi banii se lasa in jos si statu drept la linie, tocmai pe tocmai cu cela in care era petecul de matase, veni adeca la cumpana dreapta.

        - Care va sa zica, petecul asta de matase se poate cumpara numai cu mine, zise imparatul, care intelesese el noima acestei cumpene, ca un imparat ce era el acolo.

        - Cam asa, imparate, raspunse arapoaica.

        - Apoi daca este asa, mie mi-ar fi voia sa stric logodna cu nazuroasa aia de fata cu care sunt in vorba, cand as sti ca stapana matasariei astia m-ar vrea.

        - Cum socotesti d-ta ca n-ar vrea ea, raspunse iarasi arapoaica, cand d-ta vezi bine ca insusi petecul de matasarie al cui este el te vrea.

        Si asa se facu vorba si apoi nunta, nu dupa multa vreme, cu mare veselie si dragoste.

        Daramite tatal, muma si fratii fetei cand auzira de una ca asta, ce bucurie ganditi ca n-avura?

        Se introlocara cu toti cu totul si facura o nunta d-alea imparatestile de se duse vestea de dansa.