Voinicul cel cu cartea in mana nascut

A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea.

Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

– Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie? Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

– De! unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt! a fost peste poate.

– Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

– Sa ne despartim unchias, daca tu asa gasesti de cuviinta. Dara bine, cine sa ne inchiza ochii in ceasul cel de pe urma?

– Ca bine zici tu, babo; stai dara; ia sa iei tu basmaua mea care am avut-o in ziua de cununie si eu stergarul cel vargatel ce mi-ai adus de zestre. in toate zilele sa ne uitam la dansele; si cand vom vedea pe ele cate trei picaturi de sange, sa ne intoarcem acasa. Acesta sa fie semnul ca moartea s-a apropiat de unul din noi.

– Asa sa facem unchias.

Cum zisera si facura. Se gatira de drum, isi luara fiecare desaguta d-a umeri, in care baba puse pe fund basmaua barbatului ei, iara unchiasul stergarul cel vargatel al neveste-sei, si apucara unul spre rasarit, iara altul spre apus.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea.

Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

– Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie? Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

– De! unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt! a fost peste poate.

– Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

– Sa ne despartim unchias, daca tu asa gasesti de cuviinta. Dara bine, cine sa ne inchiza ochii in ceasul cel de pe urma?

– Ca bine zici tu, babo; stai dara; ia sa iei tu basmaua mea care am avut-o in ziua de cununie si eu stergarul cel vargatel ce mi-ai adus de zestre. in toate zilele sa ne uitam la dansele; si cand vom vedea pe ele cate trei picaturi de sange, sa ne intoarcem acasa. Acesta sa fie semnul ca moartea s-a apropiat de unul din noi.

– Asa sa facem unchias.

Cum zisera si facura. Se gatira de drum, isi luara fiecare desaguta d-a umeri, in care baba puse pe fund basmaua barbatului ei, iara unchiasul stergarul cel vargatel al neveste-sei, si apucara unul spre rasarit, iara altul spre apus.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea.

Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

– Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie? Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

– De! unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt! a fost peste poate.

– Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

– Sa ne despartim unchias, daca tu asa gasesti de cuviinta. Dara bine, cine sa ne inchiza ochii in ceasul cel de pe urma?

– Ca bine zici tu, babo; stai dara; ia sa iei tu basmaua mea care am avut-o in ziua de cununie si eu stergarul cel vargatel ce mi-ai adus de zestre. in toate zilele sa ne uitam la dansele; si cand vom vedea pe ele cate trei picaturi de sange, sa ne intoarcem acasa. Acesta sa fie semnul ca moartea s-a apropiat de unul din noi.

– Asa sa facem unchias.

Cum zisera si facura. Se gatira de drum, isi luara fiecare desaguta d-a umeri, in care baba puse pe fund basmaua barbatului ei, iara unchiasul stergarul cel vargatel al neveste-sei, si apucara unul spre rasarit, iara altul spre apus.
Noua zile si noua nopti se dusera, se dusera, si iara se dusera. intrebara si pe bun si pe rau, pe mare si pe mic ce ar face ei ca sa poata avea un copil. Ceea ce le spusera sa faca ei raspunsera ca au tot facut, dara in desert. Ei cautau sa le spuie cineva altceva, ce nu stiau ei, dara nu-si gasira omul.

A zecea zi sculandu-se unchiasul, iesi afara sa se spele, ca sa porneasca la drum mai departe. Cand lua stergarul sa se stearga pe ochi, ce sa vaza? Trei picaturi de sange pe dansul.
El isi zise: "Trebuie sa ma intorc acasa, caci Dumnezeu stie ce va fi patit baba mea." Intinse unchiasul la drum. Nu mai cauta nici de mancare, nici de odihna, si se intoarse acasa cum plecase.
– Ce ti s-a intamplat, babo? zise el, cum isi vazu jumatatea.

– Ce sa mi se intample, unchias? Iaca eu imi cautam de cale si intrebam in dreapta si in stanga, rugandu-ma de toti sa ma invete ceva ca sa putem avea un copil. Dara intrebarile si rugamintile mele le faceam in sec, caci imi raceam gura de surda. Si tot mergand inainte, am ajuns intr-o padure mare, mare, fara seaman, si m-am ratacit prin bungetul acelei paduri, de nu mai stiam pe unde sa ies la oameni.

Cand, o data vaz inaintea mea un mos, fleos de batran, uitat de moarte si de Dumnezeu. Eu ii spui dupa ce umblu si cum m-am ratacit. Mosul, incarcat de zile cum era, se pune jos, sta de vorba cu mine si, cu un grai blajin, imi arata drumul pe unde sa ies acasa, si imi zice sa ma intorc, caci ravna noastra a ascultat-o Dumnezeu.

– Si asta a fost semnul de pe stergarul meu?

– Se vede ca asta.

Atunci si ei se hotarara ca sa nu se mai desparta si sa ramaie sa-si manance amarul impreuna. Nu trecu mult dupa asta, si baba spuse unchiasului ca se simte ingreoata.

Aoleo! Unde era Dumnezeu sa vaza bucuria unchiasului cand auzi d-o asemenea veste buna!

Umbla de colo pana colo de bucurie si nu mai stia pe ce sa puie mana si ce sa faca.

si asa trecura zilele una dupa alta pana la noua luni, cand baba, cu ajutorul Maicii Domnului, nascu un dolofan de copil, de dragulet, si cu o carte in mana.

A treia seara cand venira ursitoarele, se intampla ca unchiasul sa fie destept. Pe dansul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, si de trei zile nu-i mai dase ochii in gene, tot umbland pe langa baba ca s-o ingrijeasca si s-o caute la boala. D-aia si cand venira ursitoarele, el nu dormea, ci sta starcit intr-un colt, ca si cand ar fi fost Matracuca, sora doamnei.

Cand incepura ursitoarele sa urseasca, el se facu numai urechi si auzi tot.

Cea mai mare din ursitoare zise:

– Acest copil are sa fie un Fat-Frumos, si are sa ajunga bogat.

Cea mijlocie zise:

– Pe acest copil, cand va fi el de doisprezece ani, are sa-l rapeasca duhurile rele.

Cea mica zise:

– Daca va scapa de duhurile rele, acest copil are sa ajunga imparat.

Atata ii trebui unchiasului sa auza, ca sa-i dea un cutit ascutit prin inima. El, vezi, nu se impaca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare il coprinse si, de pe acum chiar, incepu a planui cum sa faca sa-si scape copilasul de un asemenea rau.

Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.

Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.

Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.

Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.

P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.

Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. si asa si facura.

In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.

A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.

Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. soarecii si toate lighioanele acelea pierira.

A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.

Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.

Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intr-o prapastie adanca.

Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce. si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.

Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare. si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.

Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.

Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.

In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:

– Cine este?

El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.

Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.

Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.

Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.

– Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? s-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?

– Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.

Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.

La trei zile cand venira ursitoarele, o ursira ca ea sa nu se poata marita pana ce nu se va gasi cineva care sa petreaca o noapte in camara ei si sa scape teafar. Pasamite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru pacatul parintilor. Nu numai atat, dara ursitoarele intinse pedeapsa aceasta si asupra imparatiei. Ele zise ca din ziua cand va veni cel dintai petitor si nu va izbuti sa scape, toate orasele si toate satele sa se darame precum le-ai vazut si tu, si toti oamenii sa putrezeasca, sa le ramaie numai oasele. Aceasta ca sa ingrozeasca pe juni, ca sa nu vie in petit. Vezi d-ta, si fermecatorul acela care a facut pe imparateasa sa nasca fu pedepsit, caci umbra lui este care vine noaptea de munceste si chinuieste pe bietii tineri carii se incumet a ramanea in camara domnitei.

Multi tineri s-au incumes pana acum a face cercare, si toti au pierit.

Auzind unele ca acestea Fat-Frumos, zise portarului ca ar dori sa vaza si el pe fata de imparat.

– Fugi d-acolo, tatisorule, nu-ti mai baga sufletul in pacat. Fa-ti cruce si te departeaza de locurile acestea, ca sa nu-ti pierzi viata. Pacat de tineretile tale.

"Fie! isi zise baiatul, gandindu-se la cele ce patise pana acum, tot n-am eu la ce mai trai singur prin pustiitatile acestea", si starui ca sa-l duca in camara domnitei.

Portarul, daca vazu ca nu este chip sa-l opreasca de a merge, il duse la fata imparatului. Ei, cum se vazura, se si placura. Se vede ca ei erau facuti unul pentru altul. si de unde sa nu fie asa!

Biata fata imparatului ar fi dorit sa ramaie in noaptea aceea baiatul in camara ei; dara ii era mila de tineretele lui, cum de sa se prapadeasca o asa bunatate de june.

si impreuna cu portarul mai cercara inca o data sa-l faca a nu ramanea. Dara fu peste poate; caci Fat-Frumos era de aceia cari, cand isi pune in gand sa faca ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap.

si asa, cum veni seara, el se duse cu carticica lui in mana si statu in priveghere. Ce facu el, ce nu facu, ca vazu albul zilei. A doua zi il gasira tot cu cartea in mana si searbad, si galben ca turta de ceara, de pare ca muncise cine stie la ce lucruri grele, si cine stie cate nopti, nemancat si nebaut.
Se destepta si fata de unde dormea ea, si cum il vazu in carne si oase ii zise:

– Tu sa fii sotul meu.

Atunci o data, ca din senin, incepura a invia oamenii de prin orase si de prin sate slugile de prin curte, si toate cate erau cu suflet, in ziua cand veni cel intai petitor, incepu sa miste si sa se scoale ca dintr-un somn adanc.
Oamenii incepura la lucrul lor, ostirea a da in tampine si in surle, si a veni la curtea imparateasca sa se inchine cu slujba. De unde pana aci era tacere, moarte, acum te asurzeau strigatele si zgomotul ce facea multimea de oameni si de argati mergand fiecare la lucrul sau.
Portarul se buimacise la cele ce vedea. Nu stia incotro sa-si intoarca privirea si la ce sa se uite mai intai.

Fat-Frumos si cu domnita iesira si se aratara la lume. Multimea striga de bucurie de se auzea in cer strigatul lor, si din fiecare gura iesea vorbele: "Sa ne traiasca imparatul si imparateasa noastra!"

Fat-Frumos, daca se cununa cu fata, se aseza in scaunul imparatiei si-si tocmi ostile, boierimea si prostimea cum stia el in legea lui. Toti ramasera multumiti de tocmelele lui. Si petrecura ce petrecura cu fericire in casatoria lor; cand, intr-una din zile, isi aduse aminte de tatal sau si de muma-sa, si se intrista ca nu stia nimic de capataiul lor.

Imparateasa baga de seama intristarea lui, si ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, sa-l vada nici o clipa de ochi macar fara chef. Prinse a-l intreba. Iara daca ii spuse, ea il indemna sa se duca sa-si aduca parintii, si sa traiasca cu totii la un loc ca in sanul ma-sii.
Fat-Frumos asta si voia. si totusi nu se indura sa-si lase sotia singura. stia el, biet, ce va sa zica singuratatea. Dara intetindu-l si incingandu-l dorul de parinti, hotari sa se duca.

Inainte insa de a pleca, imparateasa, sotia lui, ii dete un inel, ce zicea ca il are de la mosi, de la stramosi, si ii spuse ca are puterea, cand il scoate din deget, se uita la dansul si doreste, sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. ii dete si pe vizitiul curtii, om vechi, credincios si iute la slujba, care sa nu se dezlipeasca de stapanul sau, nici cat ai da in amnar.
Asa capuit si pregatit de drum, pleca spre satul unde traiau parintii lui, dupa ce-si lua ziua buna de la imparateasa, de la boieri si de la ostasi. Drumul ii era sa treaca pe la imparatia lui Sefer imparat, pe la tara zanelor si Dumnezeu mai stie pe unde.
Trei ani si trei luni si trei zile tinu calatoria pana sa ajunga la satul parintilor lui. si trecand pe la imparatia lui Sefer imparat, l-a intampinat dregatorii curtii si l-a petrecut cu dragoste. si trecand si pe la tara zanelor, acestea se intreceau care de care sa-i arate mai multa cinste si sa-l petreaca.
Daca ajunse la satul parintilor sai, trase butca dinaintea bordeiului. Tata-sau si ma-sa nu-l cunoscura. El daca vazu asa, ceru sa-l gazduiasca. Batranii priimira, si-si cerura iertaciune ca nu pot sa-i dea mai mult decat ceea ce au, adica bordeiul lor. El se invoi si mase acolo. Peste noapte se scoala, iese afara binisor si, uitandu-se la inel, ii arata ca doreste sa se faca un palat infricosat in locul bordeiului aceluia.
N-apuca sa ispraveasca bine de gandit, si mi se ridica, neiculita, niste palaturi marete, impodobite cu de toate frumusetile, cu gradini falnice, cu izvoare limpezi, de sa te tot fi uitat la dansele si sa nu te saturi. Dara incamite pe dinauntru? Aci e aci. Camarile, lavitile, asternuturile, numai scumpeturi.
Cand se desteptara a doua zi unchiasul si cu baba si se vazura muiati numai in aur se speriara. Se frecau la ochi si se uitau in toate partile, si nu le veneau a crede ochilor lor. Li se pareau ca viseaza.
Atunci intra Fat-Frumos la dansii, ii scoase din uimirea in care cazusera si se descoperi, spuindu-le ca el este fiul lor cel rapit, si ca a ajuns imparat.
Cand auzira de unele ca acestea, unchiasul si baba murira si inviara de bucurie. Apoi il luara si il pupara si pe o parte si pe alta: iara el le saruta mainile.
Indata se facu zvon in sat ca unchiasul si baba se procopsira fara stirea lui Dumnezeu, si alerga lumea dupa lume ca sa vaza cu ochii lor minunea.
Ajungand si la urechile stapanului mosiei acest zvon, se duse si el de vazu palaturile si ramase cu ochii zgaiti. Acest om era pizmataret si zacas la inima. Nu voia, vezi, nici in ruptul capului, sa-l intreaca altii, nici in bogatie, nici in procopseala.
Se duse, deci, acolo, sa se incredinteze prin sine insusi de aceasta minune, si daca vazu pe Fat-Frumos, ar fi poftit dumnealui sa-l ginereasca, fiindca avea trei fete.
Pofti pe Fat-Frumos, ca sa vie si el pe la dansul p-acasa, ca sa lege prietenie. Fat-Frumos, cu inima curata si fara nici o vinovatie intr-insul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca il vazura, stapanul mosiei aduse vorba de casatorie, si-i spuse ca ar fi bun bucuros sa-i dea pe oricare va voi el sa ia din fetele lui.
Fat-Frumos le spuse curat ca el este insurat, si ca are de gand sa se intoarca la nevasta peste putin. Ba inca le spuse si cu ce putere facuse palaturile alea frumoasele daca il intrebara.
Pizmataretul de stapan al mosiei planui atunci cu fetele sale, cum sa faca sa fure inelul din degetul lui Fat-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, si poftira pe Fat-Frumos la masa la dansii ca sa se chefuiasca si sa petreaca impreuna, caci, ziceau ei, mai avea-vor zile sa se mai vaza au ba?
Fat-Frumos, fara sa-i plesneasca prin cap ce planuisera ei, se duse. Dupa ce se chefuira mancand si band cat le cerura inima, cand fura sa se scoale de la masa zacasul de proprietar ceru sa le mai dea cate un pahar sa bea, la botu calului, cum se zice. in paharul ce dete lui Fat-Frumos, amesteca, fara sa stie el niste buruieni adormitoare.
Cum bau, il si fura Aghiuta. Cazu intr-o amorteala sora cu moartea. Capul ii bananaia intr-o parte si intr-alta, de parca isi rupsese junghetura. il luara, deci, binisor, il pusera intr-un pat, si acolo ramase pana a doua zi. Pe cand dormea el dus, ii scoasera inelul din deget si il ascunsera.
A doua zi daca se destepta Fat-Frumos, ii fu rusine de ceea ce facuse. El se caia si se caina cum de sa faca el fapte de care nu mai facuse in viata lui, sa-si bea adeca si simtirile. El socotea, vezi, ca a baut ca un nemernic, si d-aia se imbatase asa.
Cum se destepta se si duse acasa fara sa bage de seama ca ii lipseste inelul din deget. Acasa daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca si cand n-ar fi mai fost, iar in locul lui gasi iarasi bordeiul parintilor lui. Se mai cai el o toana de neghiobia ce facuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea aluia.
Se hotari dara sa se intoarca la imparatia lui, sa nu se mai intalneasca cu niste asemenea oameni rai la suflet. El zise si parintilor lui sa mearga cu dansul, sa traiasca ca in rai. Dara ei se multumira a le ramanea oasele in satuceanul in care se nascusera, si poftira fiului lor o viata lina si fara de suparari diavolesti.
Bietul Fat-Frumos, trist ca-si pierduse inelul, trist ca parintii sai nu voiesc a merge sa traiasca cu dansul, sta cu capul rezemat pe mana si se gandea cum sa faca ca toate sa-i iasa inde bine. Cand, deodata, se infatiseaza inainte-i vizitiul ce-i dase imparateasa.
– Ce ai, stapane, de esti asa trist, fara sa te mangai?
Au doara priimit-ai niscaiva stiri rele de la imparatie?
– Ba stiri rele de la imparatie n-am priimit, dragul meu. Dara iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat. si-i spuse tot, din fir pana-n ata.
– Ia lasa, stapane, nu te mai mahni asa pentru atata lucru de nimic.

– Ce stai tu de vorbesti, omule? Apoi de nimic lucru iei tu ca am pierdut inelul, asa scula rara? si de putin lucru socotesti tu ca este a ma desparti de parinti fara sa mai nadajduiesc a-i vedea?
– Ba nu, stapane; dara ia sa ne intelegem la cuvinte.

Parintii imparatiei tale, daca nu vor sa vie sa traiasca pe langa d-ta, poti sa-i faci sa traiasca bine si aci, lasandu-le o sumulita bunicica de bani, de care ai, multumita Domnului, destui. Cat pentru inel, apoi imparateasa doamna noastra a avut de grije si pentru aceasta. La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu porunca strasnica ca sa ti-l dau numai atunci cand voi vedea ca mahnirea umbla sa te biruie. si tocmai acum mi se pare ca e timpul. Poftim!
si indata scotand din san un inel, ca si celalalt de frumos, i-l dete, mai adaogand a zice ca inelul acesta are darul, ca, uitandu-te la el si dorind, indata se va infatisa inaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci.
Tocmai atunci trecea p-acolo si stapanul mosiei, cel cu pricina, intr-o caruta cu patru telegari, mergand in treaba lui.

Fat-Frumos, cum lua inelul in mana, se uita la el, si pofti sa iasa cei doi arapi. indata se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, ca stau dinaintea lui, ageri si sprinteni ca niste pardosi.

– Ce poruncesti, stapane? zisera ei.
– Sa-mi luati pe chir ala care trece in caruta si sa nu-l slabiti pana nu va scoate inelul ce mi-a tras din deget miseleste.

Vezi ca el pricepuse ca betia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dara n-avusese ce-si face capului, d-aia si tacuse din gura.

Unde mi se repezira, neiculene, ai arapi, ca niste zmei si ca niste lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu prastia! intr-o clipa fura acolo, si unul apuca caii de darlogi si mi ti-i opri ca pe ei, si altul apuca pe pizmataretul de stapan al mosiei de piept, si cat te-ai sterge la ochi, fu si dat jos; si unde mi ti-l incepura a-l rasuci si a-l buchisi infundat, de-ti era mai mare mila de dansul.

Daca ii cerura arapii inelul, el tagaduia ca un nemernic. Se pusese diavolul calare pe inima lui si nu-l lasa nicidecum sa scoata inelul la iveala. Dara ce credeti ca arapii mi-l lasara numai asa, cu una, doua? Nici sa va ganditi.
il luara din nou la tarbaceala. Umbla prin mainile lor, de la unul la altul, ca o minge. il mai fatuira, il mai trudira, il luara din nou la rapanghele, si-l mai dara cateaua, de credeai ca se pierde prin mainile lor, si, ca sa spuie, nici cat.

Daca vazura arapii asa, ca se incainase si nu vrea sa dea inelul, il pusera jos, unul il tinea si altul scoase un cutit de la brau, il dete pe masat, si se facea ca vrea sa-l jupoaie de viu.

Vazu ala ca nu e gluma, ca-i sta viata numai intr-un fir de ata, si ca sa scape de moarte, spuse ca la el este inelul si-l scoase de-l dete arapilor.

Ar fi voit oamenii lui, vizitiul si argatul, sa sara sa-si scape stapanul din mana arapilor. Dar cine se putea apropia de dansii? Numai cate un branci le da acestia, si se duceau peste cap, de se sculau schilozi.

Fat-Frumos privea si crestea carnea pe el de multumire, cand vedea ca freaca ridichea becisnicului de zacas, dupa cum i se cuvenea.

Priimindu-si inelul Fat-Frumos, il baga in deget langa cellalt, si se hotari a se intoarce inapoi la imparatia sa. Dete parintilor lui vro doua, trei pungi de galbeni, fiindca nu voira a merge cu dansul, se gati de drum, se urca in butca si porni.
Dara cand se despartira? Plangea si lemnele si pietrele de jalea unchiasului si a babei. Vezi ca pricepura ei ca n-are sa se mai vaza. Poate ca in cer, dar aci pe pamant, de leac! si se duse, si se duse Fat-Frumos cale lunga departata, care de aci inainte se gateste, basmu mai frumos graieste, se duse pana ajunse la o poiana frumoasa, de marginea careia curgea un raulet. Aci isi cauta el loc de popas. Fie, ca-l si gasise, caci era o frumusete de nu te indurai sa te departezi de dansa.
Licheaua de stapan al mosiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul sa aiba pentru dansul inelul lui Fat-Frumos si mai multe nu. Se lua dupa dansul, si cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu soalda, mai cu prefacatorii, sa insele pe Fat-Frumos si sa-i dea pui de giol la inel.

Daca vazu Fat-Frumos ca vrea sa poposeasca, se opri si el mai cat colea, dupa un maracinis, si astepta pana sa adoarma.

Fat-Frumos, nici ca se gandea la niste astfel de miselii, el intinse pe pajiste niste scoarte scumpe ce le avea, se aseza pe dansele, manca si se culca. Vizitiul lui cel credincios statu de paza o buna bucata de timp, si daca vazu ca nici apele nu se mai misca, si fiind si ajuns de osteneala drumului, puse si el capul jos si-l fura somnul.

Cand vazu ca amandoi dorm dusi, ala iesi din crang binisor, si pas, pas, ca o mata cand pandeste la soareci, se apropie incetisor de Fat-Frumos, ii trage inelele din deget si p-aici ti-e drumul.

Iara daca se scula Fat-Frumos si vazu ca-i lipsesc inelele, crezu ca vizitiul i le-o fi luat, ca sa le puie bine, de teama sa nu le piarza dormind, si-l intreba. Vizitiul raspunse ca, Doamne fereste! nu i le-a luat el. Acum intelese ca vreun fur i le-a sters si se intrista, nevoie mare.

Asa suparat, porunci de inhama caii la butca si porni. El nu stia ca cine sa i le fi luat, si n-avea pe cine apuca de ele. si mergand el asa si ciudindu-se si framantandu-se de mahnire, se gandea ca se sa raspunza el imparatesei, cand l-o intreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o data cu capul, sa-l creaza nestine ca este neharnic, mototol si adormit.

Tocmai pe cand parerea de rau il ajunsese si mai si decat pana aci, erau trecand printr-o padure mare si deasa. Dodata auzi niste balauri de lautari tragand din viori, de gandeai ca mananca foc, si din ce in ce se apropiau. Nu trecu mult si iata ca lautarii trecura pe langa butca lui Fat-Frumos, tot cantand, si-i detera buna-ziua.

Fat-Frumos le multumi si prinse a-i intreba:

– Dara de unde veniti, bre, oameni buni, si unde va duceti?

Lautarii raspunsera:

– Ne ducem sa cantam la nunta imparatesei tale.

– Cum sa cantati la nunta imparatesei mele? intreba Fat-Frumos, caruia ii sari inima de frica.

– Apoi, sa vezi dumneata. Un imparat din vecinatate, vazand ca este atata diastima de vreme de cand ai plecat si nu te-ai mai intors s-a sculat cu oaste asupra imparatiei tale, ca sa sileasca pe imparateasa a lua de sot pe fiul sau. imparateasa s-a impotrivit foarte, si de doua ori s-au lovit ostile si de doua ori acel imparat a fost biruitor. in cele din urma, nici imparateasa nu mai tragea nadejde c-o sa te intorci. si de mila, ca sa nu se mai prapadeasca orasele si satele si atata sumedenie de oaste, s-a induplecat a asculta cererea imparatului, si maine le este nunta.

– Cum se poate una ca asta?

– Iaca, se poate si se prea poate. Dara fiindca te intorci, si daca voiesti sa ajungi inaintea nuntii, lasa-ti butca sa vie pe urma, si tu aideti cu noi.

Fat-Frumos n-astepta sa-i mai zica inca o data. Se dete binisor jos din butca, si porni cu lautarii la drum. Unul din lautari il lua in carca, si cand isi facu vant, se arunca drept in slava cerului, si mergea ca vartejul. Ar fi voit el sa mearga ca gandul, dara ii fu teama sa nu plesneasca fierea in Fat-Frumos.

Odata incepu Fat-Frumos sa strige:

– Stai, ma, sa-mi iar caciula, ca mi-a cazut din cap.

– Ce stai dumneata de vorbesti? Las-o incolo, la nevoile, caciula, ca ea acum o fi cale de sase luni de departe, sa mergi cu piciorul pana acolo, unde a cazut ea.
Si mai merse ce mai merse si se coborara la scara palatului imparatiei sale.
Aci daca ajunse, imparateasa si toti boierii si toata oastea iesira intru intampinarea lui. Dupa ce-si dara bun-gasit si bun-venit, ii povestira cum imparatul vecin s-a sculat cu razboi asupra lor, cum oastea lui a spart oastea imparatiei lui de doua ori, si cum se gatesc pentru a treia lovire.

Apoi imparateasa ii spuse ca ea a facut acele mestesuguri cu lautarii, ca sa-l aduca mai curand, ca stie cum a pierdut inelele si ce-a patit.

Pe cand vorbeau inca, iaca un curier ca se infatiseaza inaintea lor si da imparatesei inelele cu pricina si imparatului caciula ce-i cazuse din cap.

Ea ii spuse ca doi din acei lautari ce a vazut el in padure a avut porunca: unul sa-l aduca pe dansul, si altul inelele.

Imparatul se veseli o toana; dara era suparat foarte cum de sa indrazneasca vecinul lor imparat sa se scoale cu razboi asupra imparatiei sale.

Si auzind gloatele de venirea lui Fat-Frumos veneau droaie sa se scrie la oaste. Se sculara, deci, cu mic cu mare, si facu oaste ca frunza si ca iarba. Fat-Frumos le tocmi si le invata cum sa mearga la razboi. si-l ascultau gloatele, ca-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lasau nici ei mai prejos. Vezi ca si el era drept, indurator si viteaz.

Pornind la razboi cu o sila asa de mare si de grozava sparse imparatia vecinului lor cutezator. Prinse in razboi si pe acel imparat vrajmas, impreuna cu fiul sau, si ii aduse de-i taiara dinaintea imparatesei.

Apoi intinzand coprinsul sau si asupra acelei imparatii si mai puind la cale toate cum sa ajunga supusii sai sa fie fericiti, se puse pe trai, si traira veac de om nesuparati de nimeni.

Noua zile si noua nopti se dusera, se dusera, si iara se dusera. intrebara si pe bun si pe rau, pe mare si pe mic ce ar face ei ca sa poata avea un copil. Ceea ce le spusera sa faca ei raspunsera ca au tot facut, dara in desert. Ei cautau sa le spuie cineva altceva, ce nu stiau ei, dara nu-si gasira omul.

A zecea zi sculandu-se unchiasul, iesi afara sa se spele, ca sa porneasca la drum mai departe. Cand lua stergarul sa se stearga pe ochi, ce sa vaza? Trei picaturi de sange pe dansul.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea.

Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

– Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie? Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

– De! unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt! a fost peste poate.

– Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

– Sa ne despartim unchias, daca tu asa gasesti de cuviinta. Dara bine, cine sa ne inchiza ochii in ceasul cel de pe urma?

– Ca bine zici tu, babo; stai dara; ia sa iei tu basmaua mea care am avut-o in ziua de cununie si eu stergarul cel vargatel ce mi-ai adus de zestre. in toate zilele sa ne uitam la dansele; si cand vom vedea pe ele cate trei picaturi de sange, sa ne intoarcem acasa. Acesta sa fie semnul ca moartea s-a apropiat de unul din noi.

– Asa sa facem unchias.

Cum zisera si facura. Se gatira de drum, isi luara fiecare desaguta d-a umeri, in care baba puse pe fund basmaua barbatului ei, iara unchiasul stergarul cel vargatel al neveste-sei, si apucara unul spre rasarit, iara altul spre apus.
Noua zile si noua nopti se dusera, se dusera, si iara se dusera. intrebara si pe bun si pe rau, pe mare si pe mic ce ar face ei ca sa poata avea un copil. Ceea ce le spusera sa faca ei raspunsera ca au tot facut, dara in desert. Ei cautau sa le spuie cineva altceva, ce nu stiau ei, dara nu-si gasira omul.

A zecea zi sculandu-se unchiasul, iesi afara sa se spele, ca sa porneasca la drum mai departe. Cand lua stergarul sa se stearga pe ochi, ce sa vaza? Trei picaturi de sange pe dansul.
El isi zise: "Trebuie sa ma intorc acasa, caci Dumnezeu stie ce va fi patit baba mea." Intinse unchiasul la drum. Nu mai cauta nici de mancare, nici de odihna, si se intoarse acasa cum plecase.
– Ce ti s-a intamplat, babo? zise el, cum isi vazu jumatatea.

– Ce sa mi se intample, unchias? Iaca eu imi cautam de cale si intrebam in dreapta si in stanga, rugandu-ma de toti sa ma invete ceva ca sa putem avea un copil. Dara intrebarile si rugamintile mele le faceam in sec, caci imi raceam gura de surda. Si tot mergand inainte, am ajuns intr-o padure mare, mare, fara seaman, si m-am ratacit prin bungetul acelei paduri, de nu mai stiam pe unde sa ies la oameni.

Cand, o data vaz inaintea mea un mos, fleos de batran, uitat de moarte si de Dumnezeu. Eu ii spui dupa ce umblu si cum m-am ratacit. Mosul, incarcat de zile cum era, se pune jos, sta de vorba cu mine si, cu un grai blajin, imi arata drumul pe unde sa ies acasa, si imi zice sa ma intorc, caci ravna noastra a ascultat-o Dumnezeu.

– Si asta a fost semnul de pe stergarul meu?

– Se vede ca asta.

Atunci si ei se hotarara ca sa nu se mai desparta si sa ramaie sa-si manance amarul impreuna. Nu trecu mult dupa asta, si baba spuse unchiasului ca se simte ingreoata.

Aoleo! Unde era Dumnezeu sa vaza bucuria unchiasului cand auzi d-o asemenea veste buna!

Umbla de colo pana colo de bucurie si nu mai stia pe ce sa puie mana si ce sa faca.

si asa trecura zilele una dupa alta pana la noua luni, cand baba, cu ajutorul Maicii Domnului, nascu un dolofan de copil, de dragulet, si cu o carte in mana.

A treia seara cand venira ursitoarele, se intampla ca unchiasul sa fie destept. Pe dansul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, si de trei zile nu-i mai dase ochii in gene, tot umbland pe langa baba ca s-o ingrijeasca si s-o caute la boala. D-aia si cand venira ursitoarele, el nu dormea, ci sta starcit intr-un colt, ca si cand ar fi fost Matracuca, sora doamnei.

Cand incepura ursitoarele sa urseasca, el se facu numai urechi si auzi tot.

Cea mai mare din ursitoare zise:

– Acest copil are sa fie un Fat-Frumos, si are sa ajunga bogat.

Cea mijlocie zise:

– Pe acest copil, cand va fi el de doisprezece ani, are sa-l rapeasca duhurile rele.

Cea mica zise:

– Daca va scapa de duhurile rele, acest copil are sa ajunga imparat.

Atata ii trebui unchiasului sa auza, ca sa-i dea un cutit ascutit prin inima. El, vezi, nu se impaca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare il coprinse si, de pe acum chiar, incepu a planui cum sa faca sa-si scape copilasul de un asemenea rau.

Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.

Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.

Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.

Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.

P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.

Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. si asa si facura.

In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.

A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.

Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. soarecii si toate lighioanele acelea pierira.

A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.

Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.

Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intr-o prapastie adanca.

Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce. si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.

Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare. si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.

Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.

Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.

In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:

– Cine este?

El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.

Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.

Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.

Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.

– Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? s-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?

– Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.

Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.

La trei zile cand venira ursitoarele, o ursira ca ea sa nu se poata marita pana ce nu se va gasi cineva care sa petreaca o noapte in camara ei si sa scape teafar. Pasamite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru pacatul parintilor. Nu numai atat, dara ursitoarele intinse pedeapsa aceasta si asupra imparatiei. Ele zise ca din ziua cand va veni cel dintai petitor si nu va izbuti sa scape, toate orasele si toate satele sa se darame precum le-ai vazut si tu, si toti oamenii sa putrezeasca, sa le ramaie numai oasele. Aceasta ca sa ingrozeasca pe juni, ca sa nu vie in petit. Vezi d-ta, si fermecatorul acela care a facut pe imparateasa sa nasca fu pedepsit, caci umbra lui este care vine noaptea de munceste si chinuieste pe bietii tineri carii se incumet a ramanea in camara domnitei.

Multi tineri s-au incumes pana acum a face cercare, si toti au pierit.

Auzind unele ca acestea Fat-Frumos, zise portarului ca ar dori sa vaza si el pe fata de imparat.

– Fugi d-acolo, tatisorule, nu-ti mai baga sufletul in pacat. Fa-ti cruce si te departeaza de locurile acestea, ca sa nu-ti pierzi viata. Pacat de tineretile tale.

"Fie! isi zise baiatul, gandindu-se la cele ce patise pana acum, tot n-am eu la ce mai trai singur prin pustiitatile acestea", si starui ca sa-l duca in camara domnitei.

Portarul, daca vazu ca nu este chip sa-l opreasca de a merge, il duse la fata imparatului. Ei, cum se vazura, se si placura. Se vede ca ei erau facuti unul pentru altul. si de unde sa nu fie asa!

Biata fata imparatului ar fi dorit sa ramaie in noaptea aceea baiatul in camara ei; dara ii era mila de tineretele lui, cum de sa se prapadeasca o asa bunatate de june.

si impreuna cu portarul mai cercara inca o data sa-l faca a nu ramanea. Dara fu peste poate; caci Fat-Frumos era de aceia cari, cand isi pune in gand sa faca ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap.

si asa, cum veni seara, el se duse cu carticica lui in mana si statu in priveghere. Ce facu el, ce nu facu, ca vazu albul zilei. A doua zi il gasira tot cu cartea in mana si searbad, si galben ca turta de ceara, de pare ca muncise cine stie la ce lucruri grele, si cine stie cate nopti, nemancat si nebaut.
Se destepta si fata de unde dormea ea, si cum il vazu in carne si oase ii zise:

– Tu sa fii sotul meu.

Atunci o data, ca din senin, incepura a invia oamenii de prin orase si de prin sate slugile de prin curte, si toate cate erau cu suflet, in ziua cand veni cel intai petitor, incepu sa miste si sa se scoale ca dintr-un somn adanc.
Oamenii incepura la lucrul lor, ostirea a da in tampine si in surle, si a veni la curtea imparateasca sa se inchine cu slujba. De unde pana aci era tacere, moarte, acum te asurzeau strigatele si zgomotul ce facea multimea de oameni si de argati mergand fiecare la lucrul sau.
Portarul se buimacise la cele ce vedea. Nu stia incotro sa-si intoarca privirea si la ce sa se uite mai intai.

Fat-Frumos si cu domnita iesira si se aratara la lume. Multimea striga de bucurie de se auzea in cer strigatul lor, si din fiecare gura iesea vorbele: "Sa ne traiasca imparatul si imparateasa noastra!"

Fat-Frumos, daca se cununa cu fata, se aseza in scaunul imparatiei si-si tocmi ostile, boierimea si prostimea cum stia el in legea lui. Toti ramasera multumiti de tocmelele lui. Si petrecura ce petrecura cu fericire in casatoria lor; cand, intr-una din zile, isi aduse aminte de tatal sau si de muma-sa, si se intrista ca nu stia nimic de capataiul lor.

Imparateasa baga de seama intristarea lui, si ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, sa-l vada nici o clipa de ochi macar fara chef. Prinse a-l intreba. Iara daca ii spuse, ea il indemna sa se duca sa-si aduca parintii, si sa traiasca cu totii la un loc ca in sanul ma-sii.
Fat-Frumos asta si voia. si totusi nu se indura sa-si lase sotia singura. stia el, biet, ce va sa zica singuratatea. Dara intetindu-l si incingandu-l dorul de parinti, hotari sa se duca.

Inainte insa de a pleca, imparateasa, sotia lui, ii dete un inel, ce zicea ca il are de la mosi, de la stramosi, si ii spuse ca are puterea, cand il scoate din deget, se uita la dansul si doreste, sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. ii dete si pe vizitiul curtii, om vechi, credincios si iute la slujba, care sa nu se dezlipeasca de stapanul sau, nici cat ai da in amnar.
Asa capuit si pregatit de drum, pleca spre satul unde traiau parintii lui, dupa ce-si lua ziua buna de la imparateasa, de la boieri si de la ostasi. Drumul ii era sa treaca pe la imparatia lui Sefer imparat, pe la tara zanelor si Dumnezeu mai stie pe unde.
Trei ani si trei luni si trei zile tinu calatoria pana sa ajunga la satul parintilor lui. si trecand pe la imparatia lui Sefer imparat, l-a intampinat dregatorii curtii si l-a petrecut cu dragoste. si trecand si pe la tara zanelor, acestea se intreceau care de care sa-i arate mai multa cinste si sa-l petreaca.
Daca ajunse la satul parintilor sai, trase butca dinaintea bordeiului. Tata-sau si ma-sa nu-l cunoscura. El daca vazu asa, ceru sa-l gazduiasca. Batranii priimira, si-si cerura iertaciune ca nu pot sa-i dea mai mult decat ceea ce au, adica bordeiul lor. El se invoi si mase acolo. Peste noapte se scoala, iese afara binisor si, uitandu-se la inel, ii arata ca doreste sa se faca un palat infricosat in locul bordeiului aceluia.
N-apuca sa ispraveasca bine de gandit, si mi se ridica, neiculita, niste palaturi marete, impodobite cu de toate frumusetile, cu gradini falnice, cu izvoare limpezi, de sa te tot fi uitat la dansele si sa nu te saturi. Dara incamite pe dinauntru? Aci e aci. Camarile, lavitile, asternuturile, numai scumpeturi.
Cand se desteptara a doua zi unchiasul si cu baba si se vazura muiati numai in aur se speriara. Se frecau la ochi si se uitau in toate partile, si nu le veneau a crede ochilor lor. Li se pareau ca viseaza.
Atunci intra Fat-Frumos la dansii, ii scoase din uimirea in care cazusera si se descoperi, spuindu-le ca el este fiul lor cel rapit, si ca a ajuns imparat.
Cand auzira de unele ca acestea, unchiasul si baba murira si inviara de bucurie. Apoi il luara si il pupara si pe o parte si pe alta: iara el le saruta mainile.
Indata se facu zvon in sat ca unchiasul si baba se procopsira fara stirea lui Dumnezeu, si alerga lumea dupa lume ca sa vaza cu ochii lor minunea.
Ajungand si la urechile stapanului mosiei acest zvon, se duse si el de vazu palaturile si ramase cu ochii zgaiti. Acest om era pizmataret si zacas la inima. Nu voia, vezi, nici in ruptul capului, sa-l intreaca altii, nici in bogatie, nici in procopseala.
Se duse, deci, acolo, sa se incredinteze prin sine insusi de aceasta minune, si daca vazu pe Fat-Frumos, ar fi poftit dumnealui sa-l ginereasca, fiindca avea trei fete.
Pofti pe Fat-Frumos, ca sa vie si el pe la dansul p-acasa, ca sa lege prietenie. Fat-Frumos, cu inima curata si fara nici o vinovatie intr-insul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca il vazura, stapanul mosiei aduse vorba de casatorie, si-i spuse ca ar fi bun bucuros sa-i dea pe oricare va voi el sa ia din fetele lui.
Fat-Frumos le spuse curat ca el este insurat, si ca are de gand sa se intoarca la nevasta peste putin. Ba inca le spuse si cu ce putere facuse palaturile alea frumoasele daca il intrebara.
Pizmataretul de stapan al mosiei planui atunci cu fetele sale, cum sa faca sa fure inelul din degetul lui Fat-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, si poftira pe Fat-Frumos la masa la dansii ca sa se chefuiasca si sa petreaca impreuna, caci, ziceau ei, mai avea-vor zile sa se mai vaza au ba?
Fat-Frumos, fara sa-i plesneasca prin cap ce planuisera ei, se duse. Dupa ce se chefuira mancand si band cat le cerura inima, cand fura sa se scoale de la masa zacasul de proprietar ceru sa le mai dea cate un pahar sa bea, la botu calului, cum se zice. in paharul ce dete lui Fat-Frumos, amesteca, fara sa stie el niste buruieni adormitoare.
Cum bau, il si fura Aghiuta. Cazu intr-o amorteala sora cu moartea. Capul ii bananaia intr-o parte si intr-alta, de parca isi rupsese junghetura. il luara, deci, binisor, il pusera intr-un pat, si acolo ramase pana a doua zi. Pe cand dormea el dus, ii scoasera inelul din deget si il ascunsera.
A doua zi daca se destepta Fat-Frumos, ii fu rusine de ceea ce facuse. El se caia si se caina cum de sa faca el fapte de care nu mai facuse in viata lui, sa-si bea adeca si simtirile. El socotea, vezi, ca a baut ca un nemernic, si d-aia se imbatase asa.
Cum se destepta se si duse acasa fara sa bage de seama ca ii lipseste inelul din deget. Acasa daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca si cand n-ar fi mai fost, iar in locul lui gasi iarasi bordeiul parintilor lui. Se mai cai el o toana de neghiobia ce facuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea aluia.
Se hotari dara sa se intoarca la imparatia lui, sa nu se mai intalneasca cu niste asemenea oameni rai la suflet. El zise si parintilor lui sa mearga cu dansul, sa traiasca ca in rai. Dara ei se multumira a le ramanea oasele in satuceanul in care se nascusera, si poftira fiului lor o viata lina si fara de suparari diavolesti.
Bietul Fat-Frumos, trist ca-si pierduse inelul, trist ca parintii sai nu voiesc a merge sa traiasca cu dansul, sta cu capul rezemat pe mana si se gandea cum sa faca ca toate sa-i iasa inde bine. Cand, deodata, se infatiseaza inainte-i vizitiul ce-i dase imparateasa.
– Ce ai, stapane, de esti asa trist, fara sa te mangai?
Au doara priimit-ai niscaiva stiri rele de la imparatie?
– Ba stiri rele de la imparatie n-am priimit, dragul meu. Dara iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat. si-i spuse tot, din fir pana-n ata.
– Ia lasa, stapane, nu te mai mahni asa pentru atata lucru de nimic.

– Ce stai tu de vorbesti, omule? Apoi de nimic lucru iei tu ca am pierdut inelul, asa scula rara? si de putin lucru socotesti tu ca este a ma desparti de parinti fara sa mai nadajduiesc a-i vedea?
– Ba nu, stapane; dara ia sa ne intelegem la cuvinte.

Parintii imparatiei tale, daca nu vor sa vie sa traiasca pe langa d-ta, poti sa-i faci sa traiasca bine si aci, lasandu-le o sumulita bunicica de bani, de care ai, multumita Domnului, destui. Cat pentru inel, apoi imparateasa doamna noastra a avut de grije si pentru aceasta. La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu porunca strasnica ca sa ti-l dau numai atunci cand voi vedea ca mahnirea umbla sa te biruie. si tocmai acum mi se pare ca e timpul. Poftim!
si indata scotand din san un inel, ca si celalalt de frumos, i-l dete, mai adaogand a zice ca inelul acesta are darul, ca, uitandu-te la el si dorind, indata se va infatisa inaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci.
Tocmai atunci trecea p-acolo si stapanul mosiei, cel cu pricina, intr-o caruta cu patru telegari, mergand in treaba lui.

Fat-Frumos, cum lua inelul in mana, se uita la el, si pofti sa iasa cei doi arapi. indata se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, ca stau dinaintea lui, ageri si sprinteni ca niste pardosi.

– Ce poruncesti, stapane? zisera ei.
– Sa-mi luati pe chir ala care trece in caruta si sa nu-l slabiti pana nu va scoate inelul ce mi-a tras din deget miseleste.

Vezi ca el pricepuse ca betia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dara n-avusese ce-si face capului, d-aia si tacuse din gura.

Unde mi se repezira, neiculene, ai arapi, ca niste zmei si ca niste lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu prastia! intr-o clipa fura acolo, si unul apuca caii de darlogi si mi ti-i opri ca pe ei, si altul apuca pe pizmataretul de stapan al mosiei de piept, si cat te-ai sterge la ochi, fu si dat jos; si unde mi ti-l incepura a-l rasuci si a-l buchisi infundat, de-ti era mai mare mila de dansul.

Daca ii cerura arapii inelul, el tagaduia ca un nemernic. Se pusese diavolul calare pe inima lui si nu-l lasa nicidecum sa scoata inelul la iveala. Dara ce credeti ca arapii mi-l lasara numai asa, cu una, doua? Nici sa va ganditi.
il luara din nou la tarbaceala. Umbla prin mainile lor, de la unul la altul, ca o minge. il mai fatuira, il mai trudira, il luara din nou la rapanghele, si-l mai dara cateaua, de credeai ca se pierde prin mainile lor, si, ca sa spuie, nici cat.

Daca vazura arapii asa, ca se incainase si nu vrea sa dea inelul, il pusera jos, unul il tinea si altul scoase un cutit de la brau, il dete pe masat, si se facea ca vrea sa-l jupoaie de viu.

Vazu ala ca nu e gluma, ca-i sta viata numai intr-un fir de ata, si ca sa scape de moarte, spuse ca la el este inelul si-l scoase de-l dete arapilor.

Ar fi voit oamenii lui, vizitiul si argatul, sa sara sa-si scape stapanul din mana arapilor. Dar cine se putea apropia de dansii? Numai cate un branci le da acestia, si se duceau peste cap, de se sculau schilozi.

Fat-Frumos privea si crestea carnea pe el de multumire, cand vedea ca freaca ridichea becisnicului de zacas, dupa cum i se cuvenea.

Priimindu-si inelul Fat-Frumos, il baga in deget langa cellalt, si se hotari a se intoarce inapoi la imparatia sa. Dete parintilor lui vro doua, trei pungi de galbeni, fiindca nu voira a merge cu dansul, se gati de drum, se urca in butca si porni.
Dara cand se despartira? Plangea si lemnele si pietrele de jalea unchiasului si a babei. Vezi ca pricepura ei ca n-are sa se mai vaza. Poate ca in cer, dar aci pe pamant, de leac! si se duse, si se duse Fat-Frumos cale lunga departata, care de aci inainte se gateste, basmu mai frumos graieste, se duse pana ajunse la o poiana frumoasa, de marginea careia curgea un raulet. Aci isi cauta el loc de popas. Fie, ca-l si gasise, caci era o frumusete de nu te indurai sa te departezi de dansa.
Licheaua de stapan al mosiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul sa aiba pentru dansul inelul lui Fat-Frumos si mai multe nu. Se lua dupa dansul, si cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu soalda, mai cu prefacatorii, sa insele pe Fat-Frumos si sa-i dea pui de giol la inel.

Daca vazu Fat-Frumos ca vrea sa poposeasca, se opri si el mai cat colea, dupa un maracinis, si astepta pana sa adoarma.

Fat-Frumos, nici ca se gandea la niste astfel de miselii, el intinse pe pajiste niste scoarte scumpe ce le avea, se aseza pe dansele, manca si se culca. Vizitiul lui cel credincios statu de paza o buna bucata de timp, si daca vazu ca nici apele nu se mai misca, si fiind si ajuns de osteneala drumului, puse si el capul jos si-l fura somnul.

Cand vazu ca amandoi dorm dusi, ala iesi din crang binisor, si pas, pas, ca o mata cand pandeste la soareci, se apropie incetisor de Fat-Frumos, ii trage inelele din deget si p-aici ti-e drumul.

Iara daca se scula Fat-Frumos si vazu ca-i lipsesc inelele, crezu ca vizitiul i le-o fi luat, ca sa le puie bine, de teama sa nu le piarza dormind, si-l intreba. Vizitiul raspunse ca, Doamne fereste! nu i le-a luat el. Acum intelese ca vreun fur i le-a sters si se intrista, nevoie mare.

Asa suparat, porunci de inhama caii la butca si porni. El nu stia ca cine sa i le fi luat, si n-avea pe cine apuca de ele. si mergand el asa si ciudindu-se si framantandu-se de mahnire, se gandea ca se sa raspunza el imparatesei, cand l-o intreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o data cu capul, sa-l creaza nestine ca este neharnic, mototol si adormit.

Tocmai pe cand parerea de rau il ajunsese si mai si decat pana aci, erau trecand printr-o padure mare si deasa. Dodata auzi niste balauri de lautari tragand din viori, de gandeai ca mananca foc, si din ce in ce se apropiau. Nu trecu mult si iata ca lautarii trecura pe langa butca lui Fat-Frumos, tot cantand, si-i detera buna-ziua.

Fat-Frumos le multumi si prinse a-i intreba:

– Dara de unde veniti, bre, oameni buni, si unde va duceti?

Lautarii raspunsera:

– Ne ducem sa cantam la nunta imparatesei tale.

– Cum sa cantati la nunta imparatesei mele? intreba Fat-Frumos, caruia ii sari inima de frica.

– Apoi, sa vezi dumneata. Un imparat din vecinatate, vazand ca este atata diastima de vreme de cand ai plecat si nu te-ai mai intors s-a sculat cu oaste asupra imparatiei tale, ca sa sileasca pe imparateasa a lua de sot pe fiul sau. imparateasa s-a impotrivit foarte, si de doua ori s-au lovit ostile si de doua ori acel imparat a fost biruitor. in cele din urma, nici imparateasa nu mai tragea nadejde c-o sa te intorci. si de mila, ca sa nu se mai prapadeasca orasele si satele si atata sumedenie de oaste, s-a induplecat a asculta cererea imparatului, si maine le este nunta.

– Cum se poate una ca asta?

– Iaca, se poate si se prea poate. Dara fiindca te intorci, si daca voiesti sa ajungi inaintea nuntii, lasa-ti butca sa vie pe urma, si tu aideti cu noi.

Fat-Frumos n-astepta sa-i mai zica inca o data. Se dete binisor jos din butca, si porni cu lautarii la drum. Unul din lautari il lua in carca, si cand isi facu vant, se arunca drept in slava cerului, si mergea ca vartejul. Ar fi voit el sa mearga ca gandul, dara ii fu teama sa nu plesneasca fierea in Fat-Frumos.

Odata incepu Fat-Frumos sa strige:

– Stai, ma, sa-mi iar caciula, ca mi-a cazut din cap.

– Ce stai dumneata de vorbesti? Las-o incolo, la nevoile, caciula, ca ea acum o fi cale de sase luni de departe, sa mergi cu piciorul pana acolo, unde a cazut ea.
Si mai merse ce mai merse si se coborara la scara palatului imparatiei sale.
Aci daca ajunse, imparateasa si toti boierii si toata oastea iesira intru intampinarea lui. Dupa ce-si dara bun-gasit si bun-venit, ii povestira cum imparatul vecin s-a sculat cu razboi asupra lor, cum oastea lui a spart oastea imparatiei lui de doua ori, si cum se gatesc pentru a treia lovire.

Apoi imparateasa ii spuse ca ea a facut acele mestesuguri cu lautarii, ca sa-l aduca mai curand, ca stie cum a pierdut inelele si ce-a patit.

Pe cand vorbeau inca, iaca un curier ca se infatiseaza inaintea lor si da imparatesei inelele cu pricina si imparatului caciula ce-i cazuse din cap.

Ea ii spuse ca doi din acei lautari ce a vazut el in padure a avut porunca: unul sa-l aduca pe dansul, si altul inelele.

Imparatul se veseli o toana; dara era suparat foarte cum de sa indrazneasca vecinul lor imparat sa se scoale cu razboi asupra imparatiei sale.

Si auzind gloatele de venirea lui Fat-Frumos veneau droaie sa se scrie la oaste. Se sculara, deci, cu mic cu mare, si facu oaste ca frunza si ca iarba. Fat-Frumos le tocmi si le invata cum sa mearga la razboi. si-l ascultau gloatele, ca-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lasau nici ei mai prejos. Vezi ca si el era drept, indurator si viteaz.

Pornind la razboi cu o sila asa de mare si de grozava sparse imparatia vecinului lor cutezator. Prinse in razboi si pe acel imparat vrajmas, impreuna cu fiul sau, si ii aduse de-i taiara dinaintea imparatesei.

Apoi intinzand coprinsul sau si asupra acelei imparatii si mai puind la cale toate cum sa ajunga supusii sai sa fie fericiti, se puse pe trai, si traira veac de om nesuparati de nimeni.

El isi zise: "Trebuie sa ma intorc acasa, caci Dumnezeu stie ce va fi patit baba mea." Intinse unchiasul la drum. Nu mai cauta nici de mancare, nici de odihna, si se intoarse acasa cum plecase.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea.

Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

– Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie? Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

– De! unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt! a fost peste poate.

– Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

– Sa ne despartim unchias, daca tu asa gasesti de cuviinta. Dara bine, cine sa ne inchiza ochii in ceasul cel de pe urma?

– Ca bine zici tu, babo; stai dara; ia sa iei tu basmaua mea care am avut-o in ziua de cununie si eu stergarul cel vargatel ce mi-ai adus de zestre. in toate zilele sa ne uitam la dansele; si cand vom vedea pe ele cate trei picaturi de sange, sa ne intoarcem acasa. Acesta sa fie semnul ca moartea s-a apropiat de unul din noi.

– Asa sa facem unchias.

Cum zisera si facura. Se gatira de drum, isi luara fiecare desaguta d-a umeri, in care baba puse pe fund basmaua barbatului ei, iara unchiasul stergarul cel vargatel al neveste-sei, si apucara unul spre rasarit, iara altul spre apus.
Noua zile si noua nopti se dusera, se dusera, si iara se dusera. intrebara si pe bun si pe rau, pe mare si pe mic ce ar face ei ca sa poata avea un copil. Ceea ce le spusera sa faca ei raspunsera ca au tot facut, dara in desert. Ei cautau sa le spuie cineva altceva, ce nu stiau ei, dara nu-si gasira omul.

A zecea zi sculandu-se unchiasul, iesi afara sa se spele, ca sa porneasca la drum mai departe. Cand lua stergarul sa se stearga pe ochi, ce sa vaza? Trei picaturi de sange pe dansul.
El isi zise: "Trebuie sa ma intorc acasa, caci Dumnezeu stie ce va fi patit baba mea." Intinse unchiasul la drum. Nu mai cauta nici de mancare, nici de odihna, si se intoarse acasa cum plecase.
– Ce ti s-a intamplat, babo? zise el, cum isi vazu jumatatea.

– Ce sa mi se intample, unchias? Iaca eu imi cautam de cale si intrebam in dreapta si in stanga, rugandu-ma de toti sa ma invete ceva ca sa putem avea un copil. Dara intrebarile si rugamintile mele le faceam in sec, caci imi raceam gura de surda. Si tot mergand inainte, am ajuns intr-o padure mare, mare, fara seaman, si m-am ratacit prin bungetul acelei paduri, de nu mai stiam pe unde sa ies la oameni.

Cand, o data vaz inaintea mea un mos, fleos de batran, uitat de moarte si de Dumnezeu. Eu ii spui dupa ce umblu si cum m-am ratacit. Mosul, incarcat de zile cum era, se pune jos, sta de vorba cu mine si, cu un grai blajin, imi arata drumul pe unde sa ies acasa, si imi zice sa ma intorc, caci ravna noastra a ascultat-o Dumnezeu.

– Si asta a fost semnul de pe stergarul meu?

– Se vede ca asta.

Atunci si ei se hotarara ca sa nu se mai desparta si sa ramaie sa-si manance amarul impreuna. Nu trecu mult dupa asta, si baba spuse unchiasului ca se simte ingreoata.

Aoleo! Unde era Dumnezeu sa vaza bucuria unchiasului cand auzi d-o asemenea veste buna!

Umbla de colo pana colo de bucurie si nu mai stia pe ce sa puie mana si ce sa faca.

si asa trecura zilele una dupa alta pana la noua luni, cand baba, cu ajutorul Maicii Domnului, nascu un dolofan de copil, de dragulet, si cu o carte in mana.

A treia seara cand venira ursitoarele, se intampla ca unchiasul sa fie destept. Pe dansul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, si de trei zile nu-i mai dase ochii in gene, tot umbland pe langa baba ca s-o ingrijeasca si s-o caute la boala. D-aia si cand venira ursitoarele, el nu dormea, ci sta starcit intr-un colt, ca si cand ar fi fost Matracuca, sora doamnei.

Cand incepura ursitoarele sa urseasca, el se facu numai urechi si auzi tot.

Cea mai mare din ursitoare zise:

– Acest copil are sa fie un Fat-Frumos, si are sa ajunga bogat.

Cea mijlocie zise:

– Pe acest copil, cand va fi el de doisprezece ani, are sa-l rapeasca duhurile rele.

Cea mica zise:

– Daca va scapa de duhurile rele, acest copil are sa ajunga imparat.

Atata ii trebui unchiasului sa auza, ca sa-i dea un cutit ascutit prin inima. El, vezi, nu se impaca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare il coprinse si, de pe acum chiar, incepu a planui cum sa faca sa-si scape copilasul de un asemenea rau.

Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.

Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.

Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.

Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.

P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.

Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. si asa si facura.

In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.

A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.

Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. soarecii si toate lighioanele acelea pierira.

A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.

Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.

Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intr-o prapastie adanca.

Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce. si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.

Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare. si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.

Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.

Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.

In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:

– Cine este?

El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.

Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.

Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.

Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.

– Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? s-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?

– Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.

Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.

La trei zile cand venira ursitoarele, o ursira ca ea sa nu se poata marita pana ce nu se va gasi cineva care sa petreaca o noapte in camara ei si sa scape teafar. Pasamite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru pacatul parintilor. Nu numai atat, dara ursitoarele intinse pedeapsa aceasta si asupra imparatiei. Ele zise ca din ziua cand va veni cel dintai petitor si nu va izbuti sa scape, toate orasele si toate satele sa se darame precum le-ai vazut si tu, si toti oamenii sa putrezeasca, sa le ramaie numai oasele. Aceasta ca sa ingrozeasca pe juni, ca sa nu vie in petit. Vezi d-ta, si fermecatorul acela care a facut pe imparateasa sa nasca fu pedepsit, caci umbra lui este care vine noaptea de munceste si chinuieste pe bietii tineri carii se incumet a ramanea in camara domnitei.

Multi tineri s-au incumes pana acum a face cercare, si toti au pierit.

Auzind unele ca acestea Fat-Frumos, zise portarului ca ar dori sa vaza si el pe fata de imparat.

– Fugi d-acolo, tatisorule, nu-ti mai baga sufletul in pacat. Fa-ti cruce si te departeaza de locurile acestea, ca sa nu-ti pierzi viata. Pacat de tineretile tale.

"Fie! isi zise baiatul, gandindu-se la cele ce patise pana acum, tot n-am eu la ce mai trai singur prin pustiitatile acestea", si starui ca sa-l duca in camara domnitei.

Portarul, daca vazu ca nu este chip sa-l opreasca de a merge, il duse la fata imparatului. Ei, cum se vazura, se si placura. Se vede ca ei erau facuti unul pentru altul. si de unde sa nu fie asa!

Biata fata imparatului ar fi dorit sa ramaie in noaptea aceea baiatul in camara ei; dara ii era mila de tineretele lui, cum de sa se prapadeasca o asa bunatate de june.

si impreuna cu portarul mai cercara inca o data sa-l faca a nu ramanea. Dara fu peste poate; caci Fat-Frumos era de aceia cari, cand isi pune in gand sa faca ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap.

si asa, cum veni seara, el se duse cu carticica lui in mana si statu in priveghere. Ce facu el, ce nu facu, ca vazu albul zilei. A doua zi il gasira tot cu cartea in mana si searbad, si galben ca turta de ceara, de pare ca muncise cine stie la ce lucruri grele, si cine stie cate nopti, nemancat si nebaut.
Se destepta si fata de unde dormea ea, si cum il vazu in carne si oase ii zise:

– Tu sa fii sotul meu.

Atunci o data, ca din senin, incepura a invia oamenii de prin orase si de prin sate slugile de prin curte, si toate cate erau cu suflet, in ziua cand veni cel intai petitor, incepu sa miste si sa se scoale ca dintr-un somn adanc.
Oamenii incepura la lucrul lor, ostirea a da in tampine si in surle, si a veni la curtea imparateasca sa se inchine cu slujba. De unde pana aci era tacere, moarte, acum te asurzeau strigatele si zgomotul ce facea multimea de oameni si de argati mergand fiecare la lucrul sau.
Portarul se buimacise la cele ce vedea. Nu stia incotro sa-si intoarca privirea si la ce sa se uite mai intai.

Fat-Frumos si cu domnita iesira si se aratara la lume. Multimea striga de bucurie de se auzea in cer strigatul lor, si din fiecare gura iesea vorbele: "Sa ne traiasca imparatul si imparateasa noastra!"

Fat-Frumos, daca se cununa cu fata, se aseza in scaunul imparatiei si-si tocmi ostile, boierimea si prostimea cum stia el in legea lui. Toti ramasera multumiti de tocmelele lui. Si petrecura ce petrecura cu fericire in casatoria lor; cand, intr-una din zile, isi aduse aminte de tatal sau si de muma-sa, si se intrista ca nu stia nimic de capataiul lor.

Imparateasa baga de seama intristarea lui, si ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, sa-l vada nici o clipa de ochi macar fara chef. Prinse a-l intreba. Iara daca ii spuse, ea il indemna sa se duca sa-si aduca parintii, si sa traiasca cu totii la un loc ca in sanul ma-sii.
Fat-Frumos asta si voia. si totusi nu se indura sa-si lase sotia singura. stia el, biet, ce va sa zica singuratatea. Dara intetindu-l si incingandu-l dorul de parinti, hotari sa se duca.

Inainte insa de a pleca, imparateasa, sotia lui, ii dete un inel, ce zicea ca il are de la mosi, de la stramosi, si ii spuse ca are puterea, cand il scoate din deget, se uita la dansul si doreste, sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. ii dete si pe vizitiul curtii, om vechi, credincios si iute la slujba, care sa nu se dezlipeasca de stapanul sau, nici cat ai da in amnar.
Asa capuit si pregatit de drum, pleca spre satul unde traiau parintii lui, dupa ce-si lua ziua buna de la imparateasa, de la boieri si de la ostasi. Drumul ii era sa treaca pe la imparatia lui Sefer imparat, pe la tara zanelor si Dumnezeu mai stie pe unde.
Trei ani si trei luni si trei zile tinu calatoria pana sa ajunga la satul parintilor lui. si trecand pe la imparatia lui Sefer imparat, l-a intampinat dregatorii curtii si l-a petrecut cu dragoste. si trecand si pe la tara zanelor, acestea se intreceau care de care sa-i arate mai multa cinste si sa-l petreaca.
Daca ajunse la satul parintilor sai, trase butca dinaintea bordeiului. Tata-sau si ma-sa nu-l cunoscura. El daca vazu asa, ceru sa-l gazduiasca. Batranii priimira, si-si cerura iertaciune ca nu pot sa-i dea mai mult decat ceea ce au, adica bordeiul lor. El se invoi si mase acolo. Peste noapte se scoala, iese afara binisor si, uitandu-se la inel, ii arata ca doreste sa se faca un palat infricosat in locul bordeiului aceluia.
N-apuca sa ispraveasca bine de gandit, si mi se ridica, neiculita, niste palaturi marete, impodobite cu de toate frumusetile, cu gradini falnice, cu izvoare limpezi, de sa te tot fi uitat la dansele si sa nu te saturi. Dara incamite pe dinauntru? Aci e aci. Camarile, lavitile, asternuturile, numai scumpeturi.
Cand se desteptara a doua zi unchiasul si cu baba si se vazura muiati numai in aur se speriara. Se frecau la ochi si se uitau in toate partile, si nu le veneau a crede ochilor lor. Li se pareau ca viseaza.
Atunci intra Fat-Frumos la dansii, ii scoase din uimirea in care cazusera si se descoperi, spuindu-le ca el este fiul lor cel rapit, si ca a ajuns imparat.
Cand auzira de unele ca acestea, unchiasul si baba murira si inviara de bucurie. Apoi il luara si il pupara si pe o parte si pe alta: iara el le saruta mainile.
Indata se facu zvon in sat ca unchiasul si baba se procopsira fara stirea lui Dumnezeu, si alerga lumea dupa lume ca sa vaza cu ochii lor minunea.
Ajungand si la urechile stapanului mosiei acest zvon, se duse si el de vazu palaturile si ramase cu ochii zgaiti. Acest om era pizmataret si zacas la inima. Nu voia, vezi, nici in ruptul capului, sa-l intreaca altii, nici in bogatie, nici in procopseala.
Se duse, deci, acolo, sa se incredinteze prin sine insusi de aceasta minune, si daca vazu pe Fat-Frumos, ar fi poftit dumnealui sa-l ginereasca, fiindca avea trei fete.
Pofti pe Fat-Frumos, ca sa vie si el pe la dansul p-acasa, ca sa lege prietenie. Fat-Frumos, cu inima curata si fara nici o vinovatie intr-insul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca il vazura, stapanul mosiei aduse vorba de casatorie, si-i spuse ca ar fi bun bucuros sa-i dea pe oricare va voi el sa ia din fetele lui.
Fat-Frumos le spuse curat ca el este insurat, si ca are de gand sa se intoarca la nevasta peste putin. Ba inca le spuse si cu ce putere facuse palaturile alea frumoasele daca il intrebara.
Pizmataretul de stapan al mosiei planui atunci cu fetele sale, cum sa faca sa fure inelul din degetul lui Fat-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, si poftira pe Fat-Frumos la masa la dansii ca sa se chefuiasca si sa petreaca impreuna, caci, ziceau ei, mai avea-vor zile sa se mai vaza au ba?
Fat-Frumos, fara sa-i plesneasca prin cap ce planuisera ei, se duse. Dupa ce se chefuira mancand si band cat le cerura inima, cand fura sa se scoale de la masa zacasul de proprietar ceru sa le mai dea cate un pahar sa bea, la botu calului, cum se zice. in paharul ce dete lui Fat-Frumos, amesteca, fara sa stie el niste buruieni adormitoare.
Cum bau, il si fura Aghiuta. Cazu intr-o amorteala sora cu moartea. Capul ii bananaia intr-o parte si intr-alta, de parca isi rupsese junghetura. il luara, deci, binisor, il pusera intr-un pat, si acolo ramase pana a doua zi. Pe cand dormea el dus, ii scoasera inelul din deget si il ascunsera.
A doua zi daca se destepta Fat-Frumos, ii fu rusine de ceea ce facuse. El se caia si se caina cum de sa faca el fapte de care nu mai facuse in viata lui, sa-si bea adeca si simtirile. El socotea, vezi, ca a baut ca un nemernic, si d-aia se imbatase asa.
Cum se destepta se si duse acasa fara sa bage de seama ca ii lipseste inelul din deget. Acasa daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca si cand n-ar fi mai fost, iar in locul lui gasi iarasi bordeiul parintilor lui. Se mai cai el o toana de neghiobia ce facuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea aluia.
Se hotari dara sa se intoarca la imparatia lui, sa nu se mai intalneasca cu niste asemenea oameni rai la suflet. El zise si parintilor lui sa mearga cu dansul, sa traiasca ca in rai. Dara ei se multumira a le ramanea oasele in satuceanul in care se nascusera, si poftira fiului lor o viata lina si fara de suparari diavolesti.
Bietul Fat-Frumos, trist ca-si pierduse inelul, trist ca parintii sai nu voiesc a merge sa traiasca cu dansul, sta cu capul rezemat pe mana si se gandea cum sa faca ca toate sa-i iasa inde bine. Cand, deodata, se infatiseaza inainte-i vizitiul ce-i dase imparateasa.
– Ce ai, stapane, de esti asa trist, fara sa te mangai?
Au doara priimit-ai niscaiva stiri rele de la imparatie?
– Ba stiri rele de la imparatie n-am priimit, dragul meu. Dara iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat. si-i spuse tot, din fir pana-n ata.
– Ia lasa, stapane, nu te mai mahni asa pentru atata lucru de nimic.

– Ce stai tu de vorbesti, omule? Apoi de nimic lucru iei tu ca am pierdut inelul, asa scula rara? si de putin lucru socotesti tu ca este a ma desparti de parinti fara sa mai nadajduiesc a-i vedea?
– Ba nu, stapane; dara ia sa ne intelegem la cuvinte.

Parintii imparatiei tale, daca nu vor sa vie sa traiasca pe langa d-ta, poti sa-i faci sa traiasca bine si aci, lasandu-le o sumulita bunicica de bani, de care ai, multumita Domnului, destui. Cat pentru inel, apoi imparateasa doamna noastra a avut de grije si pentru aceasta. La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu porunca strasnica ca sa ti-l dau numai atunci cand voi vedea ca mahnirea umbla sa te biruie. si tocmai acum mi se pare ca e timpul. Poftim!
si indata scotand din san un inel, ca si celalalt de frumos, i-l dete, mai adaogand a zice ca inelul acesta are darul, ca, uitandu-te la el si dorind, indata se va infatisa inaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci.
Tocmai atunci trecea p-acolo si stapanul mosiei, cel cu pricina, intr-o caruta cu patru telegari, mergand in treaba lui.

Fat-Frumos, cum lua inelul in mana, se uita la el, si pofti sa iasa cei doi arapi. indata se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, ca stau dinaintea lui, ageri si sprinteni ca niste pardosi.

– Ce poruncesti, stapane? zisera ei.
– Sa-mi luati pe chir ala care trece in caruta si sa nu-l slabiti pana nu va scoate inelul ce mi-a tras din deget miseleste.

Vezi ca el pricepuse ca betia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dara n-avusese ce-si face capului, d-aia si tacuse din gura.

Unde mi se repezira, neiculene, ai arapi, ca niste zmei si ca niste lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu prastia! intr-o clipa fura acolo, si unul apuca caii de darlogi si mi ti-i opri ca pe ei, si altul apuca pe pizmataretul de stapan al mosiei de piept, si cat te-ai sterge la ochi, fu si dat jos; si unde mi ti-l incepura a-l rasuci si a-l buchisi infundat, de-ti era mai mare mila de dansul.

Daca ii cerura arapii inelul, el tagaduia ca un nemernic. Se pusese diavolul calare pe inima lui si nu-l lasa nicidecum sa scoata inelul la iveala. Dara ce credeti ca arapii mi-l lasara numai asa, cu una, doua? Nici sa va ganditi.
il luara din nou la tarbaceala. Umbla prin mainile lor, de la unul la altul, ca o minge. il mai fatuira, il mai trudira, il luara din nou la rapanghele, si-l mai dara cateaua, de credeai ca se pierde prin mainile lor, si, ca sa spuie, nici cat.

Daca vazura arapii asa, ca se incainase si nu vrea sa dea inelul, il pusera jos, unul il tinea si altul scoase un cutit de la brau, il dete pe masat, si se facea ca vrea sa-l jupoaie de viu.

Vazu ala ca nu e gluma, ca-i sta viata numai intr-un fir de ata, si ca sa scape de moarte, spuse ca la el este inelul si-l scoase de-l dete arapilor.

Ar fi voit oamenii lui, vizitiul si argatul, sa sara sa-si scape stapanul din mana arapilor. Dar cine se putea apropia de dansii? Numai cate un branci le da acestia, si se duceau peste cap, de se sculau schilozi.

Fat-Frumos privea si crestea carnea pe el de multumire, cand vedea ca freaca ridichea becisnicului de zacas, dupa cum i se cuvenea.

Priimindu-si inelul Fat-Frumos, il baga in deget langa cellalt, si se hotari a se intoarce inapoi la imparatia sa. Dete parintilor lui vro doua, trei pungi de galbeni, fiindca nu voira a merge cu dansul, se gati de drum, se urca in butca si porni.
Dara cand se despartira? Plangea si lemnele si pietrele de jalea unchiasului si a babei. Vezi ca pricepura ei ca n-are sa se mai vaza. Poate ca in cer, dar aci pe pamant, de leac! si se duse, si se duse Fat-Frumos cale lunga departata, care de aci inainte se gateste, basmu mai frumos graieste, se duse pana ajunse la o poiana frumoasa, de marginea careia curgea un raulet. Aci isi cauta el loc de popas. Fie, ca-l si gasise, caci era o frumusete de nu te indurai sa te departezi de dansa.
Licheaua de stapan al mosiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul sa aiba pentru dansul inelul lui Fat-Frumos si mai multe nu. Se lua dupa dansul, si cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu soalda, mai cu prefacatorii, sa insele pe Fat-Frumos si sa-i dea pui de giol la inel.

Daca vazu Fat-Frumos ca vrea sa poposeasca, se opri si el mai cat colea, dupa un maracinis, si astepta pana sa adoarma.

Fat-Frumos, nici ca se gandea la niste astfel de miselii, el intinse pe pajiste niste scoarte scumpe ce le avea, se aseza pe dansele, manca si se culca. Vizitiul lui cel credincios statu de paza o buna bucata de timp, si daca vazu ca nici apele nu se mai misca, si fiind si ajuns de osteneala drumului, puse si el capul jos si-l fura somnul.

Cand vazu ca amandoi dorm dusi, ala iesi din crang binisor, si pas, pas, ca o mata cand pandeste la soareci, se apropie incetisor de Fat-Frumos, ii trage inelele din deget si p-aici ti-e drumul.

Iara daca se scula Fat-Frumos si vazu ca-i lipsesc inelele, crezu ca vizitiul i le-o fi luat, ca sa le puie bine, de teama sa nu le piarza dormind, si-l intreba. Vizitiul raspunse ca, Doamne fereste! nu i le-a luat el. Acum intelese ca vreun fur i le-a sters si se intrista, nevoie mare.

Asa suparat, porunci de inhama caii la butca si porni. El nu stia ca cine sa i le fi luat, si n-avea pe cine apuca de ele. si mergand el asa si ciudindu-se si framantandu-se de mahnire, se gandea ca se sa raspunza el imparatesei, cand l-o intreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o data cu capul, sa-l creaza nestine ca este neharnic, mototol si adormit.

Tocmai pe cand parerea de rau il ajunsese si mai si decat pana aci, erau trecand printr-o padure mare si deasa. Dodata auzi niste balauri de lautari tragand din viori, de gandeai ca mananca foc, si din ce in ce se apropiau. Nu trecu mult si iata ca lautarii trecura pe langa butca lui Fat-Frumos, tot cantand, si-i detera buna-ziua.

Fat-Frumos le multumi si prinse a-i intreba:

– Dara de unde veniti, bre, oameni buni, si unde va duceti?

Lautarii raspunsera:

– Ne ducem sa cantam la nunta imparatesei tale.

– Cum sa cantati la nunta imparatesei mele? intreba Fat-Frumos, caruia ii sari inima de frica.

– Apoi, sa vezi dumneata. Un imparat din vecinatate, vazand ca este atata diastima de vreme de cand ai plecat si nu te-ai mai intors s-a sculat cu oaste asupra imparatiei tale, ca sa sileasca pe imparateasa a lua de sot pe fiul sau. imparateasa s-a impotrivit foarte, si de doua ori s-au lovit ostile si de doua ori acel imparat a fost biruitor. in cele din urma, nici imparateasa nu mai tragea nadejde c-o sa te intorci. si de mila, ca sa nu se mai prapadeasca orasele si satele si atata sumedenie de oaste, s-a induplecat a asculta cererea imparatului, si maine le este nunta.

– Cum se poate una ca asta?

– Iaca, se poate si se prea poate. Dara fiindca te intorci, si daca voiesti sa ajungi inaintea nuntii, lasa-ti butca sa vie pe urma, si tu aideti cu noi.

Fat-Frumos n-astepta sa-i mai zica inca o data. Se dete binisor jos din butca, si porni cu lautarii la drum. Unul din lautari il lua in carca, si cand isi facu vant, se arunca drept in slava cerului, si mergea ca vartejul. Ar fi voit el sa mearga ca gandul, dara ii fu teama sa nu plesneasca fierea in Fat-Frumos.

Odata incepu Fat-Frumos sa strige:

– Stai, ma, sa-mi iar caciula, ca mi-a cazut din cap.

– Ce stai dumneata de vorbesti? Las-o incolo, la nevoile, caciula, ca ea acum o fi cale de sase luni de departe, sa mergi cu piciorul pana acolo, unde a cazut ea.
Si mai merse ce mai merse si se coborara la scara palatului imparatiei sale.
Aci daca ajunse, imparateasa si toti boierii si toata oastea iesira intru intampinarea lui. Dupa ce-si dara bun-gasit si bun-venit, ii povestira cum imparatul vecin s-a sculat cu razboi asupra lor, cum oastea lui a spart oastea imparatiei lui de doua ori, si cum se gatesc pentru a treia lovire.

Apoi imparateasa ii spuse ca ea a facut acele mestesuguri cu lautarii, ca sa-l aduca mai curand, ca stie cum a pierdut inelele si ce-a patit.

Pe cand vorbeau inca, iaca un curier ca se infatiseaza inaintea lor si da imparatesei inelele cu pricina si imparatului caciula ce-i cazuse din cap.

Ea ii spuse ca doi din acei lautari ce a vazut el in padure a avut porunca: unul sa-l aduca pe dansul, si altul inelele.

Imparatul se veseli o toana; dara era suparat foarte cum de sa indrazneasca vecinul lor imparat sa se scoale cu razboi asupra imparatiei sale.

Si auzind gloatele de venirea lui Fat-Frumos veneau droaie sa se scrie la oaste. Se sculara, deci, cu mic cu mare, si facu oaste ca frunza si ca iarba. Fat-Frumos le tocmi si le invata cum sa mearga la razboi. si-l ascultau gloatele, ca-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lasau nici ei mai prejos. Vezi ca si el era drept, indurator si viteaz.

Pornind la razboi cu o sila asa de mare si de grozava sparse imparatia vecinului lor cutezator. Prinse in razboi si pe acel imparat vrajmas, impreuna cu fiul sau, si ii aduse de-i taiara dinaintea imparatesei.

Apoi intinzand coprinsul sau si asupra acelei imparatii si mai puind la cale toate cum sa ajunga supusii sai sa fie fericiti, se puse pe trai, si traira veac de om nesuparati de nimeni.

– Ce ti s-a intamplat, babo? zise el, cum isi vazu jumatatea.

– Ce sa mi se intample, unchias? Iaca eu imi cautam de cale si intrebam in dreapta si in stanga, rugandu-ma de toti sa ma invete ceva ca sa putem avea un copil. Dara intrebarile si rugamintile mele le faceam in sec, caci imi raceam gura de surda. Si tot mergand inainte, am ajuns intr-o padure mare, mare, fara seaman, si m-am ratacit prin bungetul acelei paduri, de nu mai stiam pe unde sa ies la oameni.

Cand, o data vaz inaintea mea un mos, fleos de batran, uitat de moarte si de Dumnezeu. Eu ii spui dupa ce umblu si cum m-am ratacit. Mosul, incarcat de zile cum era, se pune jos, sta de vorba cu mine si, cu un grai blajin, imi arata drumul pe unde sa ies acasa, si imi zice sa ma intorc, caci ravna noastra a ascultat-o Dumnezeu.

– Si asta a fost semnul de pe stergarul meu?

– Se vede ca asta.

Atunci si ei se hotarara ca sa nu se mai desparta si sa ramaie sa-si manance amarul impreuna. Nu trecu mult dupa asta, si baba spuse unchiasului ca se simte ingreoata.

Aoleo! Unde era Dumnezeu sa vaza bucuria unchiasului cand auzi d-o asemenea veste buna!

Umbla de colo pana colo de bucurie si nu mai stia pe ce sa puie mana si ce sa faca.

si asa trecura zilele una dupa alta pana la noua luni, cand baba, cu ajutorul Maicii Domnului, nascu un dolofan de copil, de dragulet, si cu o carte in mana.

A treia seara cand venira ursitoarele, se intampla ca unchiasul sa fie destept. Pe dansul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, si de trei zile nu-i mai dase ochii in gene, tot umbland pe langa baba ca s-o ingrijeasca si s-o caute la boala. D-aia si cand venira ursitoarele, el nu dormea, ci sta starcit intr-un colt, ca si cand ar fi fost Matracuca, sora doamnei.

Cand incepura ursitoarele sa urseasca, el se facu numai urechi si auzi tot.

Cea mai mare din ursitoare zise:

– Acest copil are sa fie un Fat-Frumos, si are sa ajunga bogat.

Cea mijlocie zise:

– Pe acest copil, cand va fi el de doisprezece ani, are sa-l rapeasca duhurile rele.

Cea mica zise:

– Daca va scapa de duhurile rele, acest copil are sa ajunga imparat.

Atata ii trebui unchiasului sa auza, ca sa-i dea un cutit ascutit prin inima. El, vezi, nu se impaca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare il coprinse si, de pe acum chiar, incepu a planui cum sa faca sa-si scape copilasul de un asemenea rau.

Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.

Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.

Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.

Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.

P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.

Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. si asa si facura.

In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.

A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.

Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. soarecii si toate lighioanele acelea pierira.

A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.

Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.

Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intr-o prapastie adanca.

Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce. si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.

Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare. si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.

Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.

Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.

In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:

– Cine este?

El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.

Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.

Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.

Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.

– Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? s-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?

– Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.

Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.

La trei zile cand venira ursitoarele, o ursira ca ea sa nu se poata marita pana ce nu se va gasi cineva care sa petreaca o noapte in camara ei si sa scape teafar. Pasamite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru pacatul parintilor. Nu numai atat, dara ursitoarele intinse pedeapsa aceasta si asupra imparatiei. Ele zise ca din ziua cand va veni cel dintai petitor si nu va izbuti sa scape, toate orasele si toate satele sa se darame precum le-ai vazut si tu, si toti oamenii sa putrezeasca, sa le ramaie numai oasele. Aceasta ca sa ingrozeasca pe juni, ca sa nu vie in petit. Vezi d-ta, si fermecatorul acela care a facut pe imparateasa sa nasca fu pedepsit, caci umbra lui este care vine noaptea de munceste si chinuieste pe bietii tineri carii se incumet a ramanea in camara domnitei.

Multi tineri s-au incumes pana acum a face cercare, si toti au pierit.

Auzind unele ca acestea Fat-Frumos, zise portarului ca ar dori sa vaza si el pe fata de imparat.

– Fugi d-acolo, tatisorule, nu-ti mai baga sufletul in pacat. Fa-ti cruce si te departeaza de locurile acestea, ca sa nu-ti pierzi viata. Pacat de tineretile tale.

"Fie! isi zise baiatul, gandindu-se la cele ce patise pana acum, tot n-am eu la ce mai trai singur prin pustiitatile acestea", si starui ca sa-l duca in camara domnitei.

Portarul, daca vazu ca nu este chip sa-l opreasca de a merge, il duse la fata imparatului. Ei, cum se vazura, se si placura. Se vede ca ei erau facuti unul pentru altul. si de unde sa nu fie asa!

Biata fata imparatului ar fi dorit sa ramaie in noaptea aceea baiatul in camara ei; dara ii era mila de tineretele lui, cum de sa se prapadeasca o asa bunatate de june.

si impreuna cu portarul mai cercara inca o data sa-l faca a nu ramanea. Dara fu peste poate; caci Fat-Frumos era de aceia cari, cand isi pune in gand sa faca ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap.

si asa, cum veni seara, el se duse cu carticica lui in mana si statu in priveghere. Ce facu el, ce nu facu, ca vazu albul zilei. A doua zi il gasira tot cu cartea in mana si searbad, si galben ca turta de ceara, de pare ca muncise cine stie la ce lucruri grele, si cine stie cate nopti, nemancat si nebaut.

Se destepta si fata de unde dormea ea, si cum il vazu in carne si oase ii zise:

– Tu sa fii sotul meu.

Atunci o data, ca din senin, incepura a invia oamenii de prin orase si de prin sate slugile de prin curte, si toate cate erau cu suflet, in ziua cand veni cel intai petitor, incepu sa miste si sa se scoale ca dintr-un somn adanc.

Oamenii incepura la lucrul lor, ostirea a da in tampine si in surle, si a veni la curtea imparateasca sa se inchine cu slujba. De unde pana aci era tacere, moarte, acum te asurzeau strigatele si zgomotul ce facea multimea de oameni si de argati mergand fiecare la lucrul sau.

Portarul se buimacise la cele ce vedea. Nu stia incotro sa-si intoarca privirea si la ce sa se uite mai intai.

Fat-Frumos si cu domnita iesira si se aratara la lume. Multimea striga de bucurie de se auzea in cer strigatul lor, si din fiecare gura iesea vorbele: "Sa ne traiasca imparatul si imparateasa noastra!"

Fat-Frumos, daca se cununa cu fata, se aseza in scaunul imparatiei si-si tocmi ostile, boierimea si prostimea cum stia el in legea lui. Toti ramasera multumiti de tocmelele lui.

Si petrecura ce petrecura cu fericire in casatoria lor; cand, intr-una din zile, isi aduse aminte de tatal sau si de muma-sa, si se intrista ca nu stia nimic de capataiul lor.

Imparateasa baga de seama intristarea lui, si ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, sa-l vada nici o clipa de ochi macar fara chef. Prinse a-l intreba. Iara daca ii spuse, ea il indemna sa se duca sa-si aduca parintii, si sa traiasca cu totii la un loc ca in sanul ma-sii.

Fat-Frumos asta si voia. si totusi nu se indura sa-si lase sotia singura. stia el, biet, ce va sa zica singuratatea. Dara intetindu-l si incingandu-l dorul de parinti, hotari sa se duca.

Inainte insa de a pleca, imparateasa, sotia lui, ii dete un inel, ce zicea ca il are de la mosi, de la stramosi, si ii spuse ca are puterea, cand il scoate din deget, se uita la dansul si doreste, sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. ii dete si pe vizitiul curtii, om vechi, credincios si iute la slujba, care sa nu se dezlipeasca de stapanul sau, nici cat ai da in amnar.

Asa capuit si pregatit de drum, pleca spre satul unde traiau parintii lui, dupa ce-si lua ziua buna de la imparateasa, de la boieri si de la ostasi. Drumul ii era sa treaca pe la imparatia lui Sefer imparat, pe la tara zanelor si Dumnezeu mai stie pe unde.

Trei ani si trei luni si trei zile tinu calatoria pana sa ajunga la satul parintilor lui. si trecand pe la imparatia lui Sefer imparat, l-a intampinat dregatorii curtii si l-a petrecut cu dragoste. si trecand si pe la tara zanelor, acestea se intreceau care de care sa-i arate mai multa cinste si sa-l petreaca.

Daca ajunse la satul parintilor sai, trase butca dinaintea bordeiului. Tata-sau si ma-sa nu-l cunoscura. El daca vazu asa, ceru sa-l gazduiasca. Batranii priimira, si-si cerura iertaciune ca nu pot sa-i dea mai mult decat ceea ce au, adica bordeiul lor. El se invoi si mase acolo. Peste noapte se scoala, iese afara binisor si, uitandu-se la inel, ii arata ca doreste sa se faca un palat infricosat in locul bordeiului aceluia.

N-apuca sa ispraveasca bine de gandit, si mi se ridica, neiculita, niste palaturi marete, impodobite cu de toate frumusetile, cu gradini falnice, cu izvoare limpezi, de sa te tot fi uitat la dansele si sa nu te saturi. Dara incamite pe dinauntru? Aci e aci. Camarile, lavitile, asternuturile, numai scumpeturi.

Cand se desteptara a doua zi unchiasul si cu baba si se vazura muiati numai in aur se speriara. Se frecau la ochi si se uitau in toate partile, si nu le veneau a crede ochilor lor. Li se pareau ca viseaza.

Atunci intra Fat-Frumos la dansii, ii scoase din uimirea in care cazusera si se descoperi, spuindu-le ca el este fiul lor cel rapit, si ca a ajuns imparat.

Cand auzira de unele ca acestea, unchiasul si baba murira si inviara de bucurie. Apoi il luara si il pupara si pe o parte si pe alta: iara el le saruta mainile.

Indata se facu zvon in sat ca unchiasul si baba se procopsira fara stirea lui Dumnezeu, si alerga lumea dupa lume ca sa vaza cu ochii lor minunea.

Ajungand si la urechile stapanului mosiei acest zvon, se duse si el de vazu palaturile si ramase cu ochii zgaiti. Acest om era pizmataret si zacas la inima. Nu voia, vezi, nici in ruptul capului, sa-l intreaca altii, nici in bogatie, nici in procopseala.

Se duse, deci, acolo, sa se incredinteze prin sine insusi de aceasta minune, si daca vazu pe Fat-Frumos, ar fi poftit dumnealui sa-l ginereasca, fiindca avea trei fete.

Pofti pe Fat-Frumos, ca sa vie si el pe la dansul p-acasa, ca sa lege prietenie. Fat-Frumos, cu inima curata si fara nici o vinovatie intr-insul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca il vazura, stapanul mosiei aduse vorba de casatorie, si-i spuse ca ar fi bun bucuros sa-i dea pe oricare va voi el sa ia din fetele lui.

Fat-Frumos le spuse curat ca el este insurat, si ca are de gand sa se intoarca la nevasta peste putin. Ba inca le spuse si cu ce putere facuse palaturile alea frumoasele daca il intrebara.

Pizmataretul de stapan al mosiei planui atunci cu fetele sale, cum sa faca sa fure inelul din degetul lui Fat-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, si poftira pe Fat-Frumos la masa la dansii ca sa se chefuiasca si sa petreaca impreuna, caci, ziceau ei, mai avea-vor zile sa se mai vaza au ba?

Fat-Frumos, fara sa-i plesneasca prin cap ce planuisera ei, se duse. Dupa ce se chefuira mancand si band cat le cerura inima, cand fura sa se scoale de la masa zacasul de proprietar ceru sa le mai dea cate un pahar sa bea, la botu calului, cum se zice. in paharul ce dete lui Fat-Frumos, amesteca, fara sa stie el niste buruieni adormitoare.

Cum bau, il si fura Aghiuta. Cazu intr-o amorteala sora cu moartea. Capul ii bananaia intr-o parte si intr-alta, de parca isi rupsese junghetura. il luara, deci, binisor, il pusera intr-un pat, si acolo ramase pana a doua zi. Pe cand dormea el dus, ii scoasera inelul din deget si il ascunsera.

A doua zi daca se destepta Fat-Frumos, ii fu rusine de ceea ce facuse. El se caia si se caina cum de sa faca el fapte de care nu mai facuse in viata lui, sa-si bea adeca si simtirile. El socotea, vezi, ca a baut ca un nemernic, si d-aia se imbatase asa.

Cum se destepta se si duse acasa fara sa bage de seama ca ii lipseste inelul din deget. Acasa daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca si cand n-ar fi mai fost, iar in locul lui gasi iarasi bordeiul parintilor lui. Se mai cai el o toana de neghiobia ce facuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea aluia.

Se hotari dara sa se intoarca la imparatia lui, sa nu se mai intalneasca cu niste asemenea oameni rai la suflet. El zise si parintilor lui sa mearga cu dansul, sa traiasca ca in rai. Dara ei se multumira a le ramanea oasele in satuceanul in care se nascusera, si poftira fiului lor o viata lina si fara de suparari diavolesti.

Bietul Fat-Frumos, trist ca-si pierduse inelul, trist ca parintii sai nu voiesc a merge sa traiasca cu dansul, sta cu capul rezemat pe mana si se gandea cum sa faca ca toate sa-i iasa inde bine. Cand, deodata, se infatiseaza inainte-i vizitiul ce-i dase imparateasa.

– Ce ai, stapane, de esti asa trist, fara sa te mangai?

Au doara priimit-ai niscaiva stiri rele de la imparatie?

– Ba stiri rele de la imparatie n-am priimit, dragul meu. Dara iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat.
si-i spuse tot, din fir pana-n ata.

– Ia lasa, stapane, nu te mai mahni asa pentru atata lucru de nimic.

– Ce stai tu de vorbesti, omule? Apoi de nimic lucru iei tu ca am pierdut inelul, asa scula rara? si de putin lucru socotesti tu ca este a ma desparti de parinti fara sa mai nadajduiesc a-i vedea?
– Ba nu, stapane; dara ia sa ne intelegem la cuvinte.

Parintii imparatiei tale, daca nu vor sa vie sa traiasca pe langa d-ta, poti sa-i faci sa traiasca bine si aci, lasandu-le o sumulita bunicica de bani, de care ai, multumita Domnului, destui. Cat pentru inel, apoi imparateasa doamna noastra a avut de grije si pentru aceasta. La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu porunca strasnica ca sa ti-l dau numai atunci cand voi vedea ca mahnirea umbla sa te biruie. si tocmai acum mi se pare ca e timpul. Poftim!
si indata scotand din san un inel, ca si celalalt de frumos, i-l dete, mai adaogand a zice ca inelul acesta are darul, ca, uitandu-te la el si dorind, indata se va infatisa inaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci.
Tocmai atunci trecea p-acolo si stapanul mosiei, cel cu pricina, intr-o caruta cu patru telegari, mergand in treaba lui.

Fat-Frumos, cum lua inelul in mana, se uita la el, si pofti sa iasa cei doi arapi. indata se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, ca stau dinaintea lui, ageri si sprinteni ca niste pardosi.

– Ce poruncesti, stapane? zisera ei.
– Sa-mi luati pe chir ala care trece in caruta si sa nu-l slabiti pana nu va scoate inelul ce mi-a tras din deget miseleste.

Vezi ca el pricepuse ca betia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dara n-avusese ce-si face capului, d-aia si tacuse din gura.

Unde mi se repezira, neiculene, ai arapi, ca niste zmei si ca niste lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu prastia! intr-o clipa fura acolo, si unul apuca caii de darlogi si mi ti-i opri ca pe ei, si altul apuca pe pizmataretul de stapan al mosiei de piept, si cat te-ai sterge la ochi, fu si dat jos; si unde mi ti-l incepura a-l rasuci si a-l buchisi infundat, de-ti era mai mare mila de dansul.

Daca ii cerura arapii inelul, el tagaduia ca un nemernic. Se pusese diavolul calare pe inima lui si nu-l lasa nicidecum sa scoata inelul la iveala. Dara ce credeti ca arapii mi-l lasara numai asa, cu una, doua? Nici sa va ganditi.
il luara din nou la tarbaceala. Umbla prin mainile lor, de la unul la altul, ca o minge. il mai fatuira, il mai trudira, il luara din nou la rapanghele, si-l mai dara cateaua, de credeai ca se pierde prin mainile lor, si, ca sa spuie, nici cat.

Daca vazura arapii asa, ca se incainase si nu vrea sa dea inelul, il pusera jos, unul il tinea si altul scoase un cutit de la brau, il dete pe masat, si se facea ca vrea sa-l jupoaie de viu.

Vazu ala ca nu e gluma, ca-i sta viata numai intr-un fir de ata, si ca sa scape de moarte, spuse ca la el este inelul si-l scoase de-l dete arapilor.

Ar fi voit oamenii lui, vizitiul si argatul, sa sara sa-si scape stapanul din mana arapilor. Dar cine se putea apropia de dansii? Numai cate un branci le da acestia, si se duceau peste cap, de se sculau schilozi.

Fat-Frumos privea si crestea carnea pe el de multumire, cand vedea ca freaca ridichea becisnicului de zacas, dupa cum i se cuvenea.

Priimindu-si inelul Fat-Frumos, il baga in deget langa cellalt, si se hotari a se intoarce inapoi la imparatia sa. Dete parintilor lui vro doua, trei pungi de galbeni, fiindca nu voira a merge cu dansul, se gati de drum, se urca in butca si porni.
Dara cand se despartira? Plangea si lemnele si pietrele de jalea unchiasului si a babei. Vezi ca pricepura ei ca n-are sa se mai vaza. Poate ca in cer, dar aci pe pamant, de leac! Si se duse, si se duse Fat-Frumos cale lunga departata, care de aci inainte se gateste, basmu mai frumos graieste, se duse pana ajunse la o poiana frumoasa, de marginea careia curgea un raulet. Aci isi cauta el loc de popas. Fie, ca-l si gasise, caci era o frumusete de nu te indurai sa te departezi de dansa.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea.

Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

– Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie? Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

– De! unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt! a fost peste poate.

– Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

– Sa ne despartim unchias, daca tu asa gasesti de cuviinta. Dara bine, cine sa ne inchiza ochii in ceasul cel de pe urma?

– Ca bine zici tu, babo; stai dara; ia sa iei tu basmaua mea care am avut-o in ziua de cununie si eu stergarul cel vargatel ce mi-ai adus de zestre. in toate zilele sa ne uitam la dansele; si cand vom vedea pe ele cate trei picaturi de sange, sa ne intoarcem acasa. Acesta sa fie semnul ca moartea s-a apropiat de unul din noi.

– Asa sa facem unchias.

Cum zisera si facura. Se gatira de drum, isi luara fiecare desaguta d-a umeri, in care baba puse pe fund basmaua barbatului ei, iara unchiasul stergarul cel vargatel al neveste-sei, si apucara unul spre rasarit, iara altul spre apus.
Noua zile si noua nopti se dusera, se dusera, si iara se dusera. intrebara si pe bun si pe rau, pe mare si pe mic ce ar face ei ca sa poata avea un copil. Ceea ce le spusera sa faca ei raspunsera ca au tot facut, dara in desert. Ei cautau sa le spuie cineva altceva, ce nu stiau ei, dara nu-si gasira omul.

A zecea zi sculandu-se unchiasul, iesi afara sa se spele, ca sa porneasca la drum mai departe. Cand lua stergarul sa se stearga pe ochi, ce sa vaza? Trei picaturi de sange pe dansul.
El isi zise: "Trebuie sa ma intorc acasa, caci Dumnezeu stie ce va fi patit baba mea." Intinse unchiasul la drum. Nu mai cauta nici de mancare, nici de odihna, si se intoarse acasa cum plecase.
– Ce ti s-a intamplat, babo? zise el, cum isi vazu jumatatea.

– Ce sa mi se intample, unchias? Iaca eu imi cautam de cale si intrebam in dreapta si in stanga, rugandu-ma de toti sa ma invete ceva ca sa putem avea un copil. Dara intrebarile si rugamintile mele le faceam in sec, caci imi raceam gura de surda. Si tot mergand inainte, am ajuns intr-o padure mare, mare, fara seaman, si m-am ratacit prin bungetul acelei paduri, de nu mai stiam pe unde sa ies la oameni.

Cand, o data vaz inaintea mea un mos, fleos de batran, uitat de moarte si de Dumnezeu. Eu ii spui dupa ce umblu si cum m-am ratacit. Mosul, incarcat de zile cum era, se pune jos, sta de vorba cu mine si, cu un grai blajin, imi arata drumul pe unde sa ies acasa, si imi zice sa ma intorc, caci ravna noastra a ascultat-o Dumnezeu.

– Si asta a fost semnul de pe stergarul meu?

– Se vede ca asta.

Atunci si ei se hotarara ca sa nu se mai desparta si sa ramaie sa-si manance amarul impreuna. Nu trecu mult dupa asta, si baba spuse unchiasului ca se simte ingreoata.

Aoleo! Unde era Dumnezeu sa vaza bucuria unchiasului cand auzi d-o asemenea veste buna!

Umbla de colo pana colo de bucurie si nu mai stia pe ce sa puie mana si ce sa faca.

si asa trecura zilele una dupa alta pana la noua luni, cand baba, cu ajutorul Maicii Domnului, nascu un dolofan de copil, de dragulet, si cu o carte in mana.

A treia seara cand venira ursitoarele, se intampla ca unchiasul sa fie destept. Pe dansul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, si de trei zile nu-i mai dase ochii in gene, tot umbland pe langa baba ca s-o ingrijeasca si s-o caute la boala. D-aia si cand venira ursitoarele, el nu dormea, ci sta starcit intr-un colt, ca si cand ar fi fost Matracuca, sora doamnei.

Cand incepura ursitoarele sa urseasca, el se facu numai urechi si auzi tot.

Cea mai mare din ursitoare zise:

– Acest copil are sa fie un Fat-Frumos, si are sa ajunga bogat.

Cea mijlocie zise:

– Pe acest copil, cand va fi el de doisprezece ani, are sa-l rapeasca duhurile rele.

Cea mica zise:

– Daca va scapa de duhurile rele, acest copil are sa ajunga imparat.

Atata ii trebui unchiasului sa auza, ca sa-i dea un cutit ascutit prin inima. El, vezi, nu se impaca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare il coprinse si, de pe acum chiar, incepu a planui cum sa faca sa-si scape copilasul de un asemenea rau.

Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.

Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.

Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.

Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.

P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.

Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. si asa si facura.

In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.

A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.

Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. soarecii si toate lighioanele acelea pierira.

A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.

Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.

Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intr-o prapastie adanca.

Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce. si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.

Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare. si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.

Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.

Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.

In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:

– Cine este?

El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.

Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.

Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.

Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.

– Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? s-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?

– Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.

Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.

La trei zile cand venira ursitoarele, o ursira ca ea sa nu se poata marita pana ce nu se va gasi cineva care sa petreaca o noapte in camara ei si sa scape teafar. Pasamite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru pacatul parintilor. Nu numai atat, dara ursitoarele intinse pedeapsa aceasta si asupra imparatiei. Ele zise ca din ziua cand va veni cel dintai petitor si nu va izbuti sa scape, toate orasele si toate satele sa se darame precum le-ai vazut si tu, si toti oamenii sa putrezeasca, sa le ramaie numai oasele. Aceasta ca sa ingrozeasca pe juni, ca sa nu vie in petit. Vezi d-ta, si fermecatorul acela care a facut pe imparateasa sa nasca fu pedepsit, caci umbra lui este care vine noaptea de munceste si chinuieste pe bietii tineri carii se incumet a ramanea in camara domnitei.

Multi tineri s-au incumes pana acum a face cercare, si toti au pierit.

Auzind unele ca acestea Fat-Frumos, zise portarului ca ar dori sa vaza si el pe fata de imparat.

– Fugi d-acolo, tatisorule, nu-ti mai baga sufletul in pacat. Fa-ti cruce si te departeaza de locurile acestea, ca sa nu-ti pierzi viata. Pacat de tineretile tale.

"Fie! isi zise baiatul, gandindu-se la cele ce patise pana acum, tot n-am eu la ce mai trai singur prin pustiitatile acestea", si starui ca sa-l duca in camara domnitei.

Portarul, daca vazu ca nu este chip sa-l opreasca de a merge, il duse la fata imparatului. Ei, cum se vazura, se si placura. Se vede ca ei erau facuti unul pentru altul. si de unde sa nu fie asa!

Biata fata imparatului ar fi dorit sa ramaie in noaptea aceea baiatul in camara ei; dara ii era mila de tineretele lui, cum de sa se prapadeasca o asa bunatate de june.

si impreuna cu portarul mai cercara inca o data sa-l faca a nu ramanea. Dara fu peste poate; caci Fat-Frumos era de aceia cari, cand isi pune in gand sa faca ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap.

si asa, cum veni seara, el se duse cu carticica lui in mana si statu in priveghere. Ce facu el, ce nu facu, ca vazu albul zilei. A doua zi il gasira tot cu cartea in mana si searbad, si galben ca turta de ceara, de pare ca muncise cine stie la ce lucruri grele, si cine stie cate nopti, nemancat si nebaut.

Se destepta si fata de unde dormea ea, si cum il vazu in carne si oase ii zise:

– Tu sa fii sotul meu.

Atunci o data, ca din senin, incepura a invia oamenii de prin orase si de prin sate slugile de prin curte, si toate cate erau cu suflet, in ziua cand veni cel intai petitor, incepu sa miste si sa se scoale ca dintr-un somn adanc.

Oamenii incepura la lucrul lor, ostirea a da in tampine si in surle, si a veni la curtea imparateasca sa se inchine cu slujba. De unde pana aci era tacere, moarte, acum te asurzeau strigatele si zgomotul ce facea multimea de oameni si de argati mergand fiecare la lucrul sau.

Portarul se buimacise la cele ce vedea. Nu stia incotro sa-si intoarca privirea si la ce sa se uite mai intai.

Fat-Frumos si cu domnita iesira si se aratara la lume. Multimea striga de bucurie de se auzea in cer strigatul lor, si din fiecare gura iesea vorbele: "Sa ne traiasca imparatul si imparateasa noastra!"

Fat-Frumos, daca se cununa cu fata, se aseza in scaunul imparatiei si-si tocmi ostile, boierimea si prostimea cum stia el in legea lui. Toti ramasera multumiti de tocmelele lui. Si petrecura ce petrecura cu fericire in casatoria lor; cand, intr-una din zile, isi aduse aminte de tatal sau si de muma-sa, si se intrista ca nu stia nimic de capataiul lor.

Imparateasa baga de seama intristarea lui, si ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, sa-l vada nici o clipa de ochi macar fara chef. Prinse a-l intreba. Iara daca ii spuse, ea il indemna sa se duca sa-si aduca parintii, si sa traiasca cu totii la un loc ca in sanul ma-sii.

Fat-Frumos asta si voia. si totusi nu se indura sa-si lase sotia singura. stia el, biet, ce va sa zica singuratatea. Dara intetindu-l si incingandu-l dorul de parinti, hotari sa se duca.

Inainte insa de a pleca, imparateasa, sotia lui, ii dete un inel, ce zicea ca il are de la mosi, de la stramosi, si ii spuse ca are puterea, cand il scoate din deget, se uita la dansul si doreste, sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. ii dete si pe vizitiul curtii, om vechi, credincios si iute la slujba, care sa nu se dezlipeasca de stapanul sau, nici cat ai da in amnar.

Asa capuit si pregatit de drum, pleca spre satul unde traiau parintii lui, dupa ce-si lua ziua buna de la imparateasa, de la boieri si de la ostasi. Drumul ii era sa treaca pe la imparatia lui Sefer imparat, pe la tara zanelor si Dumnezeu mai stie pe unde.

Trei ani si trei luni si trei zile tinu calatoria pana sa ajunga la satul parintilor lui. si trecand pe la imparatia lui Sefer imparat, l-a intampinat dregatorii curtii si l-a petrecut cu dragoste. si trecand si pe la tara zanelor, acestea se intreceau care de care sa-i arate mai multa cinste si sa-l petreaca.

Daca ajunse la satul parintilor sai, trase butca dinaintea bordeiului. Tata-sau si ma-sa nu-l cunoscura. El daca vazu asa, ceru sa-l gazduiasca. Batranii priimira, si-si cerura iertaciune ca nu pot sa-i dea mai mult decat ceea ce au, adica bordeiul lor. El se invoi si mase acolo. Peste noapte se scoala, iese afara binisor si, uitandu-se la inel, ii arata ca doreste sa se faca un palat infricosat in locul bordeiului aceluia.

N-apuca sa ispraveasca bine de gandit, si mi se ridica, neiculita, niste palaturi marete, impodobite cu de toate frumusetile, cu gradini falnice, cu izvoare limpezi, de sa te tot fi uitat la dansele si sa nu te saturi. Dara incamite pe dinauntru? Aci e aci. Camarile, lavitile, asternuturile, numai scumpeturi.

Cand se desteptara a doua zi unchiasul si cu baba si se vazura muiati numai in aur se speriara. Se frecau la ochi si se uitau in toate partile, si nu le veneau a crede ochilor lor. Li se pareau ca viseaza.

Atunci intra Fat-Frumos la dansii, ii scoase din uimirea in care cazusera si se descoperi, spuindu-le ca el este fiul lor cel rapit, si ca a ajuns imparat.

Cand auzira de unele ca acestea, unchiasul si baba murira si inviara de bucurie. Apoi il luara si il pupara si pe o parte si pe alta: iara el le saruta mainile.

Indata se facu zvon in sat ca unchiasul si baba se procopsira fara stirea lui Dumnezeu, si alerga lumea dupa lume ca sa vaza cu ochii lor minunea.

Ajungand si la urechile stapanului mosiei acest zvon, se duse si el de vazu palaturile si ramase cu ochii zgaiti. Acest om era pizmataret si zacas la inima. Nu voia, vezi, nici in ruptul capului, sa-l intreaca altii, nici in bogatie, nici in procopseala.

Se duse, deci, acolo, sa se incredinteze prin sine insusi de aceasta minune, si daca vazu pe Fat-Frumos, ar fi poftit dumnealui sa-l ginereasca, fiindca avea trei fete.

Pofti pe Fat-Frumos, ca sa vie si el pe la dansul p-acasa, ca sa lege prietenie. Fat-Frumos, cu inima curata si fara nici o vinovatie intr-insul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca il vazura, stapanul mosiei aduse vorba de casatorie, si-i spuse ca ar fi bun bucuros sa-i dea pe oricare va voi el sa ia din fetele lui.

Fat-Frumos le spuse curat ca el este insurat, si ca are de gand sa se intoarca la nevasta peste putin. Ba inca le spuse si cu ce putere facuse palaturile alea frumoasele daca il intrebara.

Pizmataretul de stapan al mosiei planui atunci cu fetele sale, cum sa faca sa fure inelul din degetul lui Fat-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, si poftira pe Fat-Frumos la masa la dansii ca sa se chefuiasca si sa petreaca impreuna, caci, ziceau ei, mai avea-vor zile sa se mai vaza au ba?

Fat-Frumos, fara sa-i plesneasca prin cap ce planuisera ei, se duse. Dupa ce se chefuira mancand si band cat le cerura inima, cand fura sa se scoale de la masa zacasul de proprietar ceru sa le mai dea cate un pahar sa bea, la botu calului, cum se zice. in paharul ce dete lui Fat-Frumos, amesteca, fara sa stie el niste buruieni adormitoare.
Cum bau, il si fura Aghiuta. Cazu intr-o amorteala sora cu moartea. Capul ii bananaia intr-o parte si intr-alta, de parca isi rupsese junghetura. il luara, deci, binisor, il pusera intr-un pat, si acolo ramase pana a doua zi. Pe cand dormea el dus, ii scoasera inelul din deget si il ascunsera.

A doua zi daca se destepta Fat-Frumos, ii fu rusine de ceea ce facuse. El se caia si se caina cum de sa faca el fapte de care nu mai facuse in viata lui, sa-si bea adeca si simtirile. El socotea, vezi, ca a baut ca un nemernic, si d-aia se imbatase asa.

Cum se destepta se si duse acasa fara sa bage de seama ca ii lipseste inelul din deget. Acasa daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca si cand n-ar fi mai fost, iar in locul lui gasi iarasi bordeiul parintilor lui. Se mai cai el o toana de neghiobia ce facuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea aluia.

Se hotari dara sa se intoarca la imparatia lui, sa nu se mai intalneasca cu niste asemenea oameni rai la suflet. El zise si parintilor lui sa mearga cu dansul, sa traiasca ca in rai. Dara ei se multumira a le ramanea oasele in satuceanul in care se nascusera, si poftira fiului lor o viata lina si fara de suparari diavolesti.

Bietul Fat-Frumos, trist ca-si pierduse inelul, trist ca parintii sai nu voiesc a merge sa traiasca cu dansul, sta cu capul rezemat pe mana si se gandea cum sa faca ca toate sa-i iasa inde bine. Cand, deodata, se infatiseaza inainte-i vizitiul ce-i dase imparateasa.

– Ce ai, stapane, de esti asa trist, fara sa te mangai?

Au doara priimit-ai niscaiva stiri rele de la imparatie?

– Ba stiri rele de la imparatie n-am priimit, dragul meu. Dara iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat.
si-i spuse tot, din fir pana-n ata.

– Ia lasa, stapane, nu te mai mahni asa pentru atata lucru de nimic.

– Ce stai tu de vorbesti, omule? Apoi de nimic lucru iei tu ca am pierdut inelul, asa scula rara? si de putin lucru socotesti tu ca este a ma desparti de parinti fara sa mai nadajduiesc a-i vedea?

– Ba nu, stapane; dara ia sa ne intelegem la cuvinte.

Parintii imparatiei tale, daca nu vor sa vie sa traiasca pe langa d-ta, poti sa-i faci sa traiasca bine si aci, lasandu-le o sumulita bunicica de bani, de care ai, multumita Domnului, destui. Cat pentru inel, apoi imparateasa doamna noastra a avut de grije si pentru aceasta. La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu porunca strasnica ca sa ti-l dau numai atunci cand voi vedea ca mahnirea umbla sa te biruie. si tocmai acum mi se pare ca e timpul. Poftim!
si indata scotand din san un inel, ca si celalalt de frumos, i-l dete, mai adaogand a zice ca inelul acesta are darul, ca, uitandu-te la el si dorind, indata se va infatisa inaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci.

Tocmai atunci trecea p-acolo si stapanul mosiei, cel cu pricina, intr-o caruta cu patru telegari, mergand in treaba lui.

Fat-Frumos, cum lua inelul in mana, se uita la el, si pofti sa iasa cei doi arapi. indata se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, ca stau dinaintea lui, ageri si sprinteni ca niste pardosi.

– Ce poruncesti, stapane? zisera ei.

– Sa-mi luati pe chir ala care trece in caruta si sa nu-l slabiti pana nu va scoate inelul ce mi-a tras din deget miseleste.

Vezi ca el pricepuse ca betia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dara n-avusese ce-si face capului, d-aia si tacuse din gura.

Unde mi se repezira, neiculene, ai arapi, ca niste zmei si ca niste lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu prastia! intr-o clipa fura acolo, si unul apuca caii de darlogi si mi ti-i opri ca pe ei, si altul apuca pe pizmataretul de stapan al mosiei de piept, si cat te-ai sterge la ochi, fu si dat jos; si unde mi ti-l incepura a-l rasuci si a-l buchisi infundat, de-ti era mai mare mila de dansul.

Daca ii cerura arapii inelul, el tagaduia ca un nemernic. Se pusese diavolul calare pe inima lui si nu-l lasa nicidecum sa scoata inelul la iveala. Dara ce credeti ca arapii mi-l lasara numai asa, cu una, doua? Nici sa va ganditi.
Il luara din nou la tarbaceala. Umbla prin mainile lor, de la unul la altul, ca o minge. il mai fatuira, il mai trudira, il luara din nou la rapanghele, si-l mai dara cateaua, de credeai ca se pierde prin mainile lor, si, ca sa spuie, nici cat.

Daca vazura arapii asa, ca se incainase si nu vrea sa dea inelul, il pusera jos, unul il tinea si altul scoase un cutit de la brau, il dete pe masat, si se facea ca vrea sa-l jupoaie de viu.

Vazu ala ca nu e gluma, ca-i sta viata numai intr-un fir de ata, si ca sa scape de moarte, spuse ca la el este inelul si-l scoase de-l dete arapilor.

Ar fi voit oamenii lui, vizitiul si argatul, sa sara sa-si scape stapanul din mana arapilor. Dar cine se putea apropia de dansii? Numai cate un branci le da acestia, si se duceau peste cap, de se sculau schilozi.

Fat-Frumos privea si crestea carnea pe el de multumire, cand vedea ca freaca ridichea becisnicului de zacas, dupa cum i se cuvenea.

Priimindu-si inelul Fat-Frumos, il baga in deget langa cellalt, si se hotari a se intoarce inapoi la imparatia sa. Dete parintilor lui vro doua, trei pungi de galbeni, fiindca nu voira a merge cu dansul, se gati de drum, se urca in butca si porni.

Dara cand se despartira? Plangea si lemnele si pietrele de jalea unchiasului si a babei. Vezi ca pricepura ei ca n-are sa se mai vaza. Poate ca in cer, dar aci pe pamant, de leac!

Si se duse, si se duse Fat-Frumos cale lunga departata, care de aci inainte se gateste, basmu mai frumos graieste, se duse pana ajunse la o poiana frumoasa, de marginea careia curgea un raulet. Aci isi cauta el loc de popas. Fie, ca-l si gasise, caci era o frumusete de nu te indurai sa te departezi de dansa.

Licheaua de stapan al mosiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul sa aiba pentru dansul inelul lui Fat-Frumos si mai multe nu. Se lua dupa dansul, si cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu soalda, mai cu prefacatorii, sa insele pe Fat-Frumos si sa-i dea pui de giol la inel.

Daca vazu Fat-Frumos ca vrea sa poposeasca, se opri si el mai cat colea, dupa un maracinis, si astepta pana sa adoarma.

Fat-Frumos, nici ca se gandea la niste astfel de miselii, el intinse pe pajiste niste scoarte scumpe ce le avea, se aseza pe dansele, manca si se culca. Vizitiul lui cel credincios statu de paza o buna bucata de timp, si daca vazu ca nici apele nu se mai misca, si fiind si ajuns de osteneala drumului, puse si el capul jos si-l fura somnul.

Cand vazu ca amandoi dorm dusi, ala iesi din crang binisor, si pas, pas, ca o mata cand pandeste la soareci, se apropie incetisor de Fat-Frumos, ii trage inelele din deget si p-aici ti-e drumul.

Iara daca se scula Fat-Frumos si vazu ca-i lipsesc inelele, crezu ca vizitiul i le-o fi luat, ca sa le puie bine, de teama sa nu le piarza dormind, si-l intreba. Vizitiul raspunse ca, Doamne fereste! nu i le-a luat el. Acum intelese ca vreun fur i le-a sters si se intrista, nevoie mare.

Asa suparat, porunci de inhama caii la butca si porni. El nu stia ca cine sa i le fi luat, si n-avea pe cine apuca de ele. si mergand el asa si ciudindu-se si framantandu-se de mahnire, se gandea ca se sa raspunza el imparatesei, cand l-o intreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o data cu capul, sa-l creaza nestine ca este neharnic, mototol si adormit.

Tocmai pe cand parerea de rau il ajunsese si mai si decat pana aci, erau trecand printr-o padure mare si deasa. Dodata auzi niste balauri de lautari tragand din viori, de gandeai ca mananca foc, si din ce in ce se apropiau. Nu trecu mult si iata ca lautarii trecura pe langa butca lui Fat-Frumos, tot cantand, si-i detera buna-ziua.

Fat-Frumos le multumi si prinse a-i intreba:

– Dara de unde veniti, bre, oameni buni, si unde va duceti?

Lautarii raspunsera:

– Ne ducem sa cantam la nunta imparatesei tale.

– Cum sa cantati la nunta imparatesei mele? intreba Fat-Frumos, caruia ii sari inima de frica.

– Apoi, sa vezi dumneata. Un imparat din vecinatate, vazand ca este atata diastima de vreme de cand ai plecat si nu te-ai mai intors s-a sculat cu oaste asupra imparatiei tale, ca sa sileasca pe imparateasa a lua de sot pe fiul sau. imparateasa s-a impotrivit foarte, si de doua ori s-au lovit ostile si de doua ori acel imparat a fost biruitor. in cele din urma, nici imparateasa nu mai tragea nadejde c-o sa te intorci. si de mila, ca sa nu se mai prapadeasca orasele si satele si atata sumedenie de oaste, s-a induplecat a asculta cererea imparatului, si maine le este nunta.

– Cum se poate una ca asta?

– Iaca, se poate si se prea poate. Dara fiindca te intorci, si daca voiesti sa ajungi inaintea nuntii, lasa-ti butca sa vie pe urma, si tu aideti cu noi.

Fat-Frumos n-astepta sa-i mai zica inca o data. Se dete binisor jos din butca, si porni cu lautarii la drum. Unul din lautari il lua in carca, si cand isi facu vant, se arunca drept in slava cerului, si mergea ca vartejul. Ar fi voit el sa mearga ca gandul, dara ii fu teama sa nu plesneasca fierea in Fat-Frumos.

Odata incepu Fat-Frumos sa strige:

– Stai, ma, sa-mi iar caciula, ca mi-a cazut din cap.

– Ce stai dumneata de vorbesti? Las-o incolo, la nevoile, caciula, ca ea acum o fi cale de sase luni de departe, sa mergi cu piciorul pana acolo, unde a cazut ea.

Si mai merse ce mai merse si se coborara la scara palatului imparatiei sale.

Aci daca ajunse, imparateasa si toti boierii si toata oastea iesira intru intampinarea lui. Dupa ce-si dara bun-gasit si bun-venit, ii povestira cum imparatul vecin s-a sculat cu razboi asupra lor, cum oastea lui a spart oastea imparatiei lui de doua ori, si cum se gatesc pentru a treia lovire.

Apoi imparateasa ii spuse ca ea a facut acele mestesuguri cu lautarii, ca sa-l aduca mai curand, ca stie cum a pierdut inelele si ce-a patit.

Pe cand vorbeau inca, iaca un curier ca se infatiseaza inaintea lor si da imparatesei inelele cu pricina si imparatului caciula ce-i cazuse din cap.

Ea ii spuse ca doi din acei lautari ce a vazut el in padure a avut porunca: unul sa-l aduca pe dansul, si altul inelele.

Imparatul se veseli o toana; dara era suparat foarte cum de sa indrazneasca vecinul lor imparat sa se scoale cu razboi asupra imparatiei sale.

Si auzind gloatele de venirea lui Fat-Frumos veneau droaie sa se scrie la oaste. Se sculara, deci, cu mic cu mare, si facu oaste ca frunza si ca iarba. Fat-Frumos le tocmi si le invata cum sa mearga la razboi. si-l ascultau gloatele, ca-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lasau nici ei mai prejos. Vezi ca si el era drept, indurator si viteaz.

Pornind la razboi cu o sila asa de mare si de grozava sparse imparatia vecinului lor cutezator. Prinse in razboi si pe acel imparat vrajmas, impreuna cu fiul sau, si ii aduse de-i taiara dinaintea imparatesei.

Apoi intinzand coprinsul sau si asupra acelei imparatii si mai puind la cale toate cum sa ajunga supusii sai sa fie fericiti, se puse pe trai, si traira veac de om nesuparati de nimeni.

Licheaua de stapan al mosiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul sa aiba pentru dansul inelul lui Fat-Frumos si mai multe nu. Se lua dupa dansul, si cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu soalda, mai cu prefacatorii, sa insele pe Fat-Frumos si sa-i dea pui de giol la inel.

Daca vazu Fat-Frumos ca vrea sa poposeasca, se opri si el mai cat colea, dupa un maracinis, si astepta pana sa adoarma.

Fat-Frumos, nici ca se gandea la niste astfel de miselii, el intinse pe pajiste niste scoarte scumpe ce le avea, se aseza pe dansele, manca si se culca. Vizitiul lui cel credincios statu de paza o buna bucata de timp, si daca vazu ca nici apele nu se mai misca, si fiind si ajuns de osteneala drumului, puse si el capul jos si-l fura somnul.

Cand vazu ca amandoi dorm dusi, ala iesi din crang binisor, si pas, pas, ca o mata cand pandeste la soareci, se apropie incetisor de Fat-Frumos, ii trage inelele din deget si p-aici ti-e drumul.

Iara daca se scula Fat-Frumos si vazu ca-i lipsesc inelele, crezu ca vizitiul i le-o fi luat, ca sa le puie bine, de teama sa nu le piarza dormind, si-l intreba. Vizitiul raspunse ca, Doamne fereste! nu i le-a luat el. Acum intelese ca vreun fur i le-a sters si se intrista, nevoie mare.

Asa suparat, porunci de inhama caii la butca si porni. El nu stia ca cine sa i le fi luat, si n-avea pe cine apuca de ele. si mergand el asa si ciudindu-se si framantandu-se de mahnire, se gandea ca se sa raspunza el imparatesei, cand l-o intreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o data cu capul, sa-l creaza nestine ca este neharnic, mototol si adormit.

Tocmai pe cand parerea de rau il ajunsese si mai si decat pana aci, erau trecand printr-o padure mare si deasa. Dodata auzi niste balauri de lautari tragand din viori, de gandeai ca mananca foc, si din ce in ce se apropiau. Nu trecu mult si iata ca lautarii trecura pe langa butca lui Fat-Frumos, tot cantand, si-i detera buna-ziua.

Fat-Frumos le multumi si prinse a-i intreba:

– Dara de unde veniti, bre, oameni buni, si unde va duceti?

Lautarii raspunsera:

– Ne ducem sa cantam la nunta imparatesei tale.

– Cum sa cantati la nunta imparatesei mele? intreba Fat-Frumos, caruia ii sari inima de frica.

– Apoi, sa vezi dumneata. Un imparat din vecinatate, vazand ca este atata diastima de vreme de cand ai plecat si nu te-ai mai intors s-a sculat cu oaste asupra imparatiei tale, ca sa sileasca pe imparateasa a lua de sot pe fiul sau. imparateasa s-a impotrivit foarte, si de doua ori s-au lovit ostile si de doua ori acel imparat a fost biruitor. in cele din urma, nici imparateasa nu mai tragea nadejde c-o sa te intorci. si de mila, ca sa nu se mai prapadeasca orasele si satele si atata sumedenie de oaste, s-a induplecat a asculta cererea imparatului, si maine le este nunta.

– Cum se poate una ca asta?

– Iaca, se poate si se prea poate. Dara fiindca te intorci, si daca voiesti sa ajungi inaintea nuntii, lasa-ti butca sa vie pe urma, si tu aideti cu noi.

Fat-Frumos n-astepta sa-i mai zica inca o data. Se dete binisor jos din butca, si porni cu lautarii la drum. Unul din lautari il lua in carca, si cand isi facu vant, se arunca drept in slava cerului, si mergea ca vartejul. Ar fi voit el sa mearga ca gandul, dara ii fu teama sa nu plesneasca fierea in Fat-Frumos.

Odata incepu Fat-Frumos sa strige:

– Stai, ma, sa-mi iar caciula, ca mi-a cazut din cap.

– Ce stai dumneata de vorbesti? Las-o incolo, la nevoile, caciula, ca ea acum o fi cale de sase luni de departe, sa mergi cu piciorul pana acolo, unde a cazut ea.

Si mai merse ce mai merse si se coborara la scara palatului imparatiei sale.

Aci daca ajunse, imparateasa si toti boierii si toata oastea iesira intru intampinarea lui. Dupa ce-si dara bun-gasit si bun-venit, ii povestira cum imparatul vecin s-a sculat cu razboi asupra lor, cum oastea lui a spart oastea imparatiei lui de doua ori, si cum se gatesc pentru a treia lovire.

Apoi imparateasa ii spuse ca ea a facut acele mestesuguri cu lautarii, ca sa-l aduca mai curand, ca stie cum a pierdut inelele si ce-a patit.

Pe cand vorbeau inca, iaca un curier ca se infatiseaza inaintea lor si da imparatesei inelele cu pricina si imparatului caciula ce-i cazuse din cap.

Ea ii spuse ca doi din acei lautari ce a vazut el in padure a avut porunca: unul sa-l aduca pe dansul, si altul inelele.

Imparatul se veseli o toana; dara era suparat foarte cum de sa indrazneasca vecinul lor imparat sa se scoale cu razboi asupra imparatiei sale.

Si auzind gloatele de venirea lui Fat-Frumos veneau droaie sa se scrie la oaste. Se sculara, deci, cu mic cu mare, si facu oaste ca frunza si ca iarba. Fat-Frumos le tocmi si le invata cum sa mearga la razboi. si-l ascultau gloatele, ca-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lasau nici ei mai prejos. Vezi ca si el era drept, indurator si viteaz.

Pornind la razboi cu o sila asa de mare si de grozava sparse imparatia vecinului lor cutezator. Prinse in razboi si pe acel imparat vrajmas, impreuna cu fiul sau, si ii aduse de-i taiara dinaintea imparatesei.

Apoi intinzand coprinsul sau si asupra acelei imparatii si mai puind la cale toate cum sa ajunga supusii sai sa fie fericiti, se puse pe trai, si traira veac de om nesuparati de nimeni.

Noua zile si noua nopti se dusera, se dusera, si iara se dusera. intrebara si pe bun si pe rau, pe mare si pe mic ce ar face ei ca sa poata avea un copil. Ceea ce le spusera sa faca ei raspunsera ca au tot facut, dara in desert. Ei cautau sa le spuie cineva altceva, ce nu stiau ei, dara nu-si gasira omul.

A zecea zi sculandu-se unchiasul, iesi afara sa se spele, ca sa porneasca la drum mai departe. Cand lua stergarul sa se stearga pe ochi, ce sa vaza? Trei picaturi de sange pe dansul.

El isi zise: "Trebuie sa ma intorc acasa, caci Dumnezeu stie ce va fi patit baba mea." Intinse unchiasul la drum. Nu mai cauta nici de mancare, nici de odihna, si se intoarse acasa cum plecase.

– Ce ti s-a intamplat, babo? zise el, cum isi vazu jumatatea.

– Ce sa mi se intample, unchias? Iaca eu imi cautam de cale si intrebam in dreapta si in stanga, rugandu-ma de toti sa ma invete ceva ca sa putem avea un copil. Dara intrebarile si rugamintile mele le faceam in sec, caci imi raceam gura de surda. Si tot mergand inainte, am ajuns intr-o padure mare, mare, fara seaman, si m-am ratacit prin bungetul acelei paduri, de nu mai stiam pe unde sa ies la oameni.

Cand, o data vaz inaintea mea un mos, fleos de batran, uitat de moarte si de Dumnezeu. Eu ii spui dupa ce umblu si cum m-am ratacit. Mosul, incarcat de zile cum era, se pune jos, sta de vorba cu mine si, cu un grai blajin, imi arata drumul pe unde sa ies acasa, si imi zice sa ma intorc, caci ravna noastra a ascultat-o Dumnezeu.

– Si asta a fost semnul de pe stergarul meu?

– Se vede ca asta.

Atunci si ei se hotarara ca sa nu se mai desparta si sa ramaie sa-si manance amarul impreuna. Nu trecu mult dupa asta, si baba spuse unchiasului ca se simte ingreoata.

Aoleo! Unde era Dumnezeu sa vaza bucuria unchiasului cand auzi d-o asemenea veste buna!

Umbla de colo pana colo de bucurie si nu mai stia pe ce sa puie mana si ce sa faca.

si asa trecura zilele una dupa alta pana la noua luni, cand baba, cu ajutorul Maicii Domnului, nascu un dolofan de copil, de dragulet, si cu o carte in mana.

A treia seara cand venira ursitoarele, se intampla ca unchiasul sa fie destept. Pe dansul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, si de trei zile nu-i mai dase ochii in gene, tot umbland pe langa baba ca s-o ingrijeasca si s-o caute la boala. D-aia si cand venira ursitoarele, el nu dormea, ci sta starcit intr-un colt, ca si cand ar fi fost Matracuca, sora doamnei.

Cand incepura ursitoarele sa urseasca, el se facu numai urechi si auzi tot.

Cea mai mare din ursitoare zise:

– Acest copil are sa fie un Fat-Frumos, si are sa ajunga bogat.

Cea mijlocie zise:

– Pe acest copil, cand va fi el de doisprezece ani, are sa-l rapeasca duhurile rele.

Cea mica zise:

– Daca va scapa de duhurile rele, acest copil are sa ajunga imparat.

Atata ii trebui unchiasului sa auza, ca sa-i dea un cutit ascutit prin inima. El, vezi, nu se impaca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare il coprinse si, de pe acum chiar, incepu a planui cum sa faca sa-si scape copilasul de un asemenea rau.

Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.

Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.

Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.

Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.

P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.

Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. si asa si facura.

In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.

A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.

Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. soarecii si toate lighioanele acelea pierira.

A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.

Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.

Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intr-o prapastie adanca.

Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce. si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.

Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare. si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.

Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.

Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.

In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:

– Cine este?

El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.

Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.

Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.

Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.

– Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? s-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?

– Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.

Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.

La trei zile cand venira ursitoarele, o ursira ca ea sa nu se poata marita pana ce nu se va gasi cineva care sa petreaca o noapte in camara ei si sa scape teafar. Pasamite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru pacatul parintilor. Nu numai atat, dara ursitoarele intinse pedeapsa aceasta si asupra imparatiei. Ele zise ca din ziua cand va veni cel dintai petitor si nu va izbuti sa scape, toate orasele si toate satele sa se darame precum le-ai vazut si tu, si toti oamenii sa putrezeasca, sa le ramaie numai oasele. Aceasta ca sa ingrozeasca pe juni, ca sa nu vie in petit. Vezi d-ta, si fermecatorul acela care a facut pe imparateasa sa nasca fu pedepsit, caci umbra lui este care vine noaptea de munceste si chinuieste pe bietii tineri carii se incumet a ramanea in camara domnitei.

Multi tineri s-au incumes pana acum a face cercare, si toti au pierit.

Auzind unele ca acestea Fat-Frumos, zise portarului ca ar dori sa vaza si el pe fata de imparat.

– Fugi d-acolo, tatisorule, nu-ti mai baga sufletul in pacat. Fa-ti cruce si te departeaza de locurile acestea, ca sa nu-ti pierzi viata. Pacat de tineretile tale.

"Fie! isi zise baiatul, gandindu-se la cele ce patise pana acum, tot n-am eu la ce mai trai singur prin pustiitatile acestea", si starui ca sa-l duca in camara domnitei.

Portarul, daca vazu ca nu este chip sa-l opreasca de a merge, il duse la fata imparatului. Ei, cum se vazura, se si placura. Se vede ca ei erau facuti unul pentru altul. si de unde sa nu fie asa!

Biata fata imparatului ar fi dorit sa ramaie in noaptea aceea baiatul in camara ei; dara ii era mila de tineretele lui, cum de sa se prapadeasca o asa bunatate de june.

si impreuna cu portarul mai cercara inca o data sa-l faca a nu ramanea. Dara fu peste poate; caci Fat-Frumos era de aceia cari, cand isi pune in gand sa faca ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap.

si asa, cum veni seara, el se duse cu carticica lui in mana si statu in priveghere. Ce facu el, ce nu facu, ca vazu albul zilei. A doua zi il gasira tot cu cartea in mana si searbad, si galben ca turta de ceara, de pare ca muncise cine stie la ce lucruri grele, si cine stie cate nopti, nemancat si nebaut.

Se destepta si fata de unde dormea ea, si cum il vazu in carne si oase ii zise:

– Tu sa fii sotul meu.

Atunci o data, ca din senin, incepura a invia oamenii de prin orase si de prin sate slugile de prin curte, si toate cate erau cu suflet, in ziua cand veni cel intai petitor, incepu sa miste si sa se scoale ca dintr-un somn adanc.

Oamenii incepura la lucrul lor, ostirea a da in tampine si in surle, si a veni la curtea imparateasca sa se inchine cu slujba. De unde pana aci era tacere, moarte, acum te asurzeau strigatele si zgomotul ce facea multimea de oameni si de argati mergand fiecare la lucrul sau.

Portarul se buimacise la cele ce vedea. Nu stia incotro sa-si intoarca privirea si la ce sa se uite mai intai.

Fat-Frumos si cu domnita iesira si se aratara la lume. Multimea striga de bucurie de se auzea in cer strigatul lor, si din fiecare gura iesea vorbele: "Sa ne traiasca imparatul si imparateasa noastra!"

Fat-Frumos, daca se cununa cu fata, se aseza in scaunul imparatiei si-si tocmi ostile, boierimea si prostimea cum stia el in legea lui. Toti ramasera multumiti de tocmelele lui. Si petrecura ce petrecura cu fericire in casatoria lor; cand, intr-una din zile, isi aduse aminte de tatal sau si de muma-sa, si se intrista ca nu stia nimic de capataiul lor.

Imparateasa baga de seama intristarea lui, si ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, sa-l vada nici o clipa de ochi macar fara chef. Prinse a-l intreba. Iara daca ii spuse, ea il indemna sa se duca sa-si aduca parintii, si sa traiasca cu totii la un loc ca in sanul ma-sii.

Fat-Frumos asta si voia. si totusi nu se indura sa-si lase sotia singura. stia el, biet, ce va sa zica singuratatea. Dara intetindu-l si incingandu-l dorul de parinti, hotari sa se duca.

Inainte insa de a pleca, imparateasa, sotia lui, ii dete un inel, ce zicea ca il are de la mosi, de la stramosi, si ii spuse ca are puterea, cand il scoate din deget, se uita la dansul si doreste, sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. ii dete si pe vizitiul curtii, om vechi, credincios si iute la slujba, care sa nu se dezlipeasca de stapanul sau, nici cat ai da in amnar.

Asa capuit si pregatit de drum, pleca spre satul unde traiau parintii lui, dupa ce-si lua ziua buna de la imparateasa, de la boieri si de la ostasi. Drumul ii era sa treaca pe la imparatia lui Sefer imparat, pe la tara zanelor si Dumnezeu mai stie pe unde.

Trei ani si trei luni si trei zile tinu calatoria pana sa ajunga la satul parintilor lui. si trecand pe la imparatia lui Sefer imparat, l-a intampinat dregatorii curtii si l-a petrecut cu dragoste. si trecand si pe la tara zanelor, acestea se intreceau care de care sa-i arate mai multa cinste si sa-l petreaca.

Daca ajunse la satul parintilor sai, trase butca dinaintea bordeiului. Tata-sau si ma-sa nu-l cunoscura. El daca vazu asa, ceru sa-l gazduiasca. Batranii priimira, si-si cerura iertaciune ca nu pot sa-i dea mai mult decat ceea ce au, adica bordeiul lor. El se invoi si mase acolo. Peste noapte se scoala, iese afara binisor si, uitandu-se la inel, ii arata ca doreste sa se faca un palat infricosat in locul bordeiului aceluia.

N-apuca sa ispraveasca bine de gandit, si mi se ridica, neiculita, niste palaturi marete, impodobite cu de toate frumusetile, cu gradini falnice, cu izvoare limpezi, de sa te tot fi uitat la dansele si sa nu te saturi. Dara incamite pe dinauntru? Aci e aci. Camarile, lavitile, asternuturile, numai scumpeturi.

Cand se desteptara a doua zi unchiasul si cu baba si se vazura muiati numai in aur se speriara. Se frecau la ochi si se uitau in toate partile, si nu le veneau a crede ochilor lor. Li se pareau ca viseaza.

Atunci intra Fat-Frumos la dansii, ii scoase din uimirea in care cazusera si se descoperi, spuindu-le ca el este fiul lor cel rapit, si ca a ajuns imparat.

Cand auzira de unele ca acestea, unchiasul si baba murira si inviara de bucurie. Apoi il luara si il pupara si pe o parte si pe alta: iara el le saruta mainile.
Indata se facu zvon in sat ca unchiasul si baba se procopsira fara stirea lui Dumnezeu, si alerga lumea dupa lume ca sa vaza cu ochii lor minunea.
Ajungand si la urechile stapanului mosiei acest zvon, se duse si el de vazu palaturile si ramase cu ochii zgaiti. Acest om era pizmataret si zacas la inima. Nu voia, vezi, nici in ruptul capului, sa-l intreaca altii, nici in bogatie, nici in procopseala.
Se duse, deci, acolo, sa se incredinteze prin sine insusi de aceasta minune, si daca vazu pe Fat-Frumos, ar fi poftit dumnealui sa-l ginereasca, fiindca avea trei fete.
Pofti pe Fat-Frumos, ca sa vie si el pe la dansul p-acasa, ca sa lege prietenie. Fat-Frumos, cu inima curata si fara nici o vinovatie intr-insul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca il vazura, stapanul mosiei aduse vorba de casatorie, si-i spuse ca ar fi bun bucuros sa-i dea pe oricare va voi el sa ia din fetele lui.
Fat-Frumos le spuse curat ca el este insurat, si ca are de gand sa se intoarca la nevasta peste putin. Ba inca le spuse si cu ce putere facuse palaturile alea frumoasele daca il intrebara.
Pizmataretul de stapan al mosiei planui atunci cu fetele sale, cum sa faca sa fure inelul din degetul lui Fat-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, si poftira pe Fat-Frumos la masa la dansii ca sa se chefuiasca si sa petreaca impreuna, caci, ziceau ei, mai avea-vor zile sa se mai vaza au ba?
Fat-Frumos, fara sa-i plesneasca prin cap ce planuisera ei, se duse. Dupa ce se chefuira mancand si band cat le cerura inima, cand fura sa se scoale de la masa zacasul de proprietar ceru sa le mai dea cate un pahar sa bea, la botu calului, cum se zice. in paharul ce dete lui Fat-Frumos, amesteca, fara sa stie el niste buruieni adormitoare.
Cum bau, il si fura Aghiuta. Cazu intr-o amorteala sora cu moartea. Capul ii bananaia intr-o parte si intr-alta, de parca isi rupsese junghetura. il luara, deci, binisor, il pusera intr-un pat, si acolo ramase pana a doua zi. Pe cand dormea el dus, ii scoasera inelul din deget si il ascunsera.
A doua zi daca se destepta Fat-Frumos, ii fu rusine de ceea ce facuse. El se caia si se caina cum de sa faca el fapte de care nu mai facuse in viata lui, sa-si bea adeca si simtirile. El socotea, vezi, ca a baut ca un nemernic, si d-aia se imbatase asa.
Cum se destepta se si duse acasa fara sa bage de seama ca ii lipseste inelul din deget. Acasa daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca si cand n-ar fi mai fost, iar in locul lui gasi iarasi bordeiul parintilor lui. Se mai cai el o toana de neghiobia ce facuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea aluia.
Se hotari dara sa se intoarca la imparatia lui, sa nu se mai intalneasca cu niste asemenea oameni rai la suflet. El zise si parintilor lui sa mearga cu dansul, sa traiasca ca in rai. Dara ei se multumira a le ramanea oasele in satuceanul in care se nascusera, si poftira fiului lor o viata lina si fara de suparari diavolesti.
Bietul Fat-Frumos, trist ca-si pierduse inelul, trist ca parintii sai nu voiesc a merge sa traiasca cu dansul, sta cu capul rezemat pe mana si se gandea cum sa faca ca toate sa-i iasa inde bine. Cand, deodata, se infatiseaza inainte-i vizitiul ce-i dase imparateasa.
– Ce ai, stapane, de esti asa trist, fara sa te mangai?
Au doara priimit-ai niscaiva stiri rele de la imparatie?
– Ba stiri rele de la imparatie n-am priimit, dragul meu. Dara iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat. si-i spuse tot, din fir pana-n ata.
– Ia lasa, stapane, nu te mai mahni asa pentru atata lucru de nimic.

– Ce stai tu de vorbesti, omule? Apoi de nimic lucru iei tu ca am pierdut inelul, asa scula rara? si de putin lucru socotesti tu ca este a ma desparti de parinti fara sa mai nadajduiesc a-i vedea?
– Ba nu, stapane; dara ia sa ne intelegem la cuvinte.

Parintii imparatiei tale, daca nu vor sa vie sa traiasca pe langa d-ta, poti sa-i faci sa traiasca bine si aci, lasandu-le o sumulita bunicica de bani, de care ai, multumita Domnului, destui. Cat pentru inel, apoi imparateasa doamna noastra a avut de grije si pentru aceasta. La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu porunca strasnica ca sa ti-l dau numai atunci cand voi vedea ca mahnirea umbla sa te biruie. si tocmai acum mi se pare ca e timpul. Poftim!
si indata scotand din san un inel, ca si celalalt de frumos, i-l dete, mai adaogand a zice ca inelul acesta are darul, ca, uitandu-te la el si dorind, indata se va infatisa inaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci.
Tocmai atunci trecea p-acolo si stapanul mosiei, cel cu pricina, intr-o caruta cu patru telegari, mergand in treaba lui.

Fat-Frumos, cum lua inelul in mana, se uita la el, si pofti sa iasa cei doi arapi. indata se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, ca stau dinaintea lui, ageri si sprinteni ca niste pardosi.

– Ce poruncesti, stapane? zisera ei.
– Sa-mi luati pe chir ala care trece in caruta si sa nu-l slabiti pana nu va scoate inelul ce mi-a tras din deget miseleste.

Vezi ca el pricepuse ca betia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dara n-avusese ce-si face capului, d-aia si tacuse din gura.

Unde mi se repezira, neiculene, ai arapi, ca niste zmei si ca niste lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu prastia! intr-o clipa fura acolo, si unul apuca caii de darlogi si mi ti-i opri ca pe ei, si altul apuca pe pizmataretul de stapan al mosiei de piept, si cat te-ai sterge la ochi, fu si dat jos; si unde mi ti-l incepura a-l rasuci si a-l buchisi infundat, de-ti era mai mare mila de dansul.

Daca ii cerura arapii inelul, el tagaduia ca un nemernic. Se pusese diavolul calare pe inima lui si nu-l lasa nicidecum sa scoata inelul la iveala. Dara ce credeti ca arapii mi-l lasara numai asa, cu una, doua? Nici sa va ganditi.
il luara din nou la tarbaceala. Umbla prin mainile lor, de la unul la altul, ca o minge. il mai fatuira, il mai trudira, il luara din nou la rapanghele, si-l mai dara cateaua, de credeai ca se pierde prin mainile lor, si, ca sa spuie, nici cat.

Daca vazura arapii asa, ca se incainase si nu vrea sa dea inelul, il pusera jos, unul il tinea si altul scoase un cutit de la brau, il dete pe masat, si se facea ca vrea sa-l jupoaie de viu.

Vazu ala ca nu e gluma, ca-i sta viata numai intr-un fir de ata, si ca sa scape de moarte, spuse ca la el este inelul si-l scoase de-l dete arapilor.

Ar fi voit oamenii lui, vizitiul si argatul, sa sara sa-si scape stapanul din mana arapilor. Dar cine se putea apropia de dansii? Numai cate un branci le da acestia, si se duceau peste cap, de se sculau schilozi.

Fat-Frumos privea si crestea carnea pe el de multumire, cand vedea ca freaca ridichea becisnicului de zacas, dupa cum i se cuvenea.

Priimindu-si inelul Fat-Frumos, il baga in deget langa cellalt, si se hotari a se intoarce inapoi la imparatia sa. Dete parintilor lui vro doua, trei pungi de galbeni, fiindca nu voira a merge cu dansul, se gati de drum, se urca in butca si porni.
Dara cand se despartira? Plangea si lemnele si pietrele de jalea unchiasului si a babei. Vezi ca pricepura ei ca n-are sa se mai vaza. Poate ca in cer, dar aci pe pamant, de leac! si se duse, si se duse Fat-Frumos cale lunga departata, care de aci inainte se gateste, basmu mai frumos graieste, se duse pana ajunse la o poiana frumoasa, de marginea careia curgea un raulet. Aci isi cauta el loc de popas. Fie, ca-l si gasise, caci era o frumusete de nu te indurai sa te departezi de dansa.
Licheaua de stapan al mosiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul sa aiba pentru dansul inelul lui Fat-Frumos si mai multe nu. Se lua dupa dansul, si cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu soalda, mai cu prefacatorii, sa insele pe Fat-Frumos si sa-i dea pui de giol la inel.

Daca vazu Fat-Frumos ca vrea sa poposeasca, se opri si el mai cat colea, dupa un maracinis, si astepta pana sa adoarma.

Fat-Frumos, nici ca se gandea la niste astfel de miselii, el intinse pe pajiste niste scoarte scumpe ce le avea, se aseza pe dansele, manca si se culca. Vizitiul lui cel credincios statu de paza o buna bucata de timp, si daca vazu ca nici apele nu se mai misca, si fiind si ajuns de osteneala drumului, puse si el capul jos si-l fura somnul.

Cand vazu ca amandoi dorm dusi, ala iesi din crang binisor, si pas, pas, ca o mata cand pandeste la soareci, se apropie incetisor de Fat-Frumos, ii trage inelele din deget si p-aici ti-e drumul.

Iara daca se scula Fat-Frumos si vazu ca-i lipsesc inelele, crezu ca vizitiul i le-o fi luat, ca sa le puie bine, de teama sa nu le piarza dormind, si-l intreba. Vizitiul raspunse ca, Doamne fereste! nu i le-a luat el. Acum intelese ca vreun fur i le-a sters si se intrista, nevoie mare.

Asa suparat, porunci de inhama caii la butca si porni. El nu stia ca cine sa i le fi luat, si n-avea pe cine apuca de ele. si mergand el asa si ciudindu-se si framantandu-se de mahnire, se gandea ca se sa raspunza el imparatesei, cand l-o intreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o data cu capul, sa-l creaza nestine ca este neharnic, mototol si adormit.

Tocmai pe cand parerea de rau il ajunsese si mai si decat pana aci, erau trecand printr-o padure mare si deasa. Dodata auzi niste balauri de lautari tragand din viori, de gandeai ca mananca foc, si din ce in ce se apropiau. Nu trecu mult si iata ca lautarii trecura pe langa butca lui Fat-Frumos, tot cantand, si-i detera buna-ziua.

Fat-Frumos le multumi si prinse a-i intreba:

– Dara de unde veniti, bre, oameni buni, si unde va duceti?

Lautarii raspunsera:

– Ne ducem sa cantam la nunta imparatesei tale.

– Cum sa cantati la nunta imparatesei mele? intreba Fat-Frumos, caruia ii sari inima de frica.

– Apoi, sa vezi dumneata. Un imparat din vecinatate, vazand ca este atata diastima de vreme de cand ai plecat si nu te-ai mai intors s-a sculat cu oaste asupra imparatiei tale, ca sa sileasca pe imparateasa a lua de sot pe fiul sau. imparateasa s-a impotrivit foarte, si de doua ori s-au lovit ostile si de doua ori acel imparat a fost biruitor. in cele din urma, nici imparateasa nu mai tragea nadejde c-o sa te intorci. si de mila, ca sa nu se mai prapadeasca orasele si satele si atata sumedenie de oaste, s-a induplecat a asculta cererea imparatului, si maine le este nunta.

– Cum se poate una ca asta?

– Iaca, se poate si se prea poate. Dara fiindca te intorci, si daca voiesti sa ajungi inaintea nuntii, lasa-ti butca sa vie pe urma, si tu aideti cu noi.

Fat-Frumos n-astepta sa-i mai zica inca o data. Se dete binisor jos din butca, si porni cu lautarii la drum. Unul din lautari il lua in carca, si cand isi facu vant, se arunca drept in slava cerului, si mergea ca vartejul. Ar fi voit el sa mearga ca gandul, dara ii fu teama sa nu plesneasca fierea in Fat-Frumos.

Odata incepu Fat-Frumos sa strige:

– Stai, ma, sa-mi iar caciula, ca mi-a cazut din cap.

– Ce stai dumneata de vorbesti? Las-o incolo, la nevoile, caciula, ca ea acum o fi cale de sase luni de departe, sa mergi cu piciorul pana acolo, unde a cazut ea. Si mai merse ce mai merse si se coborara la scara palatului imparatiei sale.

Aci daca ajunse, imparateasa si toti boierii si toata oastea iesira intru intampinarea lui. Dupa ce-si dara bun-gasit si bun-venit, ii povestira cum imparatul vecin s-a sculat cu razboi asupra lor, cum oastea lui a spart oastea imparatiei lui de doua ori, si cum se gatesc pentru a treia lovire.

Apoi imparateasa ii spuse ca ea a facut acele mestesuguri cu lautarii, ca sa-l aduca mai curand, ca stie cum a pierdut inelele si ce-a patit.

Pe cand vorbeau inca, iaca un curier ca se infatiseaza inaintea lor si da imparatesei inelele cu pricina si imparatului caciula ce-i cazuse din cap.

Ea ii spuse ca doi din acei lautari ce a vazut el in padure a avut porunca: unul sa-l aduca pe dansul, si altul inelele.

Imparatul se veseli o toana; dara era suparat foarte cum de sa indrazneasca vecinul lor imparat sa se scoale cu razboi asupra imparatiei sale.

Si auzind gloatele de venirea lui Fat-Frumos veneau droaie sa se scrie la oaste. Se sculara, deci, cu mic cu mare, si facu oaste ca frunza si ca iarba. Fat-Frumos le tocmi si le invata cum sa mearga la razboi. si-l ascultau gloatele, ca-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lasau nici ei mai prejos. Vezi ca si el era drept, indurator si viteaz.

Pornind la razboi cu o sila asa de mare si de grozava sparse imparatia vecinului lor cutezator. Prinse in razboi si pe acel imparat vrajmas, impreuna cu fiul sau, si ii aduse de-i taiara dinaintea imparatesei.

Apoi intinzand coprinsul sau si asupra acelei imparatii si mai puind la cale toate cum sa ajunga supusii sai sa fie fericiti, se puse pe trai, si traira veac de om nesuparati de nimeni.