Fata mosului cea cu minte

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, înfratindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca în slava cerului de ne aducea povesti;

De când se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odata un om batran care avea o fata mare, de se dusese vestea in lume de vrednicia ei. Mosneagul (unchiasul) se casatori de a doua oara cu o baba, care avea si ea o fata mare.
 
 Baba, insa, punea pe fata unchiasului la toate greutatile casei; iar fata ei se clocise de sedere.
 Biata fata unchiasului torcea, tesea, facea paine, matura si scutura fara sa zica nici pis! dara baba punea parte fetei sale, si para la unchias pe fiica lui si o tot ocara.
 Nu era ziulita lasata de Dumnezeu sa nu se certe cu el, ca sa-si goneasca copila, si-i zicea:
 – Daca nu-ti vei duce fata de aici, paine si sare pe un taler cu tine nu mai mananc.
 Bietul om se cam codea; dara baba intr-o noapte turna apa pe vatra si stinse focul ce-l invalise fata unchiasului de cu seara.
 A doua zi, dis-de-dimineata, se scoala fata sa faca focul, fiindca tot pe ea cadea pacatele; dara foc nu mai gasi in vatra.
 Atunci, de frica sa nu o ocarasca muma-sa cea vitrega, se urca pe bordei, se uita in toate partile, doara va vedea incotrova vreo zara de foc, ca sa se duca sa ceara macar un carbune; dara nu se vazu nicaieri ceea ce cauta ea. Cand, tocmai cand era sa se dea jos, zari spre rasarit abia licarind o mititica valvotaie; se cobori de pe acoperis si o lua intr-acolo.
 Se duse, se duse si la foc nu mai ajunse; dara in drumul ei intalni o gradina paraginita, care o striga zicandu-i:
 – Fata mare, fata mare! vino de-mi curata pomii ce mi-au mai ramas de omizi; si, cand t-ei intoarce, ti-oi da poame coapte sa mananci.
 Se apuca fata de lucru numaidecat si cum ispravi, indata pleca.
 Mai incolo dete peste un put, care ii striga:
 – Fata mare, fata mare! vino de ma sleieste, ca ti-oi da apa rece, sa te racoresti cand t-ei intoarce.
 Data slei putul si pleca inainte.
 Merse ce merse si dete peste un cuptor, care-i striga si acesta:
 – Fata mare, fata mare! vino de ma lipeste si ma sterge de cenuse, si, cand t-ei intoarce, iti voi da azima calda.
 Fata lipi si sterse cuptorul si-si cauta de drum.
 Mai merse nitel si dete peste o cascioara, si batu la poarta.
 – Cine e acolo? ii zise dinauntru; daca e om bun sa intre, daca nu, sa nu vie, caci am o cateluse cu dintii de fier si cu maselele de otel, si-l face mici farami.
 – Om bun, raspunse fata.
 Dupa ce intra, fiindu-i frica de muma-sa vitrega sa nu o bata daca se va intoarce acasa, pentru ca intarziase, intreba daca nu cumva are trebuinta de o slujnica. Santa Vinerea, care locuia inauntru si care priimi pe fata, ii raspunse ca are trebuinta de o asemenea fata; ea ramase acolo.
 Mai intai ii spuse ca treaba ce are sa faca dimineata este sa dea de mancare puilor ce-i avea in curte, insa mancarea sa fie nici calda, nici rece; apoi sa scuture si sa deretice pan casa. Iara maica Santa Vinerea pleca la biserica. Fata facu tot, precum ii poruncise.
 Cand veni acasa, Santa Vinerea intreba de puii ei, carii erau balauri, serpi, nevastuici, ciuhurezi, soparle, naparci si gusteri, cum le-a dat mancarea, si toti raspunsera ca n-a fost bagat de seama daca a lipsit ea de acasa; asa de bine au fost cautati.
 Intra in casa maica Santa Vineri si vazu toate lucrurile asezate la locul lor si ramase foarte multumita.
 Dupa catva timp, zise fata:
 – Maica Santa Vinere, mi s-a facut dor de parinti, fa bine si-mi da voie sa ma duc.
 – Du-te, fata mea; dara mai-nainte cauta-mi in cap, si sa vezi ca o sa curga o apa pe dinaintea casei si o sa aduca fel de fel de cutii, de tronuri si de lazi; pe care din ele iti vei alege, aceea sa fie simbria ta.
 Se asezara si indata vazu curgand apa de care-i spusese, si pe dansa veni niste lazi si tronuri prea frumoase.
 Fata se gandi ca, daca va lua o lada d-ale frumoasele, slujba ei nu facea atata, si mai astepta pana mai vazu ca vena o cutie mica si necioplita; atunci ea zise:
 – Maica Santa Vinere, iata ca mi-am ales lucru pe cat face slujba mea.
 – Ia-l, fata mea, daca n-ai voit sa-ti alegi altceva mai frumos, si du-te cu Dumnezeu.
 Fata unchiasului isi lua ziua buna, pleca cu cutia la suptioara si, intorcandu-se pe la cuptor, capata o azima calda, si trecand pe la put, bau apa rece de se racori; iara cand ajuse la gradina, manca poame coapte.
 Fata ajunse acasa si gasi pe tata-sau zdrobit la inima de mahnire; ii spuse tot ce a facut si deschise cutia. Dar ce sa vaza inauntru? Margaritare, pietre nestemate, margele, ie numai cu fluturi de aur si catrente de matase.
 Baba si fiica-sa pizmuia pe fata mosului; iara lui ii crestea inima de bucurie.
 Baba trimise si ea pe fie-sa, sa faca ce facuse fata unchiasului. Se duse, se duse si fata babei, si ajunse la gradina care o chema si pe dansa ca sa o curete; dar ea raspunse:
 – Da’ ce! nebuna sunt eu sa-mi zgarii mainile prin tine?
 O lasa si porni mai departe, sosi pana la put, si daca o chema putul, ea ii raspunse si lui:
 – Da’ ce! am mancat laur ca sa ma ostenesc eu cu tine pana sa te sleiesc?
 si pleca mai departe si se duse pana ce dete si peste cuptor, care o striga ca si pe fata unchiasului; ea ii zise si lui:
 – Da! ce-am vazut sa-mi murdaresc manusitele si sa ma var pan tine?
 si pleca inainte, pana ce ajunse si ea tot la Santa Vinerea.
 Acolo fu intrebata ca si fata unchiasului si priimita in slujba, apoi maica Santa Vinerea ii zise si ei sa faca ceea ce zisese si fetei mosneagului, si pleca la biserica.
 Cand veni Santa Vinerea acasa, toate lighioanele, cu gaturile intinse, se plansera ca li s-au oparit gatlejurile; intra in casa si vazu o arababura de nu-i mai da nimeni de capatai.
 in cele din urma, zise fata cea lenese:
 – Maica Santa Vinere, mi s-a facut dor de parinti, da-mi dreptul meu, caci mi s-a urat aci, sa ma duc acasa.
 – Du-te, fata mea, raspunse Santa Vinerea, dara mai asteapta nitelus, ca o sa treaca o apa dinaintea portitei, aducand fel de fel de lucruri; pe care ti-o placea ca s-o iei, alege; iara pana atunci sa-mi cauti in cap.
 N-apuca sa puie mainile in capul ei si se repezi de lua de pe garla lada cea mai mare si mai frumoasa ce vazu. Santa Vinere ii zise:
 – Deoarece ti-ai ales asta lada, ia-o; dara sa nu o deschizi pana acasa; si cand o vei deschide, sa fii numai cu muma-ta singura in casa, ca sa nu vaza nimeni ce e intr-insa.
 Fata lua lada si pleca.
 Cand se intoarse pe la cuptor, vazu azime calde, se cerca sa ia si nu putu; ea nu mai putea rabda de foame. Pe la put trecu cu jind, ca nu-i dete macar o picatura de apa, ca sa se racoreasca; iara cand trecu pe la gradina, ii lasa gura apa si nu putu nici sa se umbreasca putin de arsita soarelui.
 Ajungand acasa obidata de osteneala si flamanda, n-avu rabdare, ci chema pe muma-sa la o parte si-i zise sa faca pe unchias si pe fie-sa sa iasa afara.
 Cum ramase singurele, deschise lada; dar ce iesi d-acolo? balauri, serpi, si cate lighioni toate, carora le arsese gatlejurile cand le dase de mancare; si indata le sfasiara si le mancara.
 Tot satul se spaimanta de intamplarea asta; si fiecare om baga de seama ca asta vine de la rasplatirea dumnezeiasca. Fata mosneagului insa se casatori cu un flacau din cei mai frumosi ai satului, care o ceru de la tata-sau si o lua de sotie.
 Mare veselie se facu in sat la nunta lor, si traiesc in fericire pana in ziua de azi. Cine nu crede sa faca bine sa se uite imprejur, si va vedea multe de aceste case.

Iara eu încalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.