Fata saracului cea isteata

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când facea plopaorul pere si rachita micsunele; de când se bateau ursii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, înfratindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouzzeci si noua de oca de fier si s-arunca în slava cerului de ne aducea povesti;

De când se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.

 A fost odata un om si o femeie. Ei erau atat de saraci, încat n-aveau dupa ce bea apa. Nici tu casa, nici tu masa, nimic, nimic, dara nimic n-aveau dupa sufletul lor. Muncea bietul om de dimineata pana seara tarziu, alaturi cu muierea, de-i treceau naduselele, si ca sa dea si ei în spor, ba.
 Se tinea, vezi, norocul dupa dansii ca pulberea dupa caini, cum se zice.
 Umblau cu tarabutele de colo pana colo, si ca sa se statorniceasca si ei la un loc, nu gaseau. Caci cine era sa-i primeasca pe ei, doi calici, cu leaota de copii dupa dansii?!
 Adica uitasem sa va spui. Aveau acesti oameni o spuza de copii. Din acesti copii, cei mai mari erau numai fete, iara baietii erau maruntei si stau langa dansii ca ulcelusele.
 Sa nu va fi dus Dumnezeu vrodata sa fiti fata cand venea omul de la munca, ca v-ati fi luat campii. Ieseau toti afara înaintea lui, jigariti si hartaniti, ca niste netoti, subtiratici si pitigaiati, ma rog, lesinati de foame, si tabarau pe bietul om cu gura: tata, mi-e foame, tata, mor de foame.
 Tatal lor se zapacea si nu stia catre care sa se întoarca mai întai si le da toata agoniseala lui dintr-o zi. Dara de unde sa le ajunga ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o masea.
 Bietul tat’ sau si biata ma-sa de multe ori se culcau nemancati. Li se rupea inima de mila dara n-aveau încotro. si ca sa-si linisteasca copiii, el le fagaduia ca a doua zi are sa le aduca mai mult. Astfel, mai cu sosele, mai cu momele, adormeau si bietii copii, cu nadejde ca a doua zi are sa fie mai bine.
 Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata. Ea ramanea cu surorile si fratii cei mai mici cand se duceau parintii la munca, vedea de dansii, îi mustruluia si îi povatuia sa fie mai cu rabdare, mai îngaduitori, ca sa nu se amarasca pana într-atat parintii. Dara, bate toba la urechea surdului. Adeca, de! Ce sa zici? Ar fi fost si ei, poate, mai îngaduitori, si mai cu rabdare, dara burta le da ghies si îi facea de multe ori sa fie neîntelegatori.
 Într-acestea, boierului pe mosia caruia se afla acesti oameni, caEsi urgisiti de Dumnezeu, i se facu mila de ei si, într-o zi, cand veni sa se roage pentru salas, el îi zise:
 – Omule, te vaz harnic, muncesti de te spetesti, si doua în tei te vaz ca nu poti lega. Iata, eu ma îndur si-ti dau un petec de loc, sa fie de veci al tau. Du-te de-ti alege petecul ce-ti va placea si apuca-te numaidecat sa-ti faci un bordei.
 – Bogdaproste, cucoane, si Dumnezeu sa primeasca. De unde dai sa izvorasca, raspunse bietul om.
 Se duse de-si alese un petec de loc si pana în seara groapa pentru bordei o si dete gata.
 Nepartea lui. Cum se brodi ca locul ce-si alesese sa fie alaturi cu al unui taran bogat si mandru de nu-i ajungea cineva cu prajina la nas.
 Peste noapte, nu stiu cum se facu, nu stiu cum se drese, ca o vita d-ale bogatului cazu în groapa si muri.
 A doua zi de dimineata, bogatul, vazandu-si vita moarta, sari cu gura mare asupra saracului, îl lua de piept si cu el taras se duse la curtea boierului, sa le faca judecata.
 Boierul se mira cand îl vazu si-i întreba ce cauta?
 taranul cel bogat zise:
 – Boierule, acest prapadit de om, venetic în satul nostru, n-ar mai avea parte de el! dupa ce ti-ai facut pomana de i-ai dat un petec de loc, el tocmai langa mine si-a ales sa-si faca bordei! Una la mana. Baga de seama ca, dupa ce e sarac, apoi e si cu nasul pe sus. Al doilea, groapa ce si-a facut pentru bordei, dupa ce ca e mare foarte, apoi n-a avut grija sa o acopere peste noapte cu ceva, numai ca sa-mi faca mie paguba, si mi-a cazut o vita într-însa de si-a rupt junghietura. Judeca d-ta acum, nu e dator sa mi-o plateasca? El zice ca n-are cu ce. si ce-mi pasa mie de asta?
 – Boierule, raspunse si saracul umilit si cu lacramile în ochi cat pumnul. Boierule, n-am ce zice, omoara-ma, spanzura-ma, n-am ce face daca a dat pacatul peste mine. Asa este cum zice bogatasul meu vecin. si fiindca lui Dumnezeu îi place dreptul, drept sa-ti spui ce e drept: am sapat groapa, si o groapa mare, ca sa încapa bordeiul pe toti ai mei, dara nici ca m-am gandit ca sa-i aduc paguba. si nici n-a fost la sufletul meu cugetul de mandrie, caci n-aveam pe ce ma mandri, cand mi-am ales loc langa d-lui. Acum lumineze-va Dumnezeu, boierule, si judecati dupa dreptate.
 Boierul sta în cumpana. Nu stia cui sa dea dreptate. Vedea el ca saracul a cazut în pacate, dara fara voie. Dupa ce se gandi el nitel, zise:
 – Bre, oameni buni! Eu am sa va fac trei întrebari; cine le va dezlega mai bine, a aceluia sa fie dreptatea. Va dau ragaz de trei zile, ganditi-va. Dupa trei zile sa veniti si sa-mi ghiciti întrebarile. tineti minte bine. Întaia întrebare suna asa:
 Ce este mai gras în lume?
 A doua:
 Ce este mai bun?
 si a treia:
 Ce alearga mai iute?
 Aide, duceti-va acum. Dara sa mai stiti una: daca nici unul din voi nu va ghici vreuna din întrebarile mele, sa stiti ca unde va stau picioarele o sa va stea si capetele.
 Amandoi împricinatii se întoarsera la casele lor. Bogatasul, laudandu-se ca el are sa ghiceasca, fiinca ce lucru poate fi mai usor decat a spune ca porcul sau din ograda este mai gras, deoarece sta slanina pe dansul de o palma; iara saracul plangea de potopea pamantul, gandindu-se ca ce o sa spuie el.
 Daca ajunsera fiecare la ai sai, bogatasul era vesel ca are sa-si castige pricina, iara saracul se puse pe ganduri si tot ofta. Copiii se adunara pe langa dansul, se uita, dara nu cutezau sa-l întrebe ceva. Începura si ei a plange; si se facu acolo la dansii o plangere si o jelanie de te luau fiori de mila.
 Numai fata cea mai mare îsi lua inima în dinti si-l întreba ce are de este asa de trist?
 – Ce sa am, fata mea? Iaca pacate de la Dumnezeu. Boierul ne-a îndatorat sa-i ghicim niste întrebari pe cari nici oamenii cei procopsiti nu i le-ar putea spune, necum un sarman prost ca mine.
 – Ci spune-ne si noua, ca doara d-om putea sa-ti dam vrun ajutor.
 – Ca ce ajutor ati putea voi sa-mi dati, voi care nu stiti înca nici cum se mananca mamaliga.
 – Te mira, tata, la ce am putea fi buni si noi. si apoi ce strica daca ne vei spune si noua?
 Atunci saracul zise:
 – Iaca, iaca, iaca ce ne-a zis boierul sa ghicim; caci de unde nu, ne va sta capul unde ne stau talpile.
 Fata cea mare se puse pe ganduri si, dupa ce mai cugeta ea ce mai cugeta, se apropie de tata-sau si îi zise:
 – Ia lasa, tata, nu mai fi asa de mahnit. Nu ne lasa Dumnezeu pe noi sa pierim. Cand te vei duce la boierul sa-i dai raspuns, ti-oi spune si eu ceva. si poate ca va da Dumnezeu sa scapi cu fata curata dinaintea lui.
 Saracul paru a se mangaia oarecum; dara numai inima lui stia. Nu voia, vezi, sa-si mai mahneasca si copiii.
 În dimineata cand fu a se înfatisa la boierul ca sa-i ghiceasca întrebarile, fie-sa îi spuse ca ce sa raspunda. Saracul se arata a fi multumit, dara se îndoia.
 Se înfatisa înaintea boierului. Bogatasul, mandru si cu pieptul deschis; saracul umilit si strans la piept de sta sa-i crape sumanul cel zdrentuit de pe dansul.
 Boierul întreba pe bogatas:
 – Ei, bade, ce este mai gras pe lumea asta?
 Bogatasul raspunse cu coraj:
 – Apoi de, cucoane, ce sa fie mai gras decat porcul meu din ograda, care are grasimea pe el de o palma de groasa.
 – Minciuni spui, raspunse boierul.
 si întreband si pe saracul, el raspunse cu sfiala:
 – Apoi de, cucoane, eu zic cu mintea mea a proasta ca pamantul sa fie mai gras pe lumea asta, ca el ne da toate bunatatile pe cari le avem.
 – Asa este, raspunse boierul.
 Acum zise bogatasului iara:
 – Ce alearga mai iute pe lumea asta?
 – Armasarul meu, cucoane, raspunse bogatasul, ca alearga peste vai si dealuri, cand îi dau drumul, de nu-i vezi copitele.
 – Apoi de, cucoane, capul meu nu ma duce asa departe, fara decat dau cu socoteala ca nimic nu alearga asa de iute ca gandul, raspunse si saracul.
 – Tu ai dreptate. Cela aiureaza.
 În cele din urma, mai întreba o data pe bogatas:
 – Ce este mai bun pe lumea asta?
 – Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive stapane, raspunse el, ca judecata cea dreapta a mariei tale.
 – Eu, boierule, cu prostia mea ma duce gandul sa crez ca nimic nu e mai bun pe lumea asta ca Dumnezeu, care ne sufere pe lume cu toate rautatile noastre.
 – Adevarat, asa este, zise boierul.
 si, întorcandu-se catre bogatas, adaoga:
 – Iesi afara, taran viclean si mojic ce esti, sau pui acum de-ti trage la talpi atata cat nu poti duce.
 Bogatasul iesi cu coada între picioare.
 si chemand mai aproape pe sarac, îl întreba cu un grai blajin:
 – Spune-mi, bre, omule, cine te-a învatat pe tine sa raspunzi asa de potrivit, caci din capul tau ala secu nu crez sa fi iesit asa cuvinte întelepte.
 Bietul sarac se cam codea. Nu-i venea sa spuie drept, de teama sa nu pateasca ceva. Dara daca se vazu încoltit, spuse tot adevarul precum era.
 Atunci boierul, mirandu-se în sine de iscusinta fetei saracului, îi porunci ca a doua zi sa vie cu fata la curtea boiereasca. Ea sa fie nici îmbracata, nici dezbracata, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe langa drum.
 Cum auzi saracul unele ca acestea, începu a se boci si a se vaicara, de nu-ti venea sa-l mai auzi, si se întoarse la ai sai.
 Fata cea mare, cand auzi cele ce îi spuse:
 – Nu te teme, tatuca, îi zise ea, ca-i viu eu lui de hac! Numai sa-mi cauti doua mate.
 Cum se facu dimineata, fata arunca pe dansa un volog (plasa), lua matele la subtiori, încaleca pe un tap si pleca la curtea boiereasca.
 Mergand astfel pe drum, ea nu era nici calare, nici pe jos, caci îi da de pamant cand un picior, cand altul, tapul fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe langa drum, caci tapul nu tinea drumul drept. Aci trecea pe langa cate un gard sa apuce cate vrun lastar de la vrun pomisor; aci trecea de cealalta parte. Nu era nici îmbracata, nici dezbracata cu vologul aruncat pe dansa.
 si asa, cu chiu cu vai, ajunse la curtea boiereasca. Cand o vazura boierul si oamenii curtii, venind asa, încremenira. Boierul, vezi, nu voia sa se dea ramas, si porunci sa dea drumul la doi zavozi ce-i tinea la curte în lant. Acestia, cum vazura alaiul cu care venea fata saracului, se repezira la dansa, dara ea dete drumul îndata matelor si zavozii se luara dupa dansele, iara fata saracului ajunse la scara boiereasca asa precum îi poruncise boierul.
 Vazand si aceasta iscusinta a fetei, boierul n-avu încotro si fu nevoit s-o primeasca. Atunci porunci sa o fereduiasca (sa o îmbaieze), o îmbraca cu niste haine ca de mireasa si hotarî sa o dea dupa un fecior ce-l avea boierul pe langa dansul, care îl slujea cu credinta.
 Dupa ce o vazu boierul curatita si ferchezuita ca o mireasa, si cum avea si ea pe vino-încoace, i se paru mai frumoasa de cum era atunci; ce-i abatu lui, ca pofti sa o aiba el de nevasta, mai cu seama ca era burlac, si se cununa cu dansa. Mai-nainte de a se cununa, boierul zise dansei:
 – Eu te iau de sotie; dara sa stii ca tu n-ai voie sa judeci niciodata fara de mine.
 Ea priimi.
 Dupa ce trecu cat trecu de la cununia lor, boierul se duse o data în treaba lui pe mosie. În lipsa lui venira doi tarani cu o prigonire la curte. Afland ca boierul nu este acasa, si vazand pe cuconita într-un cerdac, ei începura sa se jeluiasca la dansa. Ea asculta si tacea.
 Unul zise:
 – Aveam sa ma duc pana în cutare loc, însa o roata de la caruta mi se stricase. Nu-mi puteam înhama iapa la caruta cu trei roate, mai cu seama ca era a fata. Atunci m-am rugat de vecinul meu, asta care e de fata, sa-mi împrumute el o roata. El, ce e drept, aseara mi-a împrumutat roata ce i-am cerut, cu gand ca azi pana în ziua sa ma duc la treaba mea. Cand, ce sa vedeti, cinstiti boieri? Asta-noapte mi-a fatat iapa un manz.
 taranul cel cu roata îi taie cuvantul si zise si el:
 – Nu-l credeti, cucoana, sa va tie Dumnezeu! Roata mea a fatat manzul.
 Cucoana asculta din cerdac si tacea.
 taranii asteptara ce mai asteptara si, daca vazura ca cucoana nu le face nici o judecata, întrebara:
 – Da’ unde-i dus boierul, cucoana?
 – Ia, s-a dus, raspunse ea, sa vaza un lac de malai ce-l avem pe marginea unui iaz, ca în toate noptile ies broastele dintr-însul si mananca malaiul.
 taranii se uitara lung si plecara. Ajungand la poarta ograzii boieresti, ei începura a se întreba unul pe altul:
 – Ca ce fel de vorba fu aia a cucoanei, ma, nea asta?
 Cum se poate broastele sa manance malaiul?
 Ce se sfatuira ei, ce vorbira, ca numai se întoarsera sa întrebe pe cucoana ce vorba fu aia.
 Daca venira dinaintea cerdacului iara, prinsera a întreba:
 – Da’ bine, cucoana, ca ce sa fie vorba ce ne-ai spus-o? Poate-se ca broastele sa manance malaiul?
 – Nu stiu daca broastele poate sa manance malai, au ba, raspunse cucoana; dara stiu ca roata nu poate sa fete manji.
 Tocmai atuncea îsi venira si taranii de acasa. Acum întelesera siritenia vorbei cucoanei, se mirara de atata întelepciune si se împacara cum stiura ei mai bine.
 Viind si boierul acasa, întreba:
 – Cine a mai fost p-aici în lipsa mea? Ce s-a mai petrecut?
 – Ce sa fie? raspunse ea. Iaca, iaca cine a venit si iaca ce s-a întamplat cu ei, si ce le-am zis eu.
 Boierul, cum auzi, îi zise:
 – Fiindca ai calcat fagaduiala si ai judecat fara mine, nu mai putem trai amandoi. Ia-ti ce poftesti de la mine si ce-ti este mai drag în casa mea, si sa te duci la tata-tau acasa.
 Cucoana zise:
 – Vorbele tale, barbate, sunt sfinte pentru mine, pentru ca de aceea barbatul este barbat. Nu sunt vinovata întru nimic, caci n-am judecat pe acei jeluitori, ci le-am spus numai unde este stapanul lor. Dar daca d-ta gasesti cu cale sa ma gonesti, eu ma supun fara sa cartesc si-ti multumesc înca din adancul sufletului pentru bunatatea ce ai de a ma lasa sa-mi ales ce mi-e mai drag din casa dumitale. Un lucru te mai rog: fiindca ma gonesti, lasa-ma sa ma mai veselesc o data si eu în casa domnului meu si barbat. Da o masa si cheama pe prietenii nostri si cunoscuti sa petrecem împreuna si sa ne chefuim pentru cea din urma oara.
 Boierul se îndupleca si porunci de facu o masa d-alea înfricosatele, unde chema prietenii si pe cei mai de aproape ai lor. Sezura, se înveselira si se chefuira cat le cerura inima. Cucoana însa tot îndesa paharele boierului si el tot bea. si(-i) mai dete unul, si înca unul, pana îl facu cuc. Se îmbata boierul de se coclise turta. Atunci si cucoana îl ia frumusel la spinare, fara sa mai simta boierul ceva si-l duse la tat-sau acasa, unde îl puse pe cuptor de dormi pana se trezi.
 A doua zi, cand se destepta, boierul, vazandu-se în astfel de hal, întreba unde se afla.
 Cucoana îi raspunse:
 – La tata acasa. Cand m-ai gonit de la d-ta, mi-ai dat voie sa iau din casa dumitale ce mi-o fi mai drag. Aceea am si facut. Nimic nu mi-a fost mai drag decat barbatul. Nu crez sa ma tii de rau pentru ca mi l-am luat.
 Cand auzi boierul asemenea vorbe cu noima, se gandi ce se gandi, apoi raspunse:
 – Aidem, nevasta, acasa, si sa traim ca în san de rai; acum pricep eu ce odor de femei am dobandit.
  Si m-am suit pe o sea
  Si am spus-o asa.
  M-am suit pe o roata
  Si am spus-o toata.