ODINIOARA, traiau intr-o imparatie indepartata doi frati de vita domneasca. Celui mare ii placea grozav sa pescuiasca si, ori ca avea noroc, ori ca era el daruit cu vreo deosebita putere, nu stiu, dar prindea cu usurinta tot felul de pesti, si mai mari si mai maruntei. Era destul sa arunce undita in apa, ca se si agata vreunul.
Cel mai mic se da in vant dupa vanatoare. Bucuria sa cea mai mare era sa goneasca pe coline, prin paduri, peste tot, unde dobora lesne pasari si tot felul de animale.
Dra pesemne ca omului i se uraste cu o ocupatie si ravneste curand la alta. Intr-o buna zi, fratele cel mic ii spuse celuilalt:
-Hai sa schimbam: tu sa vanezi in locul meu, iar eu o sa incerc sa pescuiesc. Da-mi undita ta.
Fratele cel mai mare, la inceput nu vru sa se invoiasca. Se obisnuise cu placerea lui si ii venea greu sa o paraseasca. Dar atata starui celalalt, incat, in cele din urma, zise:
-Bine, fie. Hai sa schimbam.
Cel cu vanatoarea isi incerca norocul cu undita, dar, ca un facut, nu prinse nici un peste, ba mai pierdu si carligul unditei in mare.
Cand auzi de asta, pescarul ii spuse:
-Una este vanatoarea, alta e pescuitul. Fiecare cu ce a apucat si cu ce s-a obisnuit. Sa ne intoarcem la ocupatia noastra de la inceput.
Iar fratele cel mic ii zise:
-Dar n-am prins nici un peste cu carligul tau. Nici nu stiu unde o fi prin fundul marii.
Celalalt starui:
-Sa mi-l dai neaparat, ca trebuie sa plec.
Atunci vanatorul isi franse sabia sa in bucatele, fauri din ele cinci sute de carlige pentru undita si le dete fratelui sau, rugandu-l sa le primeasca. Dar acesta nici nu vru sa auda.
Din nou se puse pe munca trudnica si batu cu ciocanul o mie de carlige de prins peste. Dra fratele pescar nu primi nici de data asta, zicand:
-Mie sa-mi dai carligul de la undita mea, nu altul.
Intristat foarte, vanatorul se aseza la marginea marii si planse amar. Cand il vazu in starea asta, Batranul-Intelept-al-Marii se apropie de el si ii zise:
-Ia spune-mi mie de ce esti amarat?
Iar el ii povesti de la inceput cum ii pierduse carligul de la undita si cum celalalt frate nu voia in ruptul capului altul in loc.
Atunci Batranul-Intelept-al-Marii dura o barca si il pofti in ea, iar el, impingand barca pe mare, ii spuse:
-Uite ce minunata vreme! Du-te si te plimba. Lasa-te in voia vantului si o sa intalnesti un palat zidit numai din scoici de mare. Si cand o sa ajungi la poarta palatului, o sa dai de un arbore de coacaze negre crescut deasupra putului de langa poarta. Daca te sui in acest pom, pana sus in varf, atunci fiica Regelui Marii va veni sa te vada si-ti va spune ce trebuie sa faci.
El facu precum ii spuse Batranul-Intelept. Lasa barca sa lunece in voia ei si dadu in scurta vreme de palatul minunat. Cum sosi, cum se sui in arbore si astepta.
De la o vreme, venira cu galeti de aur la fantana, sclavele Domnitei Margaritar, fiica Regelui Marii. Cand se aplecara sa scoata apa, vazura o raza luminoasa frangandu-se in luciul apei si cand ridicara ochii in sus, ca sa inteleaga de unde vine lumina, dadura cu ochii de un tanar frumos, in varful pomului.
Acesta ceru femeilor sa-i dea si lui putina apa. Ele ii intinsera o cupa de aur, plina. Dar el, fara sa guste macar apa, lua piatra pretioasa care-i atarna la gat, o puse intre buze si o lasa sa cada in cupa de aur.
Piatra se lipi de fundul cupei asa de tare, incat ele incercara in zadar sa o dezlipeasca. Asa ca fura nevoite sa o duca stapanei asa cum era.
Cand domnita vazu piatra pretioasa, intreba pe sclavele sale:
-E cineva la poarta?
Iar ele raspunsera:
-Da, este in pomul de langa put un tanar foarte frumos, mai frumos si mai mandru chiar decat regele nostru. Ne-a cerut apa, si noi i-am dat. Dar el, fara sa bea, a dat drumul in cupa acestei pietre pretioase.
Domnita Margaritar socotind intamplarea prea ciudata, se duse ea insasi acolo si fu incantata de frumusetea tanarului. Dar inainte de a putea fi bine vazuta de el, disparu si se duse la tatal sau sa-i spuna:
-Tata, in coacazul de langa fantana este un barbat deosebit de chipes.
Atunci Regele Marii iesi el insusi la poarta. Cand il zari in varful arborelui, el stiu indata cine este. De aceea il ruga sa coboare si sa intre in palat, ba il pofti chiar pe tronul sau facut din piele de foca si covoare groase de matase.
Regele Marii dadu un mare ospat in cinstea musafirului, la care lua parte si Domnita Margaritar. Si fura cu totii asa de buni si binevoitori cu el, iar acesta indragi pe domnita asa de tare, incat se insura cu dansa si hotari sa locuiasca acolo mai departe, vietuind trei ani de zile.
Intr-o noapte, cand trecura acesti trei ani, fratele vanator isi aduse aminte de casa sa, de ceea ce i se intamplase, de fratele sau pescar si din pricina asta suspina adanc.
Domnita Margaritar fu miscata si spuse parintelui ei:
-Tata! Vreme de trei ani am fost amandoi atata de fericiti. Barbatul meu nu a avut prilej sa fie niciodata suparat si nu l-am vazut pana acum mahnit. Dar azi-noapte, intaia oara i-am auzit suspinul. Ce poate sa insemne asta?
Regele Marii ruga pe ginerele sau sa-i marturiseasca lui pricina intristarii si cauza pentru care venise la palatul sau. Acesta ii povesti ceea ce i se intamplase cu acel carlig de undita pierdut si cum se suparase fratele sau.
Regele Marii chema indata toti pestii marii, mari si mici, si le vorbi asa:
-Este vreunul dintre voi care sa fi luat carligul de undita pierdut de ginerele sau?
Iar ei raspunsera:
-Pestele Tai se plange ca de la un timp il doare in gat si nu poate manca cum trebuie. Poate ca el l-o fi inghitit.
Indata trimisera dupa el sa-l cheme, il cercetara cu ingrijire si, intr-adevar, gasira in gatul sau carligul. Il scoasera cu binisorul, il spalara bine si i-l detera fratelui mai mic.
Acesta multumi din toata inima si spuse regelui ca trebuie sa se intoarca acasa ca sa-l inapoieze fratelui sau.
La plecare, Regele Marii ii mai darui doua pietre pretioase. Una avea puterea sa faca sa se retraga marea; cealalta dimpotriva, sa o umfle. Apoi ii spuse:
-Acuma, intorcandu-te acasa, vei da carligul de undita fratelui tau. Si ai grija sa-ti sadesti orezul in vale, daca fratele tau il cultiva pe deal; iar daca il sadeste el in vale, tu sa-l cultivi pe deal. Si daca iarasi va fi rau cu tine, atunci eu o sa misc apele in asa fel, incat sa-ti foloseasca numai tie, iar lui sa-i fie lipsa.
Atunci ginerele sau il intreba:
-Dar daca se va infuria asa de tare din cauza asta, incat va voi sa ma omoare?
Regele Marii ii raspunse:
-Daca fratele tau va voi sa te ucida, atunci tu sa scoti piatra pretioasa care face sa umfle marea si asa, el va fi inghitit de ea.
-Dar daca ii va parea rau si va cere iertare? mai intreba el.
-Daca se caieste, zise Regele Marii, atunci tu sa scoti cealalta piatra pretioasa, care face ca apele sa se coboare indata si valurile il vor lasa viu si nevatamat.
Dupa asta, Regele Marii chema pe toti crocodilii si le zise:
-Ginerele meu vrea sa se intoarca acasa. Care dintre voi poate sa-l duca repede acasa pe spinarea lui?
Un crocodil lung cat toate zilele iesi in fata regelui si zise ca poate sa-l duca, ba si sa se intoarca inapoi, intr-o singura zi.
-Du-te, ii zise Regele Marii, si ai grija de dansul sa nu i intample nimic.
Fratele mai mic se aseza pe spinarea crocodilului, isi lua ramas bun si pleca. Crocodilul il duse intr-adevar intr-o singura zi, precum spusese. La despartire, el scoase pumnalul de la brau si il puse pe gatul crocodilului, in semn ca a sosit cu bine, iar acesta se departa in graba sa dea de veste Regelui Marii.
De atunci, ca un facut, fratelui pescar ii mergeau toate treburile rau. In furia sa, socoti ca nu poate fi alta pricina decat fratele sau, si voi sa-l omoare.
Acesta insa isi aminti de sfaturile Regelui Marii, scoase repede piatra pretioasa de la gat si indata marea se umfla ca manata de o furtuna naprasnica, gata sa inece pe fratele pescar.
Cand vazu primejdia, acesta intelese indata puterea deosebita pe care o avea fratele mai mic, se grabi sa-i spuna ca-i pare rau de ceea ce a facut si ii ceru iertare.
Atunci fratele vanator scoase repede cealalta piatra pretioasa, care facu indata ca marea sa se retraga, gonind valurile inapoi.
Dupa aceasta intamplare, fratele mai mare intelegand ca nu e de gluma, dadu ascultare celui mai mic, fagaduindu-i sa-i fie credincios si sa-l ajute oriunde va fi nevoie.
Si de atunci, la curtea imparatului se joaca un dans care inchipuie luptele fratelui cel mare cu valurile, cand era sa se inece.
