Caciula, punga si trambita

A fost oarecand pe lume un om batran care avea trei feciori. Doi din ei erau tare cuminti si asezati, dar al treilea era cam sturlubatec. Cand ii veni ceasul sa moara, batranu1 lasa cu limba de moarte copiilor lui sa puna mana pe toate, dar sa nu se atinga de o lada decat numai la nevoie mare. Abia inchise el ochii si gospodaria lui incapu pe mani straine.

Atunci cei doi feciori de treaba isi facura parte din averea mostenita si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Numai cel mai mic ramase lipca acasa. Nu se indura sa se desprinda de la vatra parinteasca.

Intr-o zi, cum cotrobaia prin toate colturile, dadu de lada cu pricina. Inauntru gasi o caciula. O lua, o indesa in cap si iesi sa se plimbe. Pe drum intalni un om si-i dadu buna ziua.

- Buna ziua, ingaima acesta, dar nu te vad la fata.
- Ce, esti orb, de nu ma vezi? - Nu sunt orb, dar nu te vad, grai omul speriat si se grabi s-o ia la sanatoasa.

Dar sturlubatecul, minte usoara cum era, scoase caciula si vru sa-i arda una. Cum se descoperi la cap, omul il recunoscu:

- Tu esti, mai! M-au luat toti sperietii. Mi s-a parut ca esti uciga-l toaca din vale. Da, acum te vad bine, dar adineauri te auzeam si nu te zaream de loc.

Usor-Usurel prinse la minte, indata intelese ca nu era vazut cu caciula trasa peste urechi.

Nu se mai codi, ci odata ii veni sa dea fuga la nemernicu1 care pusese stapanire pe gospodaria lor. Dintr-o goana ajunse in curte. Cu caciula in cap intra neluat in seama de nimeni si se plimba peste tot pana nimeri in camara tinerei fete, Pirusana. Ea, cum il simti, dete tipete de spaima, crezand ca e cine stie ce.

- Aoleu si vai de mine! Om strain in odaia mea!

Auzind-o parintii si oamenii din curte, sarira in picioare si dadura buzna la ea.

- Unde-i omul neanfricat, care a cutezat sa calce aici?

- Nu stiu, raspunse ea, parca s-a dosit undeva.

Cautara in sus, cautara in jos, intoarsera lucrurile pe dos, dar nimeni si nimic. Usor-Usurel cu cusma tuflita pe urechi, statea ghemuit intr-un ungher, nu sufla si nu cracnea de loc.

Ce si-au spus ei? Poate i s-a nazarit fetei in somn si fiecare a plecat din odaie. Dar nu trecu mult si fata din nou striga:

- Aoleu si vai de mine! E cineva in odaia mea!

Cand se duc inauntru, mama sa, tatal sau, se uita la dreapta, se uita la stanga, nimic!

Atunci tatal, palit de ciuda, bombani la fiica-sa:

- Ti se nalucesc tot felul de vedenii. Sa nu-ti mai aud gura, ca-i vai de pielea ta!

Atata vru si Usor-Usurel. Cum plecara toti se inveseli de credea ca a lui e lumea. Dar si fata, hotomana, il lua cu binisoru1, il descusu si-l indupleca sa-i spuna cum face el de nu i se vede fata.

Usor-Usure1 rase ca un copil si ii deslusi cum. Atata astepta si fata; se facu ca vrea sa-i vada cusma, i-o smulse si incepu sa tipe din rasputeri, de rasuna casa de tipetele ei.

Tatal, scos din fire, apuca ciomagul si cand intra in odaie, vazu ca sarmana fata avea dreptate sa tipe. Pusera mana pe baiat, ii argasira pielea sa-si aduca aminte cate zile o trai. Si fiindca il stiau cat era de sui, nu au vrut sa-si mai puna mintea cu el, ci 1-au lasat sa mearga oriincotro.

Usor-Usure1, bucuros ca se alesese numai cu atata, se intoarse acasa si se duse oblu spre lada. Acolo gasi o punga. O lua, o imbaiera la gat si strecura un gologan in ea. Dar ce sa vada? Intr-o clipa toata punga se umplu de gologani. Fuga la zaraf, gologanii se prefacura intr-un galben. Puse galbenul in punga si punga se indoldora de galbeni. Si tot asa sporira galbenii, ca tot satul se mira de unde ii scotea.

Tocmai in anul acela nu se facusera bucate si era o scumpete ca aproape nu mai aveau oamenii cu ce se hrani. De unde sa le vina scaparea, ca nimeni nu se gandea la Usor-Usurel. Numai Pirusana isi aminti de el si de punga lui. Ea il chema, il lua cu binisorul si el, minte-scurta, ii spuse cum sta treaba.

Asta voise si fata; se prefacu ca se uita la punga, s-o vada cum este, i-o rapi si o zbughi cu punga cu tot.

- Hotoman-o, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-o iau inapoi, ii striga el, izbindu-se cu pumnul in piept.

Se inapoie acasa, merse de-a dreptul la lada si mai gasi acolo o trambita. Prinse sa sufle din ea si nu apuca a suna o data: tu-tu-tu! ca pe loc se pomeni cu o oaste intreaga.

Hai cu ea la curte. Cu totii incremenira cand vazura oaste multa inglodita; oastea tarii nu era nimica pe langa oastea lui Usor-Usurel, care foia cata frunza si iarba, fiindca el canta mereu zorind din trambita.

Tot Pirusana scapa pe tatal ei de pacoste. Se duse la Usor-Usurel, care, cum o zari, prinse a rade cu goarna in mana:

- Nici naiba nu va mai poate scapa cu viata.

- Si daca asa ne-o fi sfarsitul, ce o sa fie? Pesemne asa ne-a fost scris. Vreau numai sa te intreb, zise fata, de unde scoti duiumul de armie?

- De unde? Iata cum! Tu-tu-tu-tu! si am cata oaste vreau. Si cand nu mai am nevoie de ea, suflu din goarna pe dos si mi-o aduc toata inapoi.

- Da-mi-o si mie sa suflu o data, il ruga fata.

- Ia, dar fiecare trambitare o platesti cu o sarutare.

Apoi ea trambita o data tare din coada trambitei si aduna toata oastea.

Si cu trambita in mana disparu.

Din nou se batu fluiera-vant cu pumnul in piept si-i zise

- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-oi lua-o inapoi.

Ce sa faca acum? Si-a pus nadejdea in talpile lui si a intins-o spre padure, in voia intamplarii. Acolo zari un smochin, si cum era flamand si suparat, hai sa-si scoata focul pe smochin. Rupse doua smochine si nu apuca sa le inghita bine, ca-i rasarira doua coarne mai mari ca la bou.

- Mare! Mare! Sunt pedepsit, fiindca pana acum am fost mai dobitoc ca un bou!

Si in halul asta nu mai vru sa iasa din desis, ca asa incornorat, numai de vazul lumii nu mai era. Dar, cum pasi mai incolo, iata un alt smochin.

"Ce s-a facut, s-a facut, socoti el. Am sa gust si din smochinul asta, iar daca e sa-mi iasa, sa-mi iasa si patru sute de coarne. Doar n-am sa mor de foame!"

Dar cum inghiti o smochina ii cazu un corn, mai inghiti una si-i cazu si celalalt. Culese intr-o basma smochine cornute si in alta smochine ciute. Porni apoi spre cetate, imbracat ca un negustor, spre a nu fi recunoscut, si incepu a striga:

- Hai la smochine!

Cand trecu pe la curte, iesi Pirusana, se grabi sa cumpere si, sarmana, nu le inghiti bine, ca-i si crescura doua cornite. Incepu a se caina si a se vaieta, de-ti venea sa-i plangi de mila.

Chema tatal vraci vestiti, si nici unul nu-i da de leac. Usor-Usure1, ca sa nu fie dat de gol, se intolise cu alte vesminte si striga prin cetate:

- Vraciul vestit, vraciul vestit!

Iute l-au chemat in casa sa vindece fata. Toti ceilalti, cum il vazura pe netotul asta, incepura a se tine de pantece de prea mult ras:

- Nu putem noi, ziceau ei, oameni invatati si umblati, si va putea tontul asta sa afle leacul fetei?

Dar Usor-Usurel, cum auzi ocara, zise: - O vindec numai daca mi-o dati de nevasta si ingaduinta sa le trag o mama de bataie la toti zodierii de pe aici.

- Bine, raspunse tatal, dar daca nu o scapi pe fata mea, iti vom da noi tie o mama de bataie.

- Asa sa fie! incheiara mesterii vindecatori, care nu stiau ce ii asteapta.

Scoate Usor-Usurel doua smochine, le da fetei sa le inghita si dintr-o data ia coarnele de unde nu-s. Si nazdravan cum era, le-a dat o mama de bataie la toti vracii, pe rand. Apoi se casatori Usor-Usurel cu Pirusana si facura o nunta care a ramas de pomina de la un capat la celalalt al lumii.

Am fost si eu ca nuntas la sarbatoarea lor si la plecare nimic alta nu cerui decat smochine de cele cornute, ca sa le dau copiilor neascultatori. Dar cum toti copiii mei sunt tare cumsecade, le-am dat juncanilor sa le rumege si le crescura coarnele si mai mari si mai inbelsugate si asa frumos se ispravira toate.